Cum devine abuzivă relaţia părinte-copil. Consecinţele stresului şi a lipsei de iubire în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi părinţi îşi transferă frustrările asupra propriilor copii, fără să ştie că, în acest mod, îi vor afecta mental şi emoţional pe termen lung. La maturitate, mulţi dintre aceşti copii fac acelaşi lucru cu propriii copii, perpetuând inconştient relaţia abuzivă între părinte şi copil.

Relaţia părinte-copil este una extrem de sensibilă, iar aceasta poate evolua rapid într-un sens pozitiv sau negativ, în funcţie de modul în care adulţii reacţionează la anumiţi factori exteriori. ”Sunt anumite cazuri în care tatăl se simte neglijat după naşterea copilului, în sensul în care micuţul primeşte mult mai multă atenţie de la mamă. Pe acest fond, în unele cazuri apare o frustrare la tată, care se poate manifesta sub forma autorităţii abuzive chiar la acel moment, când copilul este mic, sau mai târziu”, explică psihologul Stelian Chivu.

Există şi situaţia în care părintele, din cauza unor nemulţumiri personale, dezvoltă un program mental prin care se obişnuieşte să abuzeze copilul, fie fizic, fie mental sau emoţional. Abuzul se manifestă şi invers. Chiar dacă copilul are parte de toată atenţia şi dragostea din partea părinţilor, el îi poate şantaja emoţional, pentru că tratează iubirea pe care o primeşte ca pe o formă de slăbiciune a adulţilor, de care se poate folosi.

”Dacă copilul înţelege conştient sau inconştient că este răsfaţat, el va abuza de părinţi. Şi într-o altă etapă a vieţii, când părintele îmbătrâneşte, iar copilul trebuie să aibă grijă de el, acesta îşi poate aminti anumite lucruri din copilărie, când a fost abuzat, iar acele traume se vor manifesta sub forma unui abuz pe care îl va manifesta asupra părintelui”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Dacă părintele a fost abuzat în copilărie, de cele mai multe ori va avea tendinţa să îşi abuzeze în aceeaşi manieră propriul copil. Abuzul poate îmbrăca numeroase forme, pornind de la cel mental şi până la cel emoţional sau fizic, ce se poate manifesta sub forma violenţei fizice sau a agresiunii sexuale.

”Există şi o altă formă de abuz, ce se manifestă prin lipsa acordării atenţiei, a neglijării. Un copil abuzat sub diferite forme va avea creierul afectat. Acesta nu se va mai dezvolta aşa cum e normal să o facă, în special anumite zone reflexogene, iar la maturitate va avea reacţii exagerate în familie au societate. De pildă, îşi va cere scuze aproape la fiecare frază sau lucru pe care îl face, deşi nu are niciun motiv să facă acest lucru, şi nu va avea încredere în el”, punctează Stelian Chivu.

Semnele abuzului

Un alt semn care indică faptul că o persoană a fost abuzată este sentimentul de vinovăţie fără motiv. De asemenea, persoana în cauză este retrasă, evitând pe cât posibil contactul cu alte persoane, iar de multe ori va lua decizii proaste legate de viaţa personală şi cea profesională.

”Sunt cazuri în care nivelul intelectual al părintelui este foarte important în raportarea sa la propriul copil. Dacă a fost bătut când era mic, asta va face şi el cu copilul său. Unii părinţi înţeleg prost în prezent oportunitatea aplicării măsurilor coercitive. Nu vorbim de bătaie sau alte forme de abuz mental sau emoţional, însă lipsa fermităţii atunci când copilul depăşeşte limita va conduce rapid la transformarea acestuia într-un mic tiran, care crede că poate spune şi poate face ce vrea şi când vrea”, ţine să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Lipsa iubirii duce de cele mai multe ori la abuz. Se ajunge astfel ca micuţul să fie bătut sau pedepsit indiferent dacă părintele are sau nu motiv să facă acest lucru. Şi stresul poate genera abuzuri asupra propriului copil. Părinţii care sunt foarte stresaţi la locul de muncă sau se ceartă frecvent cu partenerul de viaţă au tendinţa de a se descărca pe copil, fără să conştientizeze traumele pe care i le induc acestuia.

”Atmosfera din familie este foarte importantă. Dacă părinţii se ceartă zilnic, copilul va avea tendinţa să se izoleze, iar pe fondul acestui climat conflictual se poate ajunge relativ uşor şi la abuz. Şi condiţiile sociale pot cântări greu. Dacă părinţii se luptă zilnic cu sărăcia, pot ajunge la un moment dat să transfere această frustrare asupra propriului copil sub forma unui abuz”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Conştientizare şi vindecare

Cele mai dramatice cazuri sunt cele în care copilul este nedorit fie de către unul dintre părinţi, fie de către amândoi. Situaţiile pot fi diverse, pornind de la încheierea unei noi căsătorii de către unul dintre părinţi, care nu mai doreşte să ştie nimic despre primul său copil, până la cazul în care în familia respectivă sunt prea mulţi copii, iar părinţii îl consideră o corvoadă pe ultimul venit.

Există şi abuzul modern, cum se numeşte în termeni de specialitate, în care părintele nu a reuşit din diverse motive să îşi pună în practică anumite vise, iar acum încearcă să le transpună asupra propriului copil, chiar dacă acesta nu este pasionat de acele activităţi, cum ar fi înotul, baletul sau cântatul la pian, ca să dăm câteva exemple. Practic, îi fură copilăria micuţului, provocându-i şi traume psihice şi emoţionale majore.

Există şi o altă formă de abuz, atunci când părinţii îl ironizează, îl jignesc, îl ignoră sau îl pedepsesc pe copil ori de câte ori acesta spune sau face ceva ce nu este greşit. În acest mod, îi distrug încrederea în sine, încercând să îl facă să creadă că nu este bun de nimic şi că orice iniţiativă ar avea, aceasta este greşită.

”Orice formă de abuz va limita foarte mult dezvoltarea psihică, fizică şi socială a copilului, care la maturitate va avea probleme serioase pe aceste zone. Tocmai de aceea, vindecarea se va produce atât la părinţi, cât şi la copii, doar prin terapie specializată şi numai dacă adulţii conştientizează răul pe care îl fac propriului copil. Se acţionează atât asupra părinţilor, cât şi asupra copilului, iar cu cât este mai drevreme, cu atât terapia este mai eficientă”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite