Cum au dispărut păduri întregi din judeţul Galaţi. Mii de hectare de arbori mai există doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mafia lemnului acţionează din plin şi în judeţul Galaţi, chiar dacă acesta nu este foarte împădurit, având în total doar 36.734 ha de teren ocupat cu plantaţii silvice. Dintre acestea, circa 7.700 ha au fost preluate în pază silvică prin proces-verbal, însă deja au fost distruse anterior.

Judeţul Galaţi nu este nici pe departe una dintre regiunile împădurite din România. Doar circa 8% din suprafaţa judeţului este ocupată cu păduri (cu mult sub media pe ţară), însă asta nu înseamnă că zona nu se confruntă cu o mulţime de probleme în ceea ce priveşte gestionarea fondului silvic.

Aşa cum precizează chiar Direcţia Silvică Galaţi, într-un raport prezentat Prefecturii, nu mai puţin de 7.691 ha de pădure au fost preluate în pază silvică abia anul trecut (prin efectul reglementărilor legale din 2018) pe baza unor procese-verbale întocmite în lipsa proprietarilor (care nu au fost de găsit), după ce ani de zile suprafeţele forestiere au fost la cheremul hoţilor.

Pe raza judeţului Galaţi există în scripte 36.734 ha de pădure. Situaţia din teren este, însă, un pic diferită.  Dacă cele 29.143 ha aflate în administrarea Direcţiei Silvice pe bază de contracte ferme sunt într-o stare bună, restul de 7.691 ha (preluate şi ele ca efect al noului Cod Silvic, deşi nu există acordul proprietarilor) vegetaţie forestieră este în curs de regenerare după ce în mare parte a fost tăiată ilegal în anii trecuţi.

Zeci de hoţi sunt prinşi lunar

Conform datelor centralizate la Agenţia Naţională a Pădurilor, în judeţul Galaţi sunt prinşi lunar zeci de hoţi de lemne. În general, însă, este vorba despre căruţaşi care fură 1-2 metri cubi, adică „plevuşcă”, însă amploarea despăduririlor arată că fenomenul este scăpat de sub control.

Păduri întregi, retrocedate şi nepăzite, au fost puse la pământ în ultimii 25 de ani. S-a întâmplat mai ales în zona de nord a judeţului Galaţi, la Buciumeni, Bursucani, Rădeşti, Bereşti, Rediu, Crăieşti, Măcişeni, Jorăşti, Bălăbăneşti, Băneasa şi Drăguşeni. Însă una dintre cele mai grave situaţii este în pădurea seculară (arie protejată, de altfel) de la Buciumeni, acolo unde chiar se fură ca-n codru. Sutele de hoţi din satele învecinate se întrec cu „profesioniştii” veniţi cu utilaje şi camioane în „expediţii-fulger” de pradă.

Tăieri ilegale de pădure în judeţul Galaţi FOTO Costel Crângan

Imagine indisponibilă

Nu-i absentă nici mafia retrocedărilor de pădure. Şi nu de azi, de ieri, ci de aproape două decenii, de când urmaşii familiei princiare Sturdza, ajutaţi de un fost angajat al Direcţiei Silvice Vrancea, pe nume Marcel Cosor (patronul Didamar Prodex SRL) au dobândit 40 ha în amintita pădure. Ulterior s-a dovedit că retrocedarea s-a făcut ilegal (anularea actelor de vânzare este în curs) dar răul a fost deja făcut, căci o bună parte din pădure a fost rasă de pe faţa pământului. Vorbim despre arbori rari, de peste 100 de ani, care au ajuns mai ales cherestea scumpă, într-o afacere care a produs deja milioane de euro celor implicaţi.

Marcel Cosor dă vina pe hoţii de lemne, însă ceva este putred la mijloc, căci aceştia taie, noaptea, doar arbori valoroşi (stejari imenşi, de peste un metru în diametru, tei uriaşi samd) pe care apoi, pur şi simplu, îi abandonează la faţa locului. Urmarea: administratorul pădurii poate dispune de lemnul respectiv fără oprelişti, iar poliţiştii caută orbul să-i scoată ochii. 

Tăieri ilegale de pădure în judeţul Galaţi FOTO Costel Crângan

Imagine indisponibilă

La amintita firmă au fost, de altfel, zeci de controale ale pădurarilor şi ale altor instituţii. Fiecare s-a încheiat cu sancţionarea acesteia însă, cu totul bizar, în justiţie (în special la Focşani şi Tecuci), magistraţii au „îndulcit” totul. Amenzile mai mici au fost transformate în avertismente, cele mari (de peste 20.000 de lei), reduse cu 80-90%).

13 morţi prin „ricoşeu”

Este de menţionat că defrişările cele mai importante din judeţul Galaţi s-au petrecut în perioada 1991-2005, când au căzut sub securile hoţilor nu doar proprietăţile amintite, ci şi câteva mii de hectare de pădure aflată în patrimoniul celor de la îmbunătăţiri funciare. În prezent, ANIF Galaţi mai are în proprietate doar 1.800 de hectare de pădure din cele peste 9.000 ha pe care le avea în 1990. Vorbim aici în special de perdele forestiere de protecţie împotriva eroziunilor produse de apă şi de alunecările de teren.

De altfel, un raport întocmit de specialiştii Apelor Române după inundaţiile catastrofale din judeţul Galaţi (septembrie 2013), care au provocat 13 morţi în doar două zile, arată că torenţii provocaţi de ruperile de nori au fost amplificaţi de faptul că perdelele forestiere de pe versanţi fuseseră tăiate, ilegal, de către persoane neidentificate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite