Cum a fost reinterpretată de români într-un mod total bizar cea mai mare controversă religioasă a lumii moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două treimi dintre români cred nu-i nicio diferenţă între reîncarnare şi înviere deşi, fundamental, cele două concepte sunt antagonice. Reîncarnarea presupune că există un număr finit de suflete, care trăiesc o infinitate de vieţi într-o infinitate de trupuri (inclusiv în formă animală), iar învierea merge pe ideea că există o infinitate de suflete care îşi trăiesc viaţa trupească o singură dată, după care se întorc la Domnul.

Deşi poate părea absurd, sondajele de opinie din ultimii ani arată că românii se află într-o foarte bizară duplicitate atunci când vine vorba despre credinţa lor. Potrivit unui sondaj făcut de IRES în 2014, 83% din români se consideră creştini fără dubiu,  însă 65% cred şi în deochi, cu toate că acest din urmă concept este considerat păgân de către biserică.

Cu totul ciudat stau lucrurile şi în ceea ce priveşte vechea dilemă „înviere versus reîncarnare”. În vreme ce 78% dintre românii intervievaţi au spus un „da” fără echivoc ideii că învierea morţilor este credibilă, 62% dintre respondenţii din acelaşi eşantion au spus că au convingerea că şi reîncarnarea este un concept cât se poate de adevărat.

Fără îndoială asta arată, în esenţă, cât de aproximativă este (şi) educaţia teologică a românilor , care nu reuşesc să facă, în marea lor majoritate, diferenţa între cele două concepte religioase antagonice. Glumind puţin pe această temă, putem spune că în privinţa credinţei se cam aplică, la poporul nostru, vechea zicală „Şi cu slănina-n pod, dar şi cu brişca unsă”.

„Haosului de conştiinţă”, explicat de sociologi

Unul dintre specialiştii care a studiat temeinic aspectele acestei confuzii, sociologul Iulian Mihailov, crede că amestecarea celor două concepte vine din faptul că, decenii la rând, educaţia religioasă a românilor a fost interzisă de statul comunist, după care a fost axată doar către o singură confesiune: cea ortodoxă.

„Multă lume spune că religia trebuie să dispară din şcoli, însă realitatea ne arată că ea trebuie să existe în programele educative. Tinerii trebuie să înveţe şi despre evoluţionism, dar şi despre creaţionism, în toate laturile lui. Orele de religie nu trebuie însă să fie centrate pe partea dogmatică, ci pe istoria religiilor şi pe esenţa filosofiei fiecăreia credinţele majore existente”, este de părere sociologul Iulian Mihailov.

El spune şi că tocmai lipsa unei educaţii religioase adecvate în şcoli a dus la un haos conceptual în mintea românilor, care nu au proprietatea termenilor atunci când se declară în acord sau în dezacord cu o practică religioasă sau alta.

„De vină pentru aceast haos de conştiinţă - căci asta este acum în mintea românilor - e de vină şi perioada comunistă, care a scos complet religia din educaţie, dar şi atitudinea greşită de după 1989, când ortodoxia ne-a fost vârâtă pe gât cu forţa. Calea dreaptă este undeva pe la mijloc. Oamenii trebuie să fie informaţi cu privire la alternativele religioase, pentru ca apoi să poată să ia o decizie în ceea ce-i priveşte, adaugă sociologul.

Acesta ne-a mai explicat şi că libertatea de conştiinţă statuată de constituţie va putea fi garantată cu adevărat de-abia atunci când în şcoli vor fi tratate în mod egal toate curentele fiosofice şi religioase.

„Cred că aici ar putea fi vorba, de fapt, despre o disciplină de studiu nouă. Aş numi-o existenţialism. În interiorul ei, tinerii ar putea să înveţe, gradual, despre faptul că umanitatea este divizată în credincioşi şi atei. Că ateii cred că lumea a evoluat din sine, în vreme ce credincioşii afirmă că aveam de-a face cu un act de creaţie divin. Apoi, de-a lungul anilor de studiu, fiecare concept trebuie dezvoltat, până către evoluţionismul aprofundat şi către esenţa tuturor religiilor importante”, afirmă sociologul.

Mihailov este de părere că, astfel, atunci când tânărul va ajunge la vârsta maturităţii depline va avea la îndemână suficiente cunoştinţe încât să poată  să-şi exercite libertatea de conştiinţă în mod asumat, nu fortuit şi nici în baza unor cutume şi prejudecăţi impuse prin sistemul de educaţie.

Infinitate de vieţi sau infinitate de suflete?

Revenind la dilema înviere versus reîncarnare,  se cuvine să spunem că, raportate la nivel planetar, cele două concepte au adepţi într-o proporţie sensibil egală. Evident, excludem din calcul confuzia din societatea românească (studiul sociologic la care făceam referire la începutul articolului arată că  şase din zece români cred că învierea este un fel de reîncarnare) şi ne referim la marile religii, cu creştinismul ca principal promotor al învierii şi budhismul ca exponent al reîncarnării.

Diferenţa fundamentală dintre cele două concepte este rezumată cel mai bine de părintele profesor Pompiliu Nacu, în lucrarea „Ereziile primelor opt veacuri creştine şi dăinuirea lor la începutul mileniului trei” (Editura Partener Galaţi, 2010).

În volumul amintit (care este varianta extinsă a lucrării de doctorat a părintelui Nacu) graniţa dintre cele două concepte religioase este trasată clar, fără echivoc, dar cu renoaşterea faptului că există o uriaşă confuzie în conştiinţa pubicului românesc.

„Atracţia faţă de acest mit (N.R.: al reîncarnării) este resimţit chiar de către creştinii practicanţi, ceea ce crează o serie de situaţii confuze din punct de vedere teologic şi duhovnicesc. Uneori învierea lui Hristos este asociată, confundată, pusă pe acelaşi plan sau chiar înlocuită cu reîncarnarea, deşi sunt două teme religioase ireconciliabile”, scrie pr dr Pompiliu Nacu.

De altfel, preotul recunoaşte că această confuzie nu este neapărat una a lumii moderne (deşi s-a accelerat în ultimele decenii), ci că a existat încă din Evul Mediu, prin maniheism şi catarism, curente religioase creştine care au „absorbit” numeroase concepte din alte religii, printre care şi reîncarnarea.

Diferenţa fundamentală dintre cele două curente este aceea că, în vreme ce în teoria reîncarnării numărul de suflete este finit, iar fiecare suflet „se plimbă” dintr-un corp în altul, experimentând o infinitate de vieţi şi de senzaţii (inclusiv existenţa animală), în conceptul teologic al învierii (specific creştinismului), numărul de suflet este infinit, iar fiecare dintre acestea experimentează o singură dată întruparea.

Teologul aduce ca argument Sfânta Scriptura, din care reiese că, după moarte, sufletele merg în rai sau în iad şi nu translatează în alte trupuri. „Pulberea se întoarce în pamânt, cum a fost, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” ( Ecleziast 12, 7).

Vă mai recomandăm şi:

Preotul Tănăsescu, despre protestul creştinilor la Muzeul Ţăranului Român: „Ortodoxia nu apelează la forme violente de exprimare şi nu cenzurează“

Ce spun preoţii despre credinţa că oamenii trebuie aşezaţi în mormânt cu trupul intact. Prejudecăţile cumplite ale românilor faţă de donarea organelor

Ce conţine Pidalionul - Codul Penal al Bisericii Ortodoxe. Pedepsele prevăzute pentru preoţii care fură sau sunt prinşi cu prostituate

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite