Cum funcţionează încrederea în sine. „Când vrei să pari ceea ce nu eşti, umfli un balon de săpun“

Studiile arată că persoanele care au încredere în forţele proprii reuşesc atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională, şi obţin mult mai repede şi mai uşor ceea ce îşi doresc.

Când vorbim de încredere, ea poate fi rezultatul unei decizii, aceea de a crede în capacităţile proprii pentru a face un anumit lucru, dar cel mai adesea ea vine sub forma unui cumul de factori, printre care se numără experienţa de viaţă, educaţia, cultura, familia şi societatea.

Încrederea pe care o are fiecare dintre noi, mai mică sau mai mare, este o stare pe care unii dintre noi o trăiesc conştient, în timp ce alţii acţionează pe baza ei, fără să realizeze prea bine de ce o fac.

”Încrederea poate fi şi un program mental, care poate fi impregnat în copilărie sau poate fi construit pe perioada vieţii”, explică psihologul Stelian Chivu. Nivelul de încredere pe care orice persoană îl are în forţele proprii, dar şi în alte persoane, va influenţa decisiv dezvoltarea şi evoluţia acesteia pe întreaga perioadă a vieţii.

Mai multe studii au demonstrat că indivizii care au un grad mare de încredere în ei înşişi reuşesc să îşi îndeplinească mai repede şi mai bine obiectivele pe care şi le-au propus în viaţă. La polul opus, persoanele cu o încredere scăzută sunt, de regulă, foarte uşor de manipulat şi simt nevoia să îşi cedeze puterea altcuiva, care să ia deciziile în locul lor.

Încrederea interioară generează ulterior şi încrederea exterioară. Cu cât încrederea interioară este mai mare, cu atât şi încrederea exterioară, în alte persoane va creşte. Practic, încrederea interioară este un sentiment de siguranţă pe care individul îl are, uneori chiar fără să şi-l poate explica.

”În lipsa acestui sentiment de siguranţă, cel în cauză va acuza dezechilibre mentale şi stări fluctuante din punct de vedere emoţional, iar ele se vor transforma în manifestări fizice prin diverse boli”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Există însă o limită pentru că încrederea interioară exagerată duce adesea la bravadă. Unele persoane consideră că pot face orice, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Indivizii respectivi îşi pun de multe ori viaţa în pericol tocmai pentru că au depăşit limita rezonabilă a încrederii în sine.

Când se pierde încrederea

Există un mecanism psihologic subtil care face ca unii dintre noi să aibă încredere în sine, în timp ce alţii, nu. Studiile de specialitate au arătat că, în cele mai multe cazuri, încrederea se pierde din copilărie. Profesorii, familia şi anturajul îi spun copilului că nu este bun de nimic sau că face totul greşit, limitându-l şi condiţionându-l.

Pe măsură ce creşte, copilul va dezvolta nişte programe, care îi vor afecta serios încrederea în sine de a face orice, indiferent că vorbim de partea profesională sau personală. Când un copil sau o persoană este certată, ea va pierde o doză importantă de încredere.

Evident, există şi cazuri când este chiar necesar să îi atragi atenţia copilului sau unei persoane că nu e bine ce face, dar înainte de a trece la măsuri coercitive, este bine să se explice ce anume a greşit şi să i se dea şansa de a îndrepta acel lucru, spun specialiştii.

Frica urmată de teama de eşec este elementul care afectează cel mai mult încrederea în sine a unei persoane. Această temere sădeşte îndoiala în mentalul şi emoţionalul unei persoane, care ajunge să apeleze la alţi indivizi pentru a face un anumit lucru sau nu mai acţionează deloc, considerând că nu are şanse reale de a realiza ce şi-a propus.

Există chiar o teamă de a te arăta aşa cum cum eşti, de a-ţi prezenta ideile şi a-ţi asuma responsabilitatea pentru ceea ce faci. O problemă este şi când vrei să pari ceea ce nu eşti. ”Sunt multe persoane care blufează şi etichetează. Joacă multe roluri. Când vrei să pari ceea ce nu eşti, umfli un balon de săpun, iar când se va sparge, încrederea în sine va scădea extrem de mult”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Încrederea în sine o ia la vale şi când o persoană este refuzată de câteva ori. Cel în cauză începe să aibă păreri proaste despre sine şi sfârşeşte prin a nu mai încerca acel lucru pentru o perioadă lungă de timp. Unii indivizi au o încredere atât de scăzută, încât nici nu pot privi alte persoane în ochi.Nu vorbim de privirile fixe, provocatoare, ci de priviri calde, deschise, prietenoase.

Diferenţa o fac micile gesturi

Primul pas pe care o persoană trebuie să îl facă este să îşi clădească încrederea gradual, pas cu pas. Mulţi dintre noi pornesc la drum cu un proiect sau orice altceva vor să realizeze cu doze de încredere extrem de scăzute, deşi nu au motive să facă asta.

Nu realizează că, de fapt, diferenţa o fac micile lucruri şi gesturi, cum ar fi un zâmbet. Când se întâmplă asta, muşchii feţei transmit creierului o comandă care va induce persoanei o stare de bine prin eliberarea în organism de endorfine, serotonină şi oxitocină.

Un al lucru pe care oricare dintre noi îl poate face este să vorbească rar. Sunt persoane care vorbesc foarte repede pentru că nu au încredere în ele. Când prind puţin curaj, vor să elibereze o cantitate mare de informaţie într-un timp foarte scurt, iar pe acest fond apare bâlbâiala.

Un alt pas este să vă antrenaţi privirea. Recomandarea specialiştilor este să începeţi prin a privi la un punct fix, cum este flacăra unei lumânări.Şi respiraţia joacă un rol important. Cu cât veţi respira mai profund, cu atât creierul se va oxigena mai mult, iar încrederea în sine se va manifesta din ce în ce mai mult.

Atitudinea corporală trebuie şi ea adaptată, pentru că o persoană care este cocoşată, cu privirea în pământ, nu are o stimă de sine prea mare. Coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă, iar privirea îndreptată către înainte, fără a fi fixă.

”Încrederea în sine se dobândeşte pas cu pas, dar ea se poate pierde foarte uşor lăsând programele negative să revină şi să-ţi invadeze mintea. Dacă ai încredere în tine, gradual vei învăţa să ai încredere şi în cei din jurul tău”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.