Atentat la sănătate. Aproape 48.000 de kilograme de brânză expirată de patru ani, confiscată de la o firmă din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPJ Galaţi
FOTO IPJ Galaţi

Impresionanta cantitate de brânză, expirată încă din 2012, era depozitată la sediul unei societăţi comerciale din Galaţi. Descoperirea a fost făcută de poliţişti în timpul unei acţiuni de combatere a evaziunii fiscale.

Mai precis, poliţiştii gălăţeni au descoperit 47.878 de kilograme de brânză susceptibilă a fi improprie consumului şi 5.720 de kilograme de brânză cu termenul de valabilitate expirat din 2012. Întreaga marfă era depozitată la sediul unei societăţi comerciale.
 
„Siguranţa cetăţenilor reprezintă obiectivul prioritar al Ministerului Afacerilor Interne, astfel, în urma aprobării ministrului afacerilor interne, domnul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, a dispus efectuarea de acţiuni la nivel naţional pentru menţinerea siguranţei publice, protejarea cetăţenilor împotriva activităţilor economice ilicite şi combaterea evaziunii fiscale, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Galaţi.   

Controalele au fost efectuate de poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, la sediile societăţilor care comercializează produse alimentare.

Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 32.000 de lei, iar brânzeturile improprii consumului au fost neutralizate. În ceea ce priveşte cantitatea de 47.878 de kilograme, rămasă în depozit a fost dispusă măsura sechestrării de către reprezentanţii D.S.V.S.A. Galaţi, pentru definitivarea verificărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite