Cum îi învăţăm pe copii cu igiena orală. Medic stomatolog: „În prima fază, nu se folosesc periuţa şi pasta de dinţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima vizită la stomatolog trebuie să aibă loc după ce primii dinţişori au erupt FOTO Pediatricdentalland
Prima vizită la stomatolog trebuie să aibă loc după ce primii dinţişori au erupt FOTO Pediatricdentalland

Deoarece construirea obiceiurilor orale sănătoase este esenţială, părinţii trebuie să îşi implice micuţii încă din copilărie în tot ceea ce presupune responsabilitatea igienei dentare. Dr. Lucian Bratu, medic stomatolog, a realizat pentru „Adevărul” lista celor mai importante reguli pe care copiii trebuie să le înveţe de la părinţi.

Pentru că igiena dentară înseamnă nu doar un zâmbet frumos, ci şi un organism sănătos, părinţii trebuie să îi înveţe pe copii de la vârste foarte fragede regulile de aur ale unei danturi perfecte.

„După vâsta de cinci luni, părinţii trebuie să înceapă igiena orală a bebeluşului. În această etapă, nu se folosesc periuţa şi pasta de dinţi, ci doar un tifon curat. Acesta se înmoaie în ser fiziologic şi după fiecare masă se curăţă gingiile bebeluşului”, a explicat doctorul Lucian Bratu, medic stomatolog.

Prima vizită la medicul stomatolog

Specialiştii îi încurajează pe copii să nu vadă consultul stomatologic ca pe o corvoadă, ci ca pe o oportunitate de a afla lucruri noi.

„Prima vizită la cabinetul stomatologic trebuie să aibă loc după ce au erupt primii dinţişori, pentru ca micuţul să se acomodeze cu cabinetul, cu medicul, cu instrumentele folosite aici. În niciun caz copilul nu trebuie să se teamă”, a precizat doctorul Lucian Bratu, medic stomatolog.

Tot în această etapă a vieţii, copilul trebuie să fie spălat pe dinţişori pentru prima dată.

„Primul periaj îl facem pe la vârsta de 6 luni, atunci când apar primii dinţişori. Periuţa şi pasta de dinţi vor fi alese întotdeauna în funcţie de vâsta copilului. Pasta nu trebuie să conţină fluor deoarece există posibilitatea ca aceasta să fie înghiţită, tocmai de aceea copilul trebuie învăţat să scuipe şi să îşi clătească gura”, a mai spus doctorul Lucian Bratu.


FOTO Dr. Lucian Bratu

Stomatolog Lucian Bratu Galati

Atunci când copilul va începe să consume alimente tot mai diversificate, igiena trebuie să devină tot mai riguroasă, deoarece resturile se vor depune uşor între dinţişori, spun specialiştii.

„Copilul trebuie să se spele pe dinţişori dimineaţa şi seara, după ce acesta mănâncă. De asemenea, igiena orală trebuie să fie combinată cu o alimentaţie sănătoasă pentru dezvoltatea dinţilor temporari şi definitivi. Calciul şi mineralele nu trebuie să lipsească, iar o dată la şase luni este necesar un control pentru descoperirea precoce a problemelor de pe dentiţia de lapte”, a explicat doctorul Lucian Bratu, medic stomatolog.

De asemenea, consumul de zaharuri trebuie limitat, deoarece acestea fermentează în cavitatea bucală şi dezvoltă carii. Dacă totuşi copilul consumă sucuri şi dulciuri, părinţii trebuie să se asigure că micuţul îşi va clăti foarte bine gura cu apă. Regula se aplică şi în cazul în care copilul ia medicamente, acestea având un conţinut bogat în zahăr.

„După vârsta de şase ani, vor creşte dinţii definitivi şi se va urmări tehnologia erupţiei. Pentru o dantură perfectă sunt foarte importante profilaxia şi igienizarea. Acolo unde situaţia o impune, se face tratament”, a precizat doctorul Lucian Bratu.

Cu cât vizitele la medicul stomatolog vor fi mai plăcute, cu atât copilul va deveni un adult cu o dantură frumoasă şi sănătoasă. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite