Cum se prepară delicioasele pogăcele cu brânză sărată. Mâncarea apetisantă care însoţeşte aperitivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretul gustului apetisant al aperitivului unguresc stă în combinaţia dintre făină, drojdie, apă, sare, untură, smântână şi brânza sărată.

Începem prin a amesteca uşor făina cu drojdia, apa, sarea, untura, smântâna şi brânza sărată. Va rezulta un aluat de consistenţă moale, care se va lăsa apoi la dospit.

”Vom întinde aluatul pe o masă cu ajutorul unui sucitor, pe care o tapetăm în prealabil cu făină. Aluatul trebuie să aibă grosimea cam de 1,5 centimetri. Încălzim cuptorul la o temperatură de 170 de grade şi cu ajutorul unui pahar vom forma pogăcelele din aluat şi le vom aşeza cu grijă într-o tavă în care punem hârtie de copt”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Făină-500 de grame;

-Apă-100 de mililitri;

-Drojdie-25 de grame;

-Untură-170 de grame;

-Smântână-200 de grame;

-Brânză sărată-350 de grame;

-Ouă-două bucăţi.

Batem două gălbenuşuri de ou şi ungem pogăcelele cu acestea, presărăm peste ele brânză rasă sau caşcaval, după preferinţă, şi le introducem la cuptor pentru 30 de minute. Când au căpătat o culoare aurie spre brună, închidem focul şi le scoatem de la cuptor. Pogăcelele pot fi servite ca o gustare înainte de felul principal de mâncare.

Tocăniţă de porc cu vinete

După pogăcelele cu brânză sărată merge numai bine o tocăniţă, iar recomandarea maestrului Nichi Mărăcine este tocăniţa de porc cu vinete.

Preparea tocăniţei va începe prin spălarea şi tăierea cărnii de porc în bucăţi de mărime potrivită, pe care le vom prăji în ulei până capătă o culoare aurie. În recipientul unde preparăm termic carnea de porc vom pune şi puţină sare şi îl vom acoperi cu un capac pentru  a se pătrunde mai bine bucăţile de carne.

Imagine indisponibilă

Tocăniţă de porc cu vinete FOTO bucatarialuiradu.co.uk

Ingrediente:

-Carne de porc-500 de grame;

-Vinete-două bucăţi (400-500 de grame);

-Ceapă-200 de grame;

-Ardei gras-200 de grame;

-Roşii-200 de grame;

-Ulei de floarea soarelui-100 de mililitri;

-Sare şi piper, după gust;

-Chimen, boia şi cimbru-un vârf de linguriţă;

-Dafin-o frunză;

-Câteva frunze de ţelină;

-Pătrunjel-o legătură;

-Ardei iute-o bucată;

-Cartofi-o bucată.

”Curăţăm apoi şi tăiem legumele în forme de mărime potrivită, chiar mare, astfel încât să ne asigurăm că vor rămâne întregi în timpul preparării termice. Adăugăm legumele peste carne şi le amestecăm uşor. Cele două vinete pe care le vom folosi la mâncarea noastră le vom curăţa de coajă, presărăm un praf de sare peste ele şi le lăsăm puţin în repaus pentru a ieşi acel gust amar din ele”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

După 10-15 minute de sotare a legumelor cu carnea într-un recipient sub capac, adăugăm şi vinetele, lăsăm ingredientele să se prepare termic pentru alte 10-15 minute şi punem şi piperul, chimenul, cimbrul, frunza de dafin, boiaua şi ardeiul iute.

După alte 10-15 minute vom adăuga şi roşiile tăiate în bucăţi mai mari, punem un pahar cu apă, verificăm dacă tocăniţa este suficient de sărată şi o lăsăm să fiarbă pentru alte aproximativ 10 minute.

”Dacă dorim ca tocăniţa noastră să fie puţin mai consistentă, curăţăm un cartof de coajă, îl radem mărunt pe răzătoare şi îl punem în mâncare. Avem deci amidonul din cartof şi nu recomand folosirea unor adaosuri artificiale de îngroşare a tocăniţei, cum ar fi amidonul alimentar şi nici făina”, ţine să precizeze maestrul Nichi Mărăcine. La final, adăugăm şi frunzele de ţelină, dar şi pătrunjelul tăiate mărunt, iar mâncarea noastră este gata.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite