Cum protejăm motorul maşinii. Care sunt riscurile dacă spălăm compartimentul motor cu jet de apă la spălătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru curăţarea motorului se folosesc substanţe speciale de degresare Foto: www.autostrada.md
Pentru curăţarea motorului se folosesc substanţe speciale de degresare Foto: www.autostrada.md

Curăţarea motorului este o operaţiune delicată, extrem importantă pentru sănătatea acestuia pe termen lung. Un motor poate avea scurgeri de lichide (ulei, antigel, lichid de frână), care nu se pot observa dacă este murdar. Asta nu înseamnă că motorul trebuie curăţat la fel de des cum se spăla caroseria, dar nici să fie lăsat în voia sorţii până ajunge mizeria de un deget.

Şoferii trebuie să ştie că motorul nu se spală niciodată în modul convenţional, la spălătorie sau direct cu apă. Motoarele autovehiculelor din ziua de astăzi conţin multă electronică: aprinderea, sistemul de injecţie, senzori, computere, siguranţe.

De aceea, contactul direct cu apa a acestor componente poate produce pagube imediate sau după puţin timp, fie prin scurtcircuit, fie prin oxidare, iar de cele mai multe ori costurile de reparaţie sunt foarte mari (mai ales în cazul computerelor).

”Pentru curăţarea motorului se recomandă folosirea de substanţe speciale de degresare, care să nu atace componentele electrice şi cauciucul. Şi în acest caz, nu trebuie să se “toarne” lichidul direct peste motor, ci să se şteargă cu o cârpă acolo unde este nevoie”, explică Marcel Boghian, inginer auto. De aceea, procedura de curăţare este una migăloasă şi mulţi preferă să îşi ducă maşinile la centre specializate de curăţare auto.

Paşi pentru curăţarea motorului la exterior

Primul pas în curăţarea compartimentului motor este înlăturarea gunoaielor aflate în exces sub capota motor, grilă şi eventual a gurilor de aerare. Acest lucru se poate face foarte uşor cu ajutorul aerului comprimat, dacă aveţi posibilitatea, sau cu o perie de curăţare.

Motorul va fi pregătit pentru această procedură, în sensul acoperirii şi protejării de apă a senzorilor, capacului delcou, bujiilor şi dispozitivelor electrice. Puteţi folosi în acest sens pungi de plastic  sau folii de aluminiu şi benzi de hârtie sau cauciuc pentru fixarea lor. Acestea sunt doar măsuri de precauţie pentru ca motorul şi senzorii să fie protejaţi împotriva apei.

Folia de aluminiu poate fi cu uşurinţă mulată pe componentele motorului care au nevoie de protecţie în timpul procesului de spălare. Datorită mulării, folia de aluminiu nu va obstrucţiona vederea şi este mai uşor de folosit decât pungile de plastic şi benzile de mascare.

”Pentru a face curăţarea compartimentului motor mai uşoară, porniţi motorul şi lăsaţi-l să pornit pentru câteva minute. În acest fel, îndepărtarea urmelor de ulei va fi mai uşoară. Nu-l lăsaţi totuşi să se încălzească prea mult pentru că riscaţi să suferiţi arsuri”, precizează inginerul Marcel Boghian.

Cum aplicăm degresantul

După încălzirea motorului şi protejarea componentelor sensibile, urmează aplicarea degresantului. Deşi degresanţii sunt eficienţi şi rapizi, specialiştii recomandă evitarea degresanţilor puternici, deoarece pot cu uşurinţă să afecteze componentele de cauciuc şi vinil din compartimentul motor. Ca alternativă, puteţi folosi clenere citrus-based sau water-based.

Când aplicaţi degresanţi, cel mai bine este să începeţi cu partea de jos a compartimentului motor, pentru că în acest fel veţi reduce riscul de a vă păta cu degresanţi. Important de ştiut pentru proprietarii de maşini este că degresanţii pot îndepărta ceara de pe maşină. Dacă pulverizaţi din greşeală degresant pe aripile maşinii, va trebui să reaplicati ceara în acele zone. În funcţie de gradul de mizerie acumulată, lăsaţi degresantul să acţioneze pentru aproximativ 3-5 minute.

Un alt pont util este să nu lăsaţi degresantul să se usuce în compartimentul motor. Dacă compartimentul motor este doar puţin murdar, nu e nevoie să agitaţi degreaserul cu peria. Dacă motorul are un grad mai mare de mizerie, puteţi folosi o perie cu mâner lung şi o soluţie de spălare pentru a avea un surplus de putere de curăţare.

Pentru zonele mai dificil de curăţat, puteţi folosi o perie de detailing sau o periuţa de dinţi. Dacă curăţarea unor componente se dovedeşte dificilă, va fi nevoie să reaplicaţi degresant, iar apoi să periaţi şi să curăţaţi.

Protecţia motorului

După ce aţi terminat agitarea degresantului, clătiţi compartimentul motor cu apă din abundenţă. Dacă folosiţi jet de apă cu presiune, aveţi grijă să nu vă apropiaţi prea mult cu vârful lancei de componentele electrice protejate. Permiteţi motorului să se usuce natural pentru câteva minute înainte de a folosi un prosop de uscare pe părţile accesibile ale acestuia.

Îndepărtaţi apoi pungile de plastic folosite pentru protejarea motorului. Căldură emanată de motor va ajuta la procesul de uscare. Nu lăsaţi motorul să se usuce în mod natural complet pentru a preveni formarea petelor de apă tare. După uscare, porniţi motorul şi lăsaţi-l pornit pentru câteva minute.

”După uscare şi după ce motorul s-a răcit, folosiţi un produs pentru protecţia motorului şi componentele acestuia. Dacă nu aveţi un un produs specific pentru aşa ceva, folosiţi produse pentru protecţia plasticelor, evident pe componentele de plastic şi vinil ale motorului. Aplicaţi un strat protector pe toate suprafeţele de plastic şi îndepărtaţi excesul de produs cu o lavetă”, detaliază inginerul Marcel Boghian.

Este important să nu subestimaţi nevoia de protecţie a compartimentului motor după ce l-aţi spălat. Din fabrică este aplicată o protecţie, sub forma unor ceruri cu o rezistenţă ridicată la temperatură. Când această protecţie dispare, de regulă după câţiva ani, apare procesul de corodare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite