Cum s-au transformat bibliotecarii din Galaţi în salvatori de vieţi. O acţiune umanitară demnă de admiraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Angajaţii de la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” îi invită şi pe cititori să se alăture demersului lor umanitar, care se va materializa joi, 18 iulie 2019, la Centrul de Transfuzii din Galaţi. Campania de donare de sânge se va derula pe parcursul a două săptămâni.

În urma apelului făcut de conducerea Centrului Regional de Transfuzii Galaţi, privind deficitul de sânge, bibliotecarii din Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” s-au mobilizat şi vor participa la o acţiune de donare de sânge, atât de necesar celor aflaţi în suferinţă.

Impresionaţi de drama pe care o trăiesc cei care au nevoie de transfuzii de sânge, iar spitalele nu au cantităţile necesare, angajaţii Bibliotecii se vor prezenta începând de mâine, 18 iulie 2019, la Centrul de Transfuzii Galaţi, pentru a face o faptă bună. Acţiunea va continua pe parcursul următoarelor două săptămâni.

Vă reamintim că zilele trecute Centrul de Transfuzii Galaţi a lansat un apel public prin care semnala o scădere a cantităţii de sânge necesară intervenţiilor chirurgicale sau transfuziilor bolnavilor în stare gravă.

„Pe această cale, îndemnăm toţi cititorii Bibliotecii să ni se alăture şi să meargă în număr cât mai mare la Centrul de Transfuzii, pentru a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie”, se afirmă într-un comunicat semnat de Corina Dobre, noul manager al Bibliotecii „V.A. Urechia”.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite