Cum a scăpat din puşcărie, pe baza recursului compensatoriu, recidivistul care a tâlhărit şi a zdrobit în bătaie un bătrân de 75 de ani din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de a se aplica legea recursului compensatoriu judecătorii i-au refuzat lui Marcel Tabac eliberarea condiţionată deoarece „n-a dat semne de îndreptare”. Cele 108 zile câştigate de condamnat nu mai pot fi adăugate la o nouă eventuală pedeapsă pentru că, legal, sunt considerate reparaţie morală pentru aglomeraţia din penitenciar.

Marcel Tabac (36 ani), tâlharul recidivist din Galaţi care pe 14 ianuarie 2019 a zdrobit în bătaie un bătrân de 75 de ani, în scopul de a-l jefui, a reuşit să iasă din închisoare, în iunie 2018, pe baza legii privind recursul compensatoriu, reducerea de pedeapsă fiind de 108 zile. Adică şase zile pentru fiecare dintre cele 18 luni în care a stat după gratii.

Interesant este că individul încercase să obţină liberarea condiţionată la executarea a două treimi din pedeapsa de doi ani primită pentru că a tâlhărit, în noiembrie 2016, o femeie pe care a ameninţat-o cu un cutter, însă judecătorii i-au respins cererea pe motiv că nu a dat dovadă de îndreptare în perioada de detenţie (respectiv, între 17 noiembrie 2016 şi 17 mai 2018, când i-a fost analizată iniţial cererea de liberare condiţionată).

Potrivit rapoartelor din Penitenciar, Marcel Tabac a avut un comportament inadecvat, fiind implicat în mai multe altercaţii, fie ca agresor, fie ca victimă. El a şi fost sancţionat disciplinar în câteva rânduri, iar la un moment dat chiar a formulat o plângere penală contra a alţi doi deţinuţi, care însă s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale.

Deţinutul a avut câştig de cauză, însă, atunci când a invocat legea recursului compensatoriu, având în vedere că în 2017 Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi (unde era închis condamnatul) figurează în evidenţele oficiale ca având în grad de ocupare aproape de necrezut:  200%. În total, Tabac a beneficiat de o reducere a pedepsei de 167 zile, deoarece odată cu aplicarea recursului compensatoriu, judecătorii au considerat că, în nici o lună de zile, comportamentul deţinutului s-a îmbunătăţit brusc.

Trebuie spus că, în cazul (previzibil) în care Marcel Tabac va fi condamnat pentru agresiunea din 14 ianuarie 2019, la pedeapsă nu i se vor adăugat decât cele 59 de zile corespunzătoare eliberării condiţionate, nu şi cele 108 zile câştigate prin recursul compensatoriu, acestea fiind considerate, practic, o despăgubire pentru că a fost încarcerat într-o închisoare aglomerată.

Tabac a fost capturat de poliţişti după patru zile de la comiterea ultimei tâlhării (în cursul căreia l-a deposedat pe un bătrân, prin violenţă extremă, de 500 de euro şi de un telefon mobil) şi a fost arestat preventiv în data de 19 ianuarie 2019. La precedenta faptă el a stat în arest preventiv pe toată durata procedurii juridice, de la prima arestare până la liberarea din iunie 2018, judecătorii considerând că este vorba de un individ periculos. 

Potrivit unor surse din zona anchetei, Marcel Tabac este suspectat că în cele aproape şapte luni de la eliberarea din puşcărie a mai comis şi alte fapte penale (în aceeaşi zonă din Galaţi sunt înregistrate mai multe furturi din maşini şi tâlhării cu autor necunoscut), însă a negat că ar mai fi făcut altceva ilegal, argumentând că a trăit din munci ocazionale în agricultură şi a locuit fie la nişte prieteni, fie în nişte clădiri dezafectate din cartierele Mazepa 2 şi Ţiglina.

Tâlharul a declarat în faţa judecătorilor că regretă fapta şi că a fost împins la jaf de faptul că avea nevoie mare de bani, după ce în ultimele două luni nu a mai găsit nimic de lucru. Marcel Tabac trăieşte pe străzi şi spune că ar fi vrut, cu cei 500 de euro, să plece în străinătate pentru a se angaja pe un şantier de construcţii unde a mai lucrat în urmă cu trei ani. Totuşi, el cheltuise deja toţi banii furaţi (a afirmat că o mare parte din sumă a dat-o de pomană unor oameni fără adăpost, ca şi el), ceea ce se bate cap în cap cu prima declaraţie. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite