Cum a dat lovitura o tânără cu primul centru de afaceri din Galaţi. „Mulţi mi-au spus că nu va merge“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Gâdei conduce primul HUB de afaceri din oraşul Galaţi, pe care l-a deschis după ce a primit o finanţare din fonduri europene. Tânăra vorbeşte despre dificultăţile acestui nou tip de business, dar şi despre modul în care publicul românesc a adoptat conceptul propus de ea.

Cristina Gâdei (30 de ani), absolventă de master în marketing şi comunicare în afaceri, a reuşit acolo unde mulţi alţi antreprenori au eşuat. Şi-a dorit să-şi lanseze un start-up, aşa că s-a străduit şi a obţinut o finanţare de 30.000 de euro de la Uniunea Europeană. Nu este o sumă uriaşă, însă tânăra a investit banii pentru a deschide, în august 2019, primul HUB de afaceri din Galaţi.

GALERIE FOTO

În scurt timp, locul a devenit principalul punct de întâlnire al oamenilor de afaceri, bloggerilor, studenţilor, dar şi al altor categorii profesionale, precum publicitarii, care caută soluţii mai bune pentru afacerile lor sau vor să-şi pună în practică pasiunile şi nu ştiu cum.

Tânăra şi-a descoperit priceperea în marketing în cadrul AIESEC, o organizaţie nonguvernamentală care le oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi cunoştinţe şi experienţe prin stagii de voluntariat şi internship-uri profesionale în străinătate. A început să meargă la sesiuni de comunicări ştiinţifice şi a participat la olimpiade de marketing şi management, obţinând de două ori premiul special la Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti, în 2011 şi în 2012.

„Am avut întotdeauna o înclinaţie spre antreprenoriat. Am fost într-o permanentă căutare de a descoperi ce mi s-ar potrivi şi pentru asta am mers la foarte multe cursuri şi evenimente. Am fost ca un burete. Am urmat un curs de competenţe antreprenoriale la Camera de Comerţ din Galaţi, iar la final eram 10-15 persoane care puteam câştiga o finanţare“, povesteşte tânăra cum a început totul.

Eşecurile sunt importante

Iniţial, Cristina Gâdei îşi dorea să deschidă un centru de training pentru a-i învăţa pe tineri să deprindă câteva abilităţi de bază, de pildă cum să se prezinte la un interviu de angajare. „Fac o facultate, dar nu dobândesc acele soft skill-uri (n.r. – abilităţi sociale şi de comunicare), cum le spunem noi. Cunoşteam noţiunea de HUB, de coworking, care înseamnă că mai multe persoane care nu lucrează în acelaşi loc împart acelaşi spaţiu, iar la un eveniment au fost prezenţi reprezentanţii unui HUB deschis la Sfântu Gheorghe. Mi-am spus atunci că dacă s-a putut la Sfântu Gheorghe, se poate şi la Galaţi şi am început să scriu un plan de afaceri“, îşi aminteşte Cristina cum i-a venit ideea deschiderii unui HUB.

image

Un concept nou pentru acest gen de afacere este că persoanele care vizitează spaţiul îşi povestesc nu doar succesele, ci şi eşecurile atât din afaceri, cât şi pe cele din viaţa personală. „Lumea evită în general să vorbească despre eşecuri. Toţi vorbim doar despre succes. Oamenii vin la noi şi povestesc cum au eşuat, iar asta îţi dă încredere, în sensul în care ajungi să te gândeşti că nu eşti singurul căruia i s-a întâmplat aşa ceva. Spun asta pentru că uneori avem impresia că numai nouă ni se întâmplă“, scoate în evidenţă tânăra antreprenoare o cale simplă şi eficientă prin care te poţi reseta mergând la un astfel de HUB.

Socializare şi schimb de idei în afaceri

În Europa, spaţiile de coworking sunt întâlnite la tot pasul, la fel şi cafenelele. Oamenii vin şi lucrează în aceste spaţii, socializează şi schimbă idei de afaceri. Celor care aleg să lucreze de acasă li se pare o schimbare de bun augur pentru că nu îi mai deranjează nimeni şi, în plus, devin mult mai eficienţi.

image

„Un timp poate fi plăcut să munceşti de acasă, dar asta va lucra împotriva ta pentru că, la un moment dat, îţi vei pierde motivaţia, productivitatea şi îţi vei da seama că nu mai socializezi aşa cum o făceai odată. Suntem fiinţe sociale şi avem nevoie să vorbim unii cu alţii. Fiecare poate veni la HUB să lucreze pentru compania din care face parte şi să se întâlnească cu persoane din diverse domenii de activitate“, punctează Cristina.

Practic, diferenţa între un HUB şi o cafenea unde oamenii se întâlnesc pentru a sta de vorbă este atmosfera care se creează, faptul că au posibilitatea să schimbe idei de afaceri şi să devină parte a unor proiecte de care sunt interesaţi şi la care pot contribui prin expertiza lor.

Mai frumos ca în Irlanda

Numeroase firme închiriază constant spaţiu în HUB-ul administrat de tânăra din Galaţi pentru a ţine cursuri pe diverse domenii, pornind de la programare IT, limba chineză, consiliere în nutriţie, pregătire de asistenţi medicali până la publicitate, marketing şi reintegrare profesională. Cristina şi-a dorit să atragă în acest spaţiu nu numai gălăţeni, ci şi persoane care sunt în tranzit prin Galaţi sau au locuit în oraş.„Cea mai mare satisfacţie am avut-o când un gălăţean, care locuieşte acum în Irlanda, a dat o căutare pe Internet să vadă dacă există un HUB de afaceri şi la Galaţi. Ne-a găsit şi a venit, fiind unul dintre freelancerii care şi-au desfăşurat activitatea aici. M-a şocat când mi-a spus că HUB-ul nostru arată mult mai bine decât al lor. Ei nu pun accent pe design, ci doar pun la dispoziţie spaţiul“, spune tânăra.

image

Intimitate şi nonconformism

HUB-ul de afaceri din Galaţi fusese gândit iniţial ca un spaţiu deschis, fără compartimente, dar tânăra a constatat că, cel puţin deocamdată, românii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva. Ei au nevoie de un anumit grad de intimitate, deşi acest lucru este contrar însăşi conceptului de HUB, care înseamnă ca o persoană să scrie la laptop pe canapea, iar în imediata apropiere, altcineva să vorbească la telefon.

„Nu a prins încă acest concept. Erau persoane care doreau să aibă o discuţie şi îmi spuneau că este altcineva în cealaltă cameră şi nu o pot purta. A trebuit să mă adaptez şi am pus uşi glisante“, povesteşte antreprenoarea cum a depăşit unul dintre obstacolele apărute. Însă balanţa este echilibrată, pentru că tânăra a reuşit să-şi facă şi o listă de clienţi fideli. Reprezentanţii unei firme de publicitate s-au ataşat atât de mult de HUB-ul din Galaţi încât au închiriat permanent o parte din spaţiu, astfel că acum sala de şedinţe şi întâlniri a fost transformată în sediul agenţiei.

image

„Cred că la Galaţi a prins conceptul pentru că nu se găseşte un spaţiu cu un design atât de plăcut şi de nonconformist. Dacă vrei să organizezi un eveniment atipic şi să atragi, atunci alegi un astfel de spaţiu“, punctează Cristina. Tânăra activează de şase ani şi ca senior trade marketing coordinator la un lanţ de farmacii, dar pentru că proiectul său a prins atât de bine, se gândeşte să se concentreze doar pe acesta şi să mute HUB-ul într-un spaţiu mai generos.

„Mulţi mi-au spus la început că ce vreau eu să fac nu va merge. Încercam să le explic că nu ştiu ce au făcut alţii, dar ştiu ce vreau eu să fac şi de ce va funcţiona. Este foarte important să ai încredere în tine şi în ce ţi-ai propus să faci“, sintetizează Cristina în câteva cuvinte secretul succesului său ca antreprenor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite