De ce este important să ne depăşim limitele şi cum o putem face fără să ne afecteze sănătatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Autodepăşirea înseamnă ieşirea din zona de confort şi atingerea unui nivel de performanţă superior celui cu care ne-am obişnuit pe partea mentală, emoţională, fizică şi spirituală. Două dintre elementele esenţiale pentru reuşita acestui proces de evoluţie sunt voinţa şi raportarea permanentă doar la propria persoană.

Audepăşirea sau depăşirea limitelor apare, de regulă, atunci când se ivesc situaţii solicitante, extreme sau chiar periculoase, cărora trebuie să le facem faţă. Mulţi dintre noi cred că depăşirea propriilor limite este ceva foarte greu de atins şi presupune consumul de timp şi energie foarte mare, dar şi multe sacrificii, iar din acest motiv resping din start o astfel de idee.

”Depăşirea propriilor limite este o îmbunătăţire constantă sau crearea unui model propriu în propria evoluţie. Audepăşirea poate avea loc pe patru niveluri: spiritual, mental, emoţional şi fizic”, explică psihologul Stelian Chivu. La nivel mental, fiecare dintre poate face acest lucru îmbunătăţindu-ne constant memoria prin exerciţii specifice, controlându-ne mai mult mintea şi evitând să cuplăm pe gândurile negative.

La nivel spiritual, autodepăşirea înseamnă un salt în conştiinţă, care aduce de la sine şi o apropiere de Divinitate. E nevoie de atenţie pe această zonă pentru că orientarea greşită a rugăciunilor şi meditaţiilor poate conduce, de fapt, la o exacerbare a egoului persoanei în cauză şi nicidecum la evoluţie spirituală.

Autodepăşirea emoţională poate fi realizată relativ uşor dacă ne propunem să nu mai dăm curs impulsurilor violente în cazurile în care suntem provocaţi sau jigniţi de alte persoane, ori atunci când ne confruntăm cu situaţii ce pot genera astfel de reacţii din partea noastră. Secretul este să acţionăm pas cu pas, adică să amânăm într-o primă fază să reacţionăm la astfel de provocări, apoi să nu ne mai încărcăm cu stările negative care vin la pachet în astfel de cazuri, iar în final să ne detaşăm de ceea ce se întâmplă şi să evităm să ne identificăm cu astfel de stări de frecvenţă joasă.

”Când vorbim de depăşirea limitelor pe partea fizică, fiecare dintre noi trebuie să îşi identifice o zonă în care autodepăşirea i-ar fi necesară. De pildă, persoanele care au o greutate peste cea normală şi sesizează că starea lor de sănătate se deteriorează, decid că este cazul să facă ceva. Acest lucru înseamnă schimbarea dietei zilnice, efectuarea de respiraţii şi demararea unui program de mişcare, totul gradual, care să le permită să îşi recapete sănătatea”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Voinţă, scop şi echilibru

Primul lucru de care are nevoie fiecare dintre cei care doresc să se autodepăşească pe oricare dintre nivelurile amintite este voinţa. Fără această forţă interioară, totul va rămâne la stadiul de vorbe. Un alt aspect la fel de important este că raportarea trebuie să se facă mereu doar la propria persoană, comparaţiile cu alţii fiind irelevante. De pildă, într-o lună cineva îşi poate propune să fumeze cu un pachet de ţigări mai puţin, dacă doreşte să se lase de fumat sau, pe zona emoţională, altcineva îşi propune să se enerveze mai puţin în trafic, în timp ce îţi conduce maşina.

În egală măsură, o persoană care doreşte să se autodepăşească trebuie să aibă un scop foarte bine definit pentru care alege să facă acest lucru. Dacă doar cochetează cu o idee sau scopul său este mai degrabă abstract, nu va reuşi decât într-o mică măsură sau deloc să îşi depăşească limitele.

”Secretul este să reuşeşti să te autodepăşeşti fără să îţi afectezi sănătatea. Este acea limită subţire, pe care fiecare dintre cei care aleg să meargă pe acest drum o vor identifica la un moment dat doar prin exerciţiu şi care le spune că după un pas sau altul trebuie să se oprească pentru a se odihni, pentru a mânca sau pentru a se relaxa mental şi emoţional”, susţine psihologul Stelian Chivu.

”Trebuie să te vezi deja aşa cum îţi doreşti”

Cheia în acest proces este educarea minţii, pentru că de multe ori aceasta are tendinţa de a cupla pe frici şi programe negative, care ne induc emoţii pe măsură, iar apoi ne afectează la nivel fizic. Acest lucru se va realiza mereu doar prin paşi mici, specifici fiecăruia dintre noi, dar constanţi, deci avem nevoie şi de perseverenţă. Asta înseamnă o rezistenţă din ce în ce mai mare în faţa tentaţiilor de a aluneca din nou pe panta negativă pe oricare dintre nivelurile de care am vorbit anterior.

”Cea mai impresionantă autodepăşire este cea pe partea de sănătate. Am avut pacienţi cărora medicii le-au spus că îşi vor petrece restul vieţii într-un scaun cu rotile, iar ei au refuzat să creadă acest lucru. Mintea lor, pentru că de acolo pleacă totul, nu a conceput aşa ceva şi pornind de aici au început să lucreze până când au reuşit să meargă din nou”, dezvăluie psihologul Stelian Chivu.

Important este ca de fiecare dată când ne implicăm în acest proces de depăşire a propriilor limite să folosim cuvinte sau expresii pozitive, dar şi să ne vorbim nouă înşine. Creierul fiecăruia dintre noi are capacitatea de a asculta între 300 şi 1.000 de cuvinte pe minut, iar acestea, în cazul nostru, trebuie să fie cuvinte de genul ”reuşesc”, ”se poate” şi ”sunt capabil să fac asta”.

”Este şi un mic truc pe care îl facem cu mintea noastră, pentru că vorbindu-i, o împiedicăm să cupleze pe gânduri şi programe negative, aşa cum se întâmplă de obicei. Audepăşirea va deveni realitate în momentul în care vom concentra mai multă energie pe zona unde dorim să se producă schimbarea. Vizualizarea este esenţială în acest proces. Trebuie să te vezi deja aşa cum îţi doreşti, pentru că asta îţi va da energie şi te va mobiliza să continui şi mai puternic pe acest drum”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite