De Mărţişor, în stradă. Pensionar: „După 30 de ani de muncă în combinat am ajuns la limita sărăciei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Cornelia Mazilu
sursa: Cornelia Mazilu

O sută de pensionari gălăţeni şi-au petrecut 1 Martie în stradă, solicitând Guvernului majorarea pensiilor cu 40%. Ei sunt nemulţumiţi că, după zeci de ani de muncă grea în combinatul siderurgic, au pensii mici şi abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta.

Timp de oră, pensionarii de la Sindicatul pensionarilor Siderurgistul şi-au strigat nemulţumirile în faţa Prefecturii din Galaţi. Vârstnicii au scandat împotriva guvernanţilor şi i-au huiduit pe politicieni, pe care îi consideră vinovaţi pentru nivelul scăzut al traiului. 

„Suntem de Mărţişor în stradă din cauza vremurilor pe care le trăim. Am lucrat 30 de ani în combinat şi acum am o pensie ridicolă. Abia îmi ajunge să-mi plătesc facturile lună de lună. Am ajuns la mila copiilor. Nu cerem decât dreptul nostru, ce ni s-a promis. Unde este dreptatea în ţara asta? Am ajuns după o viaţă de muncă în combinat să trăim la limita sărăciei”, spune o pensionară. 

„Nu au bani pentru legea pensiilor dar au bani pentru pensii speciale. Cum să înţelegem asta?Nu vrem decât să ni se respecte drepturile. Bine că ne bagă măştile astea pe care le purtăm şi care pentru mine nu sunt bune de nimic. Dar ne obligă pentru că ei au făcut afaceri pe banii noştri. Dar bani pentru aplicarea legii care ne măreşte pensiile cu 40 la sută nu au”, a declarat Ilie Popa, reprezentantul Sindicatului pensionarilor Siderurgistul 2006. 

Pensionarii gălăţeni au anunţat că protestele vor continua în cursul lunii martie.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

„Pensiile nu vor mai fi distribuite fizic”. Cum vrea Poşta Română să îi ajute pe pensionarii din mediul rural

Raluca Turcan: Pensionarii se pot angaja la stat, dar trebuie să renunţe la pensie

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite