De unde vine expresia „a ţine de şase“. E parte din argoul infractorilor, dar a fost inventată cu un scop extrem de practic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spărgător de case în acţiune FOTO Arhiva Adevărul
Spărgător de case în acţiune FOTO Arhiva Adevărul

Conform istoricilor, expresia a fost folosită pentru prima oară de aviatori, în timpul Primului Război Mondial, după care a pătruns în majoritatea limbilor pământului, în toate având aceeaşi conotaţie: „a sta de veghe”.

Cu toate că expresia „a ţine de şase” s-a consacrat ca făcând parte din argoul infractorilor, absolut surprinzător, ea nu s-a născut în lumea celor care încalcă legile, ci este este o invenţie relativ nouă. Mai exact, a apărut de-abia în timpul Primului Război Mondial, adică acum doar un secol, în împrejurări speciale, dar care n-aveau de-a face cu cele în care este folosită în zilele noastre.

De fapt, expresia este o creaţie a primilor aviatori militari.  Se ştie că primul război în care aviaţia a avut un rol activ a fost chiar Primul Război Mondial, căci proaspăta invenţie a omului (să nu uităm că la 1914, momentul începerii conflictului planetar, avionul avea doar un pic peste un deceniu) părea să fie extrem de utilă în teatrul de operaţiuni militare.

„Iniţial, aeroplanul a fost considerat foarte bun pentru a spiona liniile inamice, însă la scurt timp strategii militari au ajuns la concluzia că ar fi şi mai bine dacă ar arunca şi câteva bombe peste inamic. În acest fel, războiul s-a mutat şi  în aer, căci un avion nu putea fi atacat eficient decât de un alt avion”, ne dezvăluie contextul profesorul de istorie Adrian Toma.

Exact aceste lupte în aer, între aviatori, avea să producă expresia „a ţine de şase”, care apoi a fost preluată de toată lumea cu sensul de „a sta de veghe”.

„În fapt, acest şase nu este întâmplător, căci sistemul de navigaţie rudimentar din acea vreme i-a determinat pe piloţi să folosească, pentru orientare şi comunicare simplă, cadranul unui ceas. Astfel, 12 era codul pentru în faţă, 3 pentru dreapta, 9 pentru stânga şi, evident, 6 pentru partea din spate”, explică profesorul.

După câte ne-a explicat şi maistrul militar de aviaţie Georgică Ivan, potrivit tacticilor aviatice (rămase valabile şi acum), cel mai vulnerabil punct al unui avion de luptă rămâne partea din spate.

„Acolo este vizibilitatea cea mai proastă pentru pilot, acolo nu există, deseori, nicio gură de foc, deci acolo atacă inamicul şi acolo trebuie să fii atent. Tu, dar şi colegii tăi, care trebuie să-ţi vegheze spatele, tot la fel cum şi tu le veghezi lor coada. Adică se ţine de şase”, lămureşte lucrurile militarul.

Intrată în argoul tuturor aviatorilor în limba engleză („Watch your six”), expresia s-a răspândit rapid în toate limbile, devenind expresia absolută a statului de veghe, fie că asta se întâmplă în situaţii pozitive (cum ar fi protejarea unui camarad în luptă), fie că are ca scop ţinerea oamenilor legii departe de un răufăcător.

Trebuie spus că în lumea infractorilor exista deja o expresie asemănătoare, încă de prin secolul al XIX-lea, dar în limba franceză: „vingt-deux, voilà les flics”, adică „22, vin poliţiştii”. Însă expresia nu s-a consacrat, poate şi pentru că limba engleză a fost dominantă, în ultimul secol, în a impune cuvinte noi în celelalte limbi.

„Acest 22 nu vine de la cunoscuta revistă din România, ci de la obiceiul huliganilor parizieni de a  purta un cuţit specific, cu lama de 22 de centimetri. De fapt, iniţial, 22 era un îndemn la luptă, la agresiune, după care, odată cu introducerea continuării voilà les flics, a căpătat conotaţii defensive, de veghe”, explică profesorul Adrian Toma.

Vă mai recomandăm şi:

Ciudatul grai vorbit în satele din Moldova acum 100 de ani. Cine era „limbăul“ şi ce expresie se folosea pentru omul beţiv 

Originea expresiei a umbla cu ocaua mică. Cum îi pedepsea Cuza pe negustorii care-i înşelau pe ţărani

De unde vine expresia „tabula rasa“. Controversele plecate de la consideraţiile filozofilor despre mintea umană 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite