Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Demolări în cel mai mare combinat siderurgic din România. La Galaţi se vor auzi bubuituri, timp de două zile

1
27 Jun 2022 13:54:01
Autor: Cornelia Mazilu
sursa: Arhiva
sursa: Arhiva

Timp de două zile, în zona oraşului Galaţi, se vor auzi bubuituri puternice deoarece vor fi demolate mai multe echipamente vechi. Compania siderurgică a anunţat că pregăteşte platforma industrială pentru planurile de transformare GREENSTEEL. Lucrările au fost aprobate de autorităţile de specialitate.

„Liberty Galaţi doreşte să anunţe rezidenţii şi vizitatorii oraşului că pe 27 şi 28 iunie, între orele 17:00 – 20:00, se vor derula operaţiuni de demolare controlată, care au ca scop pregătirea platformei industriale pentru planurile de transformare GREENSTEEL”, a transmis compania Liberty Galaţi. 

Lucrările de demolare controlată au fost atent planificate şi sunt executate de o echipă de specialişti, iar autorităţile de specialitate au fost informate. 

„Din motive de siguranţă, zona în care au loc operaţiunile va fi securizată cu câteva ore înainte şi după acestea. Dorim să ne prezentăm scuzele pentru eventualele neplăceri create”, mai spun reprezentanţii combinatului siderurgic Liberty Galaţi. 

Astfel de demolări au mai fost derulate şi în lunile martie şi mai. 

Liberty Galaţi este cel mai mare producător integrat din România, cu o forţă de muncă de circa 7.000 de oameni şi o capacitate de producţie actuală de aproximativ 3 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă. 

 

Vă recomandăm şi:

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi sfidează criza: investeşte 13,5 milioane de euro în modernizări

Oţelul românesc este folosit pentru construcţia noii rute feroviare Gara de Nord-Aeroportul Otopeni

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Paloma
27.06.2022, 14:10:21

Demolari in toata industria metalurgica romaneasca !!!

Modifică Setările