Dezastru într-un mare hotel de pe Faleza Dunării din Galaţi: mizerie şi alimente expirate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CRGP Galaţi
sursa: CRGP Galaţi

Unul dintre cele mai mari hoteluri din Galaţi, situat pe Faleza Dunării, a fost amendat de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, deoarece aceştia au descoperit mizerie şi alimente expirate. Activitatea bucătăriei a fost suspendată.

La doar o zi de la numirea sa la conducerea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, Sorin Susanu şi-a făcut simţită prezenţa în zonă. 

Cel numit şi „Cattani de la ANPC” a început controalele la agenţii economici din Galaţi.  Prima oprire a fost în bucătăria unui mare hotel de pe Faleza Dunării. Comisarii au găsit acolo zeci de kilograme de alimente şi produse mucegăite, expirate sau ţinute în condiţii improprii, mizerie, frigidere vechi şi ruginite, aparatură neigienizată. 

Pentru acest dezastru, administratorul unităţii a fost amendat cu 30.000 lei.

„Toate produsele neconforme au fost retrase din consum, iar bucătăria va rămâne închisă până la remedierea tuturor problemelor”, a anunţat Sorin Susanu. 

Vor urma şi alte controale în zilele următoare, anunţă şeful CRPC Galaţi. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Controale după ce, în Bucureşti, au fost găsite la vânzare produse etichetate, fals, ca dezinfectant de mâini

ANPC îi caută pe inspectorii şpăgari de la Protecţia Consumatorilor. Verificări la restaurantele cu specific asiatic

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite