Doar 1.895 de mici fermieri gălăţeni au obţinut atestate de producători pentru vânzarea produselor agricole în pieţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 60% dintre ţăranii care au obţinut dreptul a a-şi comercializa marfa în pieţe sunt din localitatea Matca, unde se află cea mai mare comunitate de legumicultori din judeţ. În 30 de din cele 61 de comune gălăţene nu s-a eliberat niciun atestat.

Nu mai puţin de 1.895 de persoane fizice din judeţul Galaţi obţinuseră până la data de 15 mai atestate de producători pentru vânzarea produselor agricole în pieţe, în conformitate cu prevederile introduse prin  Legea nr. 145 din 2014.

Conform unei raportări tramsmisă Prefecturii de către Direcţia pentru Agricultură Galaţi, 1.100 dintre persoanele certificate sunt din comuna Matca, aşezare care înglobează cea mai mare comunitate de cultivatori de legume din judeţ.

Pe locul al doilea la numărul de atestate eliberate se situează, oarecum surprinzător, comuma Munteni (145) în vreme ce localităţile legumicole de tradiţie  Umbrăreşti (109) şi Barcea (83) se află doar pe poziţiile trei şi patru.  În nu mai puţin de 30 dintre cele 61 de comune gălăţene nu a fost solicitat  niciun atestat de comercializare.

Există informaţii că o serie de Primării încearcă să facă profit din vânzarea carnetelor speciale distribuite producătorilor atestaţi, pe care le vând la preţ dublu sau chiar triplu faţă de preţul de achiziţie. Acest aspect va fi dezbătut, din câte am aflat, în Comisia de Dialog Social care are loc astăzi la Prefectura Galaţi

Vă reamintim că Legea nr. 145/2014 a fost gândită cu scopul de a reduce evaziunea fiscală în pieţe şi de a sprijini micii fermieri să-şi vândă mai uşor producţia.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite