Doi basarabeni au fost amendaţi şi expulzaţi din România, primind şi interdicţia de a intra în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de imigrări din Galaţi au depistat doi cetăţeni străini, din Republica Moldova, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.400 de lei şi obligaţi, prin decizii de returnare, să părăsească ţara în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi au efectuat, pe 1 august, o acţiune, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor.

Oamenii legii au depistat, cu şedere ilegală, pe raza judeţului Galaţi, doi cetăţeni străini, un bărbat de 38 de ani, respectiv o femeie de 45 de ani, ambii din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că străinii au intrat legal pe teritoriul României, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu au părăsit ţara.

Ca urmare a celor constatate, pe numele străinilor au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligaţi să părăsească teritoriul ţării în termen de 15 zile, fiind, totodată, sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală  de 1.400 de lei.

De asemenea, la ieşirea din ţară, li s-a aplicat interdicţia de a mai intra în România, pentru o perioadă de 3 luni, respectiv 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite