Efectul psihologic al statului la coadă. De ce este comparabil cu stările resimţite la morgă, în sala de judecată sau la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni la coadă FOTO Adevărul
Oameni la coadă FOTO Adevărul

Mulţi dintre noi sunt nevoiţi să îşi petreacă ore bune la diverse cozi, pornind de la plătirea taxelor şi impozitelor şi până la un consult la medic. Statul la coadă are efecte negative care se reflectă în timp atât la nivel mental, cât şi emoţional.

Din start, statul la coadă generează în orice persoană o energie de frecvenţă joasă, fenomenul fiind mai pronunţat când oamenii îţi plătesc dările  către stat. ”Această stare mentală şi emoţională negativă este accentuată de multe ori de faptul că trebuie să aducă tot felul de hârtii pentru a-şi putea achita taxele şi impozitele, care măreşte şi mai mult stresul. Persoanele în cauză ajung să se enerveze pentru că, pe lângă faptul că trebuie să dea nişte bani, pierd de multe ori ore întregi la aceste cozi”, explică psihologul Stelian Chivu.

Locurile unde stăm la coadă sunt comparabile ca nivel de frecvenţă cu morga, penitenciarul, sălile de judecată sau zona de aşteptare a pacienţilor dintr-un spital. Astfel de locaţii sunt generatoare de stres, iar cei care se găsesc la un moment în astfel de locuri se încarcă foarte repede cu energii negative.

”Sunt numeroase studii ştiinţifice care au demonstrat fără putinţă de tăgadă că personalul medical care activează la o morgă este extrem de stresat de acest mediu de lucru. De altfel, în unele ţări europene, instanţele stabilesc ca unii şoferi prinşi de mai multe ori băuţi la volan să efectueze mai multe ore de muncă în folosul comunităţii la o morgă, tocmai pentru că astfel ar înţelege mai bine consecinţele pe care le poate avea şofatul sub influenţa alcoolului”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Statul la coadă vine la pachet cu o serie de stări negative, ce conduc în final şi la un sentiment de frustrare pentru cei în cauză. Nimănui nu îi place să dea bani, iar dacă asociem această stare cu faptul că persoanele care plătesc taxe şi impozite consideră că acestea sunt prea mari şi nu ştiu finalmente unde ajung sumele pe care le achită, atunci apar problemele.

”Oamenii se simt neputioncioşi, fără posibilitatea de a reacţiona. De cele mai multe ori, îşi descarcă nervii pe funcţionarul de la ghişeu. De altfel, aceste persoane care lucrează cu publicul la încasarea taxelor şi impozitelor acumulează o cantitate foarte mare de stres şi, de regulă, nu rezistă prea mult timp acolo şi au nevoie ulterior de recuperare psihologică şi emoţională”, punctează Stelian Chivu.

Suntem influenţaţi mental şi emoţional

Pe acest fundal, apare şi un alt fenomen. Multe dintre persoanele care sunt nevoite să stea la o coadă fie pentru plata unor dări, fie la un consult la medic, la farmacie sau în camera de gardă a unui spital se lasă de multe ori influenţate de grupul unde îşi petrec câteva zeci de minute sau chiar ore, iar în timp acest lucru poate conduce chiar la anumite probleme mentale, prin asocierea cu un context economic sau social-politic care nu are legătură de multe ori cu realitatea, sau fizice, împrumutând tot felul de fobii sau boli fizice de la cei cu care care interacţionează.

”Cam toţi care stau la coadă pentru plata a diverse taxe văd acest lucru ca pe o deposedare. Este vorba de o deposedare fizică, de bani, o deposedare emoţională, dacă o putem numi aşa, pentru că majoritatea celor pleacă de acolo cu emoţii negative, dar şi o deposedare mentală, prin prisma gândurilor de frecvenţă joasă cu care se încarcă”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cum scăpăm de stresul statului la coadă

Cei mai influenţabili de fenomenul statului la coadă sunt persoanele de vârsta a treia, pentru că acest program mental îl au din perioada comunistă, când cozile erau ceva obişnuit. Există câteva soluţii simple pentru a nu mai fi afectaţi de statul la coadă. Persoanele familiarizate cât de cât cu calculatorul, îşi pot plăti taxele on line, scăpând astfel de stresul statului la coadă, de timpul pierdut şi de încărcarea psihică şi emoţională pe care o presupune.

”Şi aici pot apărea probleme. E necesară o atenţie sporită la plata cu cardul, pentru a nu ne trezi în situaţia că datele noastre personale au ajuns în mâna unor hackeri, care ne pot fura banii, dar pot folosi şi datele noastre pentru comiterea altor infracţiuni cibernetice”, ţine să amintească Stelian Chivu.

Există şi mici trucuri, care ne pot scuti de tot stresul pe care îl presupune statul la coadă. Cei care îşi permit pot pasa corvoada achitării taxelor şi impozitelor către persoane care pentru sume modice îşi permit să piardă ore întregi la astfel de cozi. Dacă o asemenea variantă nu este convenabilă pentru noi, ne putem plăti plăti dările după ce marea majoritate a făcut-o, evitând astfel statul la coadă.

”Chiar şi dacă stăm pentru câteva minute la o astfel de coadă, este bine să ne luăm anumite măsuri de protecţie. Aşa cum procedăm când afară este frig, în sensul de a ne lua o haină în plus pe noi, în mod asemănător trebuie să ne <<îmbrăcăm mental>>, adică să evităm interacţiunea cu persoanele de la aceste cozi, în special cu cele foarte stresate, agitate şi care vor să transmită starea lor şi celor din jur”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite