Eveniment special la mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Cudalbi. A fost sfinţit noul paraclis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la slujba de la mănăstirea Cudalbi FOTO ADJ
Imagine de la slujba de la mănăstirea Cudalbi FOTO ADJ

Cunoscută şi sub numele de Gologanu, mănăstirea de la Cudalbi a avut o soartă dramatică în vremea comunismului, după ce a fost abandonată la ordinul comuniştilor, năruită şi transformată într-o anexă a unei ferme agricole.

În Duminica a X-a după Rusalii, obştea mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Cudalbi, judeţul Galaţi a trăit momente speciale. Paraclisul cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului,  Sfinţii Români şi Sf. Mc. Mariamni” a fost sfinţit, în prezenţa unui numeros public

Construit la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, paraclisul, în formă de navă, se înscrie în ansamblul esteticii mănăstireşti.

Ridicarea paraclisului, împodobirea acestuia cu pictură şi înzestrarea lui cu mobilier liturgic şi cu toate cele necesare slujirii a fost posibilă cu ajutorul numeroşilor credincioşi ctitori, precum şi a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Lucrările au durat cinci ani, respectiv între 2011 şi 2016.

Slujba sfinţirii a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul  Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de ieromonahi şi preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa obştii monahale, a stareţilor şi stareţelor celorlalte mănăstiri ale Eparhiei, a autorităţilor locale şi a credincioşilor din zona Covurluiului.

În continuare, pe o scenă special amenajată, a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Pe tot parcursul slujbei, atât copiii, cât şi credincioşii prezenţi au avut bucuria de a trece prin Sfântul Altar pentru a se închina înaintea Sfintei Mese şi pentru a primi binecuvântare.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru eroii Primului Război Mondial, pentru slujitorii, monahiile şi ctitorii trecuţi la Domnul, dar şi pentru românii decedaţi în urma cutremului din Italia.

„Am sfinţit paraclisul închinat Acoperământului Maicii Domnului, Tuturor Sfinţilor Români şi Sf. Mc. Mariamni în cetatea mănăstirii ”Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Cudalbi, unde floarea-soarelui se transformă în ulei binecuvântat pentru candelă, grâul devine prescură, iar strugurele, vin euharistic. Împreună cu maica stareţă, cu obştea monahală, cu ctitorii şi credincioşii prezenţi am înălţat lui Dumnezeu imn de mulţumire, purtând în rugăciune pe cei ce suferă în urma cutremurului din Italia, şi pomenind, după cuviinţă, jertfele neamului la începutul Primului Război Mondial!”, a arătat IPS Casian.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite