Expoziţie de cristale la Galaţi. Pot fi admirate flori de mină, geode ametist, felii din agat şi bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali sau chihlimbar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: CMSN
Foto: CMSN

Vineri, 21 iunie 2019, cu începere de la ora 11,00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va avea loc vernisajul celei de a IX-a ediţii a Salonului expoziţional „Feeria Cristalelor”, manifestare care îşi propune să aducă în faţa publicului vizitator fascinanta lume a mineralelor.

La manifestare vor expune colecţionari din Bucureşti, Baia Mare şi Galaţi. Timp de trei zile, în holul mare de la parterul muzeului vor fi prezentate şi oferite spre vânzare publicului o mare diveristate de bijuterii – bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar - pietre semipreţioase, cristale, colecţii de minerale, eşantioane minerale, minerale şlefuite, geme, fosile, produse ornamentale din piatră, obiecte decorative si ornamentele.

În zona centrală a spaţiului expoziţional din holul muzeului, se va putea admira o microexpoziţia ”Minerale şi cristale”, în cadrul căreia sunt evidenţiate exponate de mineralogie din patrimoniul ştiinţific al instituţiei gălăţene. Pietrele provin din toate colţurile lumii: flori de mină, geode ametist, felii din agat (Brazilia), varietăţi de agat felii, calcit două generaţii, cuarţ, calcopirită, pirită, baritină, granat andradit, rodocrozit, blendă argintiferă, jasp, epidot, acvamarin, malachit, stibine şi geme.

”Feeria Cristalelor” se va desfăşura în perioada 21 – 23 iunie 2019, programul de vizitare fiind următorul: vineri 10.00-18.00; sâmbătă-duminică 10.00-20.00.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite