Femeile malefice care au marcat istoria omenirii. Toate proveneau din familii bogate, cu ascendenţă regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi bărbaţii sunt „lideri” absoluţi atunci când vine vorba despre cele mai crude episoade din istorie, există destule femei care au impresionat prin pornirile lor malefice. Elisabeta Bathory („Contesa Dracula”), pe Maria Tudor („Bloody Mary”) sau Isabella de Castilla („Stăpâna lui Torquemada”) sunt doar câteva exemple.

Nu au participat la cruciade, nu au făcut parte din Inchiziţie şi nici nu au înăbuşit în sânge revoluţii. Şi totuşi, chiar şi fără să „beneficieze” de aceste avantaje de care avea parte, după cutumele vremurilor, doar bărbaţii, au existat destule femei care au reuşit să intre în istorie cu cruzimea lor.

Majoritatea erau puternice şi bogate. Unele erau şi nemaivăzut de frumoase. Însă asta nu le-a fost de ajuns, aşa că au râvnit la privilegiile sângeroase de care bărbaţii avea parte din plin în interminabilele lor războaie. Neacceptate pe câmpurile de bătălie, şi-au creat propriile războaie, „underground”, unde şi-au scos la iveală latura malefică.

Coincidenţă sau nu, cele mai crude femei din Evul Mediu au avut, toate, „sânge albastru” şi, majoritatea, s-au dovedit duşmani de moarte ai creştinilor, de unde li s-a tras, în majoritatea cazurile, „eticheta” slujitoare ale diavolului.

Bloody Mary - tortura elaborată

Denumirea de „Bloody Mary” duce cu gândul, în majoritatea cazurilor, la băutura sinonimă, însă, la origine, sintagma vine de la Regina Maria I a Angliei (18 februarie 1516-17 noiembrie 1558), cunoscută şi sub numele de Maria I sau de Maria Tudor.

Prin mama sa, Maria era nepoată a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Isabelei de Castilia. Ea a fost singurul copil care a supravieţuit copilăriei, al regelui Henric al VIII-lea şi al primei lui soţii Caterina de Aragon.

A fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor. La 6 iulie 1553, la vârsta de 15 ani, fratele ei, Eduard al VI-lea moare de o infecţie pulmonară. Sfătuit de John Dudley, Duce de Northumberland, Eduard îşi exclude surorile din linia de succesiune, în testamentul său.

În locul lor, Eduard o numeşte pe nora lui Dudley, Lady Jane Grey, nepoata surorii mai mici a lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor, regină a Franţei. Totuşi această excludere contravine celui de-al treilea Act de Succesiune din 1544.

În preajma morţii lui Eduard, Maria a fost chemată la Londra de la castelul Framlingham din Suffolk. Iniţial Maria a ezitat; ea a suspectat că acessta ar fi un pretext pentru a o captura şi a facilita astfel ascensiunea lui Lady Jane la tron.

Regina Maria I a Angliei  FOTO Wikipedia

Imagine indisponibilă

La 10 iulie 1553, Lady Jane Grey şi-a asumat tronul ca regină a Angliei în ceea ce poate fi descris ca o lovitură de stat orchestrată de Dudley şi de suporterii acestuia. Falsa regină a fost detronată însă la 22 iulie 1553, printr-o revoltă de proporţii. Maria a intrat triumfătoare în Londra pe un val de sprijin popular, iar Grey şi Dudley au fost închişi în Turnul Londrei.

Deşi Maria a înţeles că tânăra Lady Jane a fost un pion în schema lui Dudley, ea şi-a executat verişoara în vârstă de 16 ani.

Ulterior, s-a convertit la catolicism şi începe o prigoană fără precedent contra protestanţilor. Până la sfârşitul domniei, Maria I a torturat (metodele erau cumplite, de un sadism rar: oamenii erau arşi, fierţi, zdrobiţi, închişi în celule mici împreună cu sute de şobolani înfometaţi, care-i devorau de vii samd) executat aproximativ 300 de opozanţi religioşi, consolidându-şi porecla de „Bloody Mary”, primită după execuţia rivalei la tron.

Contesa Dracula – băile de sânge

Unguroaica Elisabeta de Bathory (7 august 1560- 21 august 1614) a fost supranumită „Contesa Dracula” sau „Tigroaica din Csejte” din cauza cruzimii fără margini de care a dat dovadă.

S-a născut la Nyírbátor în Ungaria şi şi-a petrecut copilăria la castelul din Nagyecsed. Tatăl ei a fost George Báthory, fratele lui Andrei Báthory, care a fost voievod al Transilvaniei, iar mama sa a fost Anna Báthory (1539–1570), fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu, un alt voievod al Transilvaniei. Prin mama sa, Elisabeta era verişoară cu nobilul maghiar Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi principe al Transilvaniei.

Elisabeta de Bathory FOTO Wikipedia

Imagine indisponibilă

A fost căsătorită la 11 ani, din raţiuni politice, iar la 14 ani a dat naştere primului ei copil, o fată, rezultată din relaţia adulteră cu un funcţionar de la cancelaria soţului. Scandalul este muşamalizat, însă, ulterior, aveau să iasă la iveală gravele probleme psihice ale contesei.

Legendele ţesute în jurul Elisabetei Bathory o prezintă ca pe o obsedată de sânge, de crime ritualice în grup şi de torturarea victimelor în cele mai neobişnuite feluri. Se spune că Elisabeta de Bathory, împreună cu alte patru femei (cu care forma un fel de cerc amoros lesbian), au torturat prin muşcare, înţepare, tăiere, bătaie, ardere şi au ucis mai mult de 650 de fete şi de femei tinere.

Victimele făceau parte din familii sărace şi ajungeau de regulă ca slujnice la castelul Csjte, aparţinând familiei sângeroasei contese. Există chiar şi o legendă potrivit căreia Elisabeta obişnuia să facă baie în sângele victimelor ei deoarece credea ca aşa va rămâne tânără pe veci.

Acuzată de crime încă din 1602, chiar arestată la un moment dat, Elisabeta nu a fost supusă niciodată unui proces (culmea este că trei dintre complicii ei au fost condamnaţi la moarte şi executaţi), însă familia ei a închis-o pe viaţă, în 1610, în castelul Čachtice.

A fost zidită într-un turn îngust fără ferestre, doar cu câteva găuri prin care primea mâncarea şi aerul necesar. A fost întemniţată timp de patru ani, până la 24 august 1614, când a fost găsită moartă de către un paznic.

Iasabela, stăpâna lui Torquemada

Creştină împătimită, cu o aură de femeie luminată (Columb a descoperit America în timpul domniei ei, cu sprijinul direct al coroanei Spaniei), Isabella de Castillia (22 aprilie 1451-25  noiembrie 1504) a fost, în acelaşi timp, una dintre cele mai crude femei din istorie.

Împreună cu soţul ei, Ferdinand al II-lea de Aragon, pun bazele Inchiziţiei spaniole, instituţie ecleziastică cu mult mai crudă decât inchiziţia papală. Odată cu numirea călugărului dominican Tomás de Torquemada în funcţia de inchizitor general, regii catolici au instaurat o politică de „curăţire religioasă”, care a vizat evreii, musulmanii, dar şi creştinii care nu era catolici.

Isabella de Aragon FOTO Wikipedia

Imagine indisponibilă

Pe 31 martie 1492, a fost emis Decretul de la Alhambra privind expulzarea evreilor, care aveau la dispoziţie patru luni (31 martie-31 iulie) ca să plece definitiv, cu interdicţia de a-şi lua cu ei bunurile de orice fel. În caz contrar, erau condamnaţi la moarte.

Aproximativ 200.000 de oameni au părăsit atunci Spania. O parte dintre evrei au ales să se convertească, dar aceia au devenit apoi ţinta predilectă a persecuţiilor Inchiziţiei spaniole. Iniţial, musulmanilor din Granada li s-a promis libertate religioasă, dar în scurt timp presiunea pentru a se converti la catolicism a crescut, şi până la urmă o politică de expulzare sau convertire a fost instaurată în 1502.

Mii de oameni au fost ucişi sub pretexte religioase care, în final, s-au dovedit mai ales economice, căci averile victimelor  erau împărţite între Coroană şi Biserică.

Lucrezia, ducesa morţii

Lucrezia Borgia (18 aprilie 1480-24 iunie 1519), face parte din una  dintre cele mai controversate familii din istorie, iar povestea ei este profund marcată de această legătură de sânge. Familia Borgia este renumită pentru înşelăciuni, asasinări, corupţie, perversiuni sexuale şi nu numai.

Despre Lucrezia se stie că a avut trei mariaje care au avut ca scop servirea intereselor politice şi economice ale familiei, însă este clar că avea o influenţă foarte mare şi printre oamenii bisericii.Există, de altfel, şi un tablou celebru ce o înfăţişează pe Lucrezia pe scaunul papal în locul tatălui ei, Papa Alexandru VI.

Lucrezia Borgia FOTO Wikipedia

Lucrezia Borgia FOTO wikipedia

Ca de altfel tot restul familiei, de-a lungul secolelor, Lucreţia a fost subiectul a numeroase calomnii şi acuzaţii. Cele mai insistente o descriau intrigantă, sângeroasă, coruptă, nu supusă, ci complice a tatălui şi fratelui său. Toate acestea sunt transmise posterităţii mai ales prin intermediul numeroşilor duşmani ai familiei Borgia, printre care şi Sannazzaro, (care a definit-o „fiică, soţie, noră a papei”), Pontano şi Guicciardini.

Faimoasa acuzaţie că ar avea o relaţie incestuoasă cu tatăl său a fost lansată de primul soţ, Giovanni Sforza, în timpul procesului pentru anularea căsătoriei, în care era acuzat de impotenţă. Istoricii presupun că a fost o simplă calomnie, lansată în timpul unui atac de furie, datorită orgoliului rănit.

Altă acuzaţie „la modă” în ceea ce o priveşte pe Lucrezia Borgia este folosirea unei otrăvi, „cantarella”, cu ajutorul căreia îşi elimina duşmanii.

Lucrezia este asociată folosirii acestei otrăvi după punerea în scenă a tragediei romantice a lui Victor Hugo: „un venin puternic - spune Lucreţia - un venin, la gândul căruia orice italian ce cunoaşte istoria ultimilor douăzeci de ani, păleşte. Nimeni pe lumea asta cunoaşte antidotul acestei compoziţii teribile, nimeni, în afară de Papa, domnul Valentino şi de mine”.

Chimiştii şi toxicologii din zilele noastre sunt convinşi însă că această „cantarella”, otravă capabilă să ucidă cu precizie, este doar o legendă legată de familia Borgia.

Regina masacrului hughenoţilor

Caterina de Medici (13 aprilie 1519- 5 ianuarie 1589), a fost regina Franţei şi soţia regelui Henric al II-lea al Franţei, precum şi mamă a trei regi aparţinând Casei de Valois.

Caterina de Medici FOTO Wikipedia

Imagine indisponibilă

S-a născut în Italia, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici, iar mai târziu a trăit în Franţa sub numele Catherine de Médicis. Mai întâi regină, apoi regentă a Franţei, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea. Numele său este legat de războaiele religioase. Rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu este consierat foarte important.

De altfel, masacrul amintit nu a ţinut cum s-ar putea crede doar o zi, că mai bine d epatru săptămâni ( 23 august- 29 septembrie), răstimp în care hughenoţii au fost ucişi în masă, până când Navarre s-a convertit la catolicism. Caterina este bănuită şi că a avut rolul decisiv în moartea Jeannei d Albret, regina Navarrei.

Vă mai recomandăm şi:

Cele mai controversate mărturii despre tiranii Romei antice: execuţiile cumplite născocite de împăraţii obsedaţi de sânge

Metodele odioase de tortură folosite de romani: oameni îndesaţi în trupul măgarilor, fecioare violate de gladiatori, şobolani „dresaţi” să devoreze victimele

Cei mai sadici conducători medievali din Transilvania. Principele care a ordonat moartea în chinuri cumplite a lui Doja

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite