Festivalul Internaţional „Antares” porneşte, luni, pe Dunăre-n jos, către Isaccea, Tulcea şi Sulina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce primele două zile ale festivalului au fost dedicate oraşelor Galaţi şi Sulina, caravana literară se va afla luni şi marţi la Isaccea, Tulcea şi Sulina. Marea mâhnire a organizatorilor festivalului, ajuns la a XVIII-a ediţie, este că revista de la care a pornit totul, „Antares”, a rămas fără finanţare, apariţia ei fiind în pericol.

Organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est şi Fundaţia Culturală „Antares”, Festivalul Internaţional de Literatură de la Galaţi a devenit un punct de referinţă pentru toată lumea culturală de la Dunărea de Jos.

Ca în fiecare an de 18 ani încoace, şi ediţia 2016 a Festivalului „Antares” se desfăşoară, cumva itinerant, în cinci oraşe dunărene - Galaţi, Brăila, Isaccea, Tulcea şi Sulina - iar manifestările artistice se bucură de prezenţa a zeci de scriitori de renume din nu mai puţin de şase ţări: România, Bulgaria, Ucraina, Israel, Turcia şi Germania.

Luni, 30 mai, după ce a poposit câte o zi la Galaţi şi la Brăila, festivalul o ia pe Dunăre în jos, urmând ca timp de două zile să se închine la muze în Isaccea, Tulcea şi Sulina, după care va reveni la Galaţi, miercuri, 1 iunie, pentru festivitatea de premiere, eveniment ce va avea loc la Teatrul Dramatic Fani Tardini, de la ora 19,00.

Nu putem încheia acest articol fără a aminti un aspect aproape de necrezut din culisele festivalului: revista de cultură „Antares”, cea care dă numele manifestării ajunse la a XVIII-a ediţie, este pe cale să-şi sisteze apariţie deoarece nicio instituţie care păstoreşte cultura gălăţeană nu a găsit soluţii pentru a o finanţa.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite