Fiscul va verifica persoanele cu venituri mari fără să le notifice. "O prostie", spun angajaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevederile sunt incluse în normele metodologice de aplicare a procedurii de utilizare a metodelor indirecte de control, incluse într-un proiect de hotărâre de guvern.

"Nu mi se pare normal să nu fiu notificat în momentul în care mi se verifică sursele de venit. Am un salariu suficient de mare, pentru a-mi permite să întreţin o casă şi să am o maşină bună. Nu aş vrea ca excesul de zel al autorităţilor să se transforme într-o vânătoare de vrăjitoare",  este de părere Alexzandra Ionescu, angajat în domeniul IT  din Galaţi.

Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Potrivit normelor, verificarea persoanelor cu venituri mari se va efectua în mai multe etape, care vor determina în final starea de fapt fiscală reală, în funcţie de care se va stabili dacă se poate dovedi provenienţa veniturilor şi dacă se va aplica impozit.

Într-o primă etapă, organele fiscale vor efectua o analiză pentru a stabili riscul probabil pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii sau autorităţi publice.

Fiecare persoană din grupul selectat va fi verificată prealabil. Procedura de analiză de risc se va stabili prin norme interne, prin ordin al preşedintelui ANAF.

Selectarea persoanelor fizice care vor fi verificate se va realiza din lista persoanelor care depăşesc riscul minim acceptat de administraţia fiscală, în funcţie de nivelul riscului şi de capacitatea de efectuare a verificărilor fiscale prealabile documentare.

Persoana fizică selectată pentru verificare nu poate obiecta cu privire la procedura de selectare folosită şi nu trebuie notificată în acest stadiu al controlului.

Pe perioada verificării, organele fiscale pot solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice supuse verificării.

În cazul în care rezultatul verificării fiscale prealabile documentare reprezintă o diferenţă semnificativă între veniturile realizate de persoana fizică, calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de aceasta sau de plătitorii de venit, organul fiscal comunică avizul de verificare persoanei fizice ce a făcut obiectul verificării fiscale prealabile documentare.

În funcţie de datele colectate, organele fiscale pot înceta verificarea sau pot trece în etapa următoare de verificare fiscală, care presupune un control mai amănunţit al tuturor documentelor disponibile şi în care pot fi solicitate şi terţe persoane pentru a da declaraţii.

Pentru efectuarea verificării fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze persoana fizică verificată în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de verificare, prin care persoana este înştiinţată că are dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.

Pe parcursul derulării verificării fiscale, organul fiscal stabileşte, ori de câte ori este necesar, întâlniri cu persoana fizică verificată, pentru a solicita şi primi înscrisuri sau alte explicaţii ori clarificări necesare stabilirii situaţiei fiscale reale. Concluziile întâlnirilor se vor consemna într-un document semnat de ambele părţi. În cazul în care persoana fizică verificată refuză semnarea acestuia, se consemnează refuzul.

Persoana verificată trebuie să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Aceasta trebuie să dea informaţii, să prezinte înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Rezultatul verificării se va consemna într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările, din punct de vedere faptic şi legal. Raportul va sta la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza impozabilă.

Dacă au indicii care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, organele fiscale pot sesiza organele de urmărire penală.

Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale vor folosi metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.

Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată. Metoda se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturile bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de sume în numerar, pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestor mişcări cu sursele de venit şi utilizarea acestora.

Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creşterea, respectiv descreşterea patrimoniului net al acesteia.

Rezultatele obţinute din aplicarea metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate se înscriu în raportul încheiat de organul fiscal la finalizarea verificărilor, împreună cu nominalizarea metodei/metodelor indirecte utilizate şi a tuturor elementelor avute în vedere la stabilirea bazei impozabile ajustate pentru impozitul pe venit.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite