Fotbalista-fotomodel, curtată de italieni şi de spanioli să bată mingea în liga profesionistă. Este căpitan de echipă şi joacă alături de trei dintre surorile ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Ivan Foto: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan
Alexandra Ivan Foto: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

Alexandra Ivan este studentă în anul II la Facultatea de Inginerie din Galaţi şi joacă fotbal de când se ştie. Familia din care provine Alexandra numără nu mai puţin de 12 membri, incluzându-i aici şi pe părinţi, toţi sportivi sau foşti sportivi. Tânăra a jucat fotbal câteva luni la o echipă din Spania, dar a revenit în România pentru a urma Facultatea de Inginerie.

Alexandra Ivan (25 de ani) este genul atipic de fată, dar nu ar fi avut cum să fie altfel într-o familie în care toată lumea face sport. Microbul pentru acest sport îl are de la mama ei, care a cochetat şi ea în tinereţe cu fotbalul, pentru a se axa ulterior pe patinaj artistic şi gimnastică. 

Şi tatăl Alexandrei a fost sportiv, practicând boxul. Familia Ivan numără nu mai puţin de 12 membri, toţi sportivi sau foşti sportivi. Tânăra din Galaţi joacă fotbal de mic copil şi îşi aminteşte cu amuzament că a rupt cu mingea toţi copacii din grădina tatălui său. 

alexandra 3

Alexandra alături de părinţi FOTO Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

”Tata se săturase să tot planteze copaci, pentru că eu şi fraţii mei îi rupeam jucând fotbal”, ne spune râzând Alexandra. Juca fotbal şi cu băieţii pe stradă, chiar dacă la început unii dintre ei s-au arătat reticenţi în a primi o fată să bată mingea cu ei. Aventura ei în fotbalul profesionist a început acum 4 ani, când a plecat la una dintre surorile ei în Spania, unde a început să joace pentru o echipă de amatori, Alovera.

 A revenit în ţară la dorinţa tatălui său, care şi-a dorit ca fiica lui să urmeze o facultate şi s-a legitimat ca jucător profesionist de fotbal la Oţelul Galaţi, până când echipa a fost desfiinţată acum doi ani.  De atunci, activează la FC Universitatea Galaţi (Liga I de fotbal la fete), unde a fost desemnată de antrenori căpitan al echipei pentru spiritul său combativ şi capacitatea de coordonare a colegelor sale în teren. Tânăra fotbalistă şi-a asumat această responsabilitate, iar până acum încrederea antrenorilor şi a colegelor sale în ea a fost pe deplin răsplătită.

Joacă cu trei surori în echipă

Alexandra a fost şi protagonista unor momente amuzante pe teren,  gustate din plin de public. La un meci, două adversare s-au luat la ceartă, iar una dintre ele a lovit cu sete mingea. Balonul a lovit-o pe studenta din Galaţi şi s-a dus direct în poarta adversarelor, spre amuzamentul spectatorilor. 

În Spania, Alexandra a jucat pe postul de atacant, dar la actuala echipă de club este folosită ca fundaş, însă a fost repartizată şi ca mijlocaş. ”Nu am neaparat o preferinţă pentru aşezarea în teren. Consider că atunci când se marchează un gol, acesta este rezultatul muncii întregii echipe, pentru că nu se poate altfel”, ne declară cu modestie Alexandra. 

alexandra 2

Sportiva alături de cele trei surori cu care joacă  FOTO: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

Interesant de amintit este că în echipa Alexandrei joacă şi trei dintre surorile sale mai mici (Irina-20 de ani, Elena-18 ani şi Valentina-17 ani), în timp ce fraţii săi sunt şi ei sportivi de performanţă, practicând box şi rugby. Şi celelalte surori ale Alexandrei au practicat diverse sporturi, dar s-au retras din cauza vârstei sau din motive personale. 

Fotbalista din Galaţi a jucat şi cu mâna în ghips, încă o dovadă  a pasiunii pentru acest sport. Studenta din Galaţi ar putea să se transfere pe viitor la o echipă din Superliga feminină de fotbal, echivalentul Ligii I de fotbal la băieţi, însă  talentul ei nu a trecut neobservat, dovadă că până acum a primit mai multe oferte de a juca la echipe din Spania, Italia şi Cipru.

alexandra 4

Aşa arată sportiva după un meci de fotbal FOTO: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

Modelingul, pasiunea fotbalistei

În fotbalul feminin nu există un arbitraj profesionist, iar acest lucru conduce la situaţii deloc amuzante în unele meciuri. ”În ultimul meci am fost lovite şi înjurate. La pauză eram conduse la 1-0, dar la finalul meciului tabela arăta  8-0 pentru adversare. Ne înjurau şi spectatorii din tribune. Ne-am obişnuit cu astfel de lucruri”, ne spune Alexandra. 

alexandra 5

Fotbalista în acţiune FOTO: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

Chiar şi aşa, echipa gălăţencei are şanse să se califice în Superliga feminină de fotbal, iar un merit important îi aparţine Alexandrei, care este şi căpitanul echipei. ”Îmi place să comunic cu fetele, este un gen de legătură care îmi place enorm. Îmi place să joc mijlocaş de bandă dreaptă, dar mă descurc pe orice post”, ni se destăinuie  tânăra fotbalistă. 

Visul Alexandrei este să joace la o echipă profesionistă de fotbal feminin din străinătate, dar acest lucru se va întâmpla după ce va absolvi facultatea. Şi-a ales Facultatea de Inginerie pentru că are un spirit analitic, dar nu s-ar angaja decât la o firmă unde poate interacţiona direct cu oamenii, aşa cum îi place să facă şi la fotbal.  

alexandra 9

Alexandra în timpul unei şedinţe foto  FOTO: Facebook/pagina personală-Alexandra Ivan

Alexandra cochetează în prezent şi cu modelingul, urmând să se decidă pe viitor dacă va urma şi această pasiune în paralel cu fotbalul. ”Este ceva nou pentru mine, dar îmi place, chiar dacă nu mă avantajează înălţimea. Nici la fotbal nu mă avantajează înălţimea, dar asta nu m-a împiedicat să joc bine”, ne declară cu umor sportiva.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite