FOTO Biserica altfel. Copiii din 10 sate din nordul judeţului Galaţi, adunaţi la un turneu de fotbal organizat de preoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la inedita competiţie FOTO Daniel Lare
Imagine de la inedita competiţie FOTO Daniel Lare

Turneul a fost organizat în localitatea Brăhăşeşti, în sala de sport a şcolii gimnaziale, şi a adunat peste 150 de mici fotbalişti. Premiile n-au fost ca-n Champions League, însă copiii s-au bucurat de dulciuri, de diplome şi cupe.

În localitatea Brăhăşeşti din judeţul Galaţi, s-a desfăşurat recent ediţia a VI-a a Campionatului şcolar de fotbal „Tinereţe şi credinţă”, o competiţie sportivă care s-„născut” la iniţiativa şi cu susţinerea financiară a preoţilor din parohiile din nordul judeţului.

„Este deja o tradiţie ca în duminica Sfântului Ioan Scărarul să se desfăşoare această întrecere de fotbal, rezervată copiilor din ciclul gimnazial din cuprinsul protopopiatului Nicoreşti”, ne-a spus despre eveniment preotul Rareş Bucur, de la biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Competiţia organizată de Protoieria Nicoreşti în colaborare cu Şcoala Gimnazială din Brăhăşeşti a avut anul acesta o conotaţie în plus faţă de principiile deja ştiute (mişcare, educaţie, distracţie), având în vedere că s-a desfăşurat în contextul faptului că Biserica Ortodoxă Română a declarat 2019 „Anului omagial al satului românesc”.

Turneul s-a desfăşurat în sala de sport a şcolii din comuna gălăţeană Brăhăşeşti şi adunat laolaltă copii din parohiile: Hânţeşti, Ţepu, Ghidigeni, Toflea, Brăhăşeşti, Priponeşti, Ciorăşti, Tecucel, Poşta Berheci şi Gohor.

Prin implicarea preoţilor şi a profesorilor de sport au fost prezenţi la competiţia sportivă,peste 150 de copii, grupaţi în opt echipe de fotbal. Pe lângă echipele formate au venit şi alţi copii din satele sus-menţionate pentru a-şi susţine favoriţii.

„În cuprinsul protopopiatului Nicoreşti sunt numai parohii rurale, în comune sărace, iar pentru micuţii fotbalişti prezenţa lor într-o sală de sport a fost o adevărată sărbătoare. Scopul competiţiei a fost acela de a promova tinerii din satul românesc, dar şi de exprimare a toleranţei, diversităţii culturale şi a respectului reciproc pentru buna convieţuire a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa etnică”, ne-a mai spus preotul Rareş Bucur.

La final, toate echipele au fost premiate cu diplome, cupe, medalii, iconiţe, revista „Călăuza ortodoxă“ a Eparhiei Dunării de Jos şi dulciuri, toate oferite de Protoieria Nicoreşti. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite