FOTO Patimile mănăstirii Adam. Cum au instalat bolşevicii „Tractorul Roşu“ în biserica şi chiliile vechi de o jumătate de mileniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică
Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică

Povestea Mănăstirii Adam din judeţul Galaţi, întinsă pe mai bine de cinci secole şi jumătate, este dominată de momente dramatice: a fost prădată şi arsă de zeci de ori, distrusă de cutremure, pângărită de bolşevici.

Mai puţin cunoscută decât aşezările monahale din nordul Moldovei, mănăstirea Adam din judeţul Galaţi are o istorie cel puţin la fel îndelungată şi de impresionată. Povestea ei este chiar mult mai plină de dramatism, având în vedere că în perioada stăpânirii bolşevice din România – când, spre deosebire de mănăstirile din Neamţ şi Suceava, nu a fost considerată ca parte a patrimoniului cultural naţional –  a fost desfiinţată în circumstanţe stranii.

GALERIE FOTO

Nu doar perioada comunistă a fost grea la Adam. Vechi de cel puţin cinci secole şi jumătate, lăcaşul de cult a fost rezidit de mai multe ori, după ce a trebuit să facă faţă năvălirilor păgâne, jafurilor, incendiilor, cutremurelor, ba chiar şi schimbărilor de destinaţie, căci a fost, de-a lungul timpului, ba mănăstire de călugări, ba de maici, ba chiar şi sediul unei cooperative agricole comuniste.

Prima biserică de pe dealul Apărătura, ridicată în secolul XVI

Având în vedere trecutul zbuciumat, nu pare deloc întâmplător că mănăstirea este situată pe dealul Apărătura, cea mai înaltă colină din codrii de la Adam, sat aflat nu departe de drumul Galaţi – Târgu Bujor – Bârlad.

„Biserica mănăstirii, care are hramul «Adormirea Maicii Domnului», este o construcţie veche, în formă de cruce, cu arhitectură în stil moldovenesc şi cu ziduri groase, pe alocuri de până la 1,5 metri. La circa 70 de metri, în dreapta bisericii, se află clopotniţa din lemn, pe sub gangul căreia se intră în incinta mănăstirii“, explică detaliile constructive preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Există numeroase dovezi care arată că prima aşezare monastică de pe dealul Apărătura a fost întemeiată la mijlocul secolului al XVI-lea (probabil în perioada 1558-1562; sursele se contrazic), când un călugăr venit din Răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit.

Mănăstirea Adam în perioada interbelică FOTO Arhiva Muzeului Judeţean de Istorie

Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Arhiva Muzeului de Istorie Galaţi

Ciobanul nu numai că nu a ezitat în a-i împlini dorinţa, dar el însuşi a devenit călugăr, ajutând la ridicarea unei bisericuţe şi a câtorva chilii în jurul ei. Schitul a căzut repede în ruină, în urma luptelor dintre turci şi românii lui Ioan Vodă cel Cumplit, în anul 1574. Interesant este că icoana Maicii Domnului, considerată iniţial pierdută, va fi găsită, după mulţi ani (probabil după anul 1650), în trunchiul unui stejar din impresionatul – chiar şi în zilele noastre, ale defrişărilor – codru al Adamului. 

„Preoţii înconjuraţi de multă lume, mişcaţi de o asemenea minune, au ridicat icoana din grădină şi au reaşezat-o în biserică, ce se reconstruise“, consemnează „Marele Dicţionar Geografic al României“, ediţia din 1898. Aici este acreditată şi ideea că mănăstirea ar data de la 1652, fiind pe un cu totul alt loc decât schitul iniţial, pierdut în negura timpului.

Urmaşii aprodului Purice refac lăcaşul

Totuşi, referiri la lăcaşul de cult există şi dinainte de acest moment, semn că informaţiile din „Marele Dicţionar Geografic“ nu sunt chiar exacte. Aflăm, dintr-o serie de hrisoave domneşti, că în 1630, în timpul lui Moise Movilă, turcii care au trecut pe aici cu prilejul unui război au dat foc aşezării monastice, călugării găsindu-şi refugiu în pădurile din apropiere. 

Alte surse, citate de istoricul Paul Păltănea, indică faptul că în acele hrisoave s-ar face confuzie cu o altă mânăstire, dispărută de circa două secole. Potrivit unor surse orale, preluate şi în scris după 1800, ajungând, prin părţile acestea ale Moldovei, căpitanul de oşti Vasile Adam (devenit apoi monahul Varvara), împreună cu fraţii săi Costi, Movilă şi Dabija, urmaşi din neamul Aprodului Purice al lui Ştefan cel Mare, s-au hotărât să construiască biserica din temelii.

Săpături arheologice în curtea mănăstirii Adam FOTO arheolog Costel Ilie

Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică

Documentele istorice unanim recunoscute, aflate în posesia Arhiepiscopiei Dunării de Jos, confirmă doar în parte legenda, consemnând că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam la mijlocul secolului al XVII-lea, cu ajutorul lui Petrişor din Tăplăoani, Vasile Iuzbaşa din Mileşti şi Sava Rogojan din Grădinari, fiind sfinţită la 14 octombrie 1652, în vremea domnitorului Vasile Lupu.

Cutremurul care a distrus prima biserică

În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit. Actuala biserică a fost ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. De altfel, săpăturile arheologice realizate în perioada 2002-2008 de specialiştii Muzeului de Istorie „Paul Păltănea“ din Galaţi au scos la lumină dovezi precise ale existenţei a cel puţin patru fundaţii vechi de biserică în zona mănăstirii.

Una dintre acestea se află chiar sub actuala biserică, iar altele trei sunt răspândite pe o arie de mai puţin de o jumătate de hectar. De asemenea, arheologii au descoperit că zona este înţesată de morminte vechi, multe nemarcate, în care s-au găsit obiecte ce indică o continuitate de peste cinci secole a aşezământului monahal. 

Mătuşa lui Cuza, stareţă la Adam

În 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, din judeţul Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam. Măsura a avut un caracter temporar, iar în 1835 s-a revenit asupra acestei decizii, Adam redevenind mănăstire de maici. 

„După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahi şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148“, scrie istoricul Paul Păltănea,  în lucrarea „Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864“.

La 1864, în ciuda faptului că era administrată chiar de mătuşa domnitorului Cuza, mănăstirea este deposedată de averile sale – stăpânea câteva sute de hectare de terenuri agricole şi de pădure, adunate din donaţii de la credincioşi –,rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. 

Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte era practic desfiinţată, „maicile fiind nevoite să se întreţină singure, într-un mod ce aminteşte de subzistenţa ţăranilor pălmaşi“, conform istoricului. Soluţia găsită de maici este una realmente interesantă: iau în arendă teren pentru păşune, cresc oi şi dezvoltă la nivel aproape industrial micul atelier de ţesături datând din 1850. 

Până şi în zilele noastre, covoarele, ştergarele şi costumele populare ţesute şi cusute la Adam sunt apreciate în toată România, după ce în secolul XIX şi în prima jumătate a secolului XX erau considerate piese obligatorii în lăzile de zestre ale tinerelor mirese. Manufactura funcţionează atât de bine încât, după cum arată documentele din arhivele lăcaşului, deşi biserica a fost grav avariată la cutremurele din 1869 şi 1940, reparaţiile s-au putut face fără probleme din fondurile obştii monahale, fără ajutor din altă parte.

Interesant este că între 1860 şi 1885, dintr-un ordin domnesc prin care se dorea o compensaţie pentru confiscarea pământurilor, mănăstirea a administrat, pe cheltuiala statului, şi un spital de boli psihice, care funcţiona în imediata vecinătate. În 1885, acesta a fost mutat la Socola, în Iaşi, punându-se bazele unui ospiciu pe baza căruia s-a înfiinţat, în 1887, cunoscutul spital din zilele noastre.

Săpături arheologice în curtea mănăstirii Adam FOTO arheolog Costel Ilie

Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică

„Implicarea obştii de la Adam în viaţa societăţii devine şi mai mare după Primul Război Mondial. Astfel, în 1918, aici este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă“, explică evoluţia în timp preotul Rareş Bucur. 

Cum s-a mutat „Tractorul Roşu“ la mănăstire

Succesul atelierelor de covoare şi ţesături ale mănăstirii avea să atragă atenţia puterii comuniste instalate în România după Al Doilea Război Mondial. În 1948, o delegaţie de la Bârlad, unde era sediul regiunii, a descins la mănăstire şi a dispus ca toate lucrătoarele, fie ele măicuţe sau mirene, împreună cu inventarul aferent, să constituie cooperativa de producţie meşteşugărească „Cooperatorul“.

„A fost o lovitură foarte grea, posibil atent studiată, dată mănăstirii considerată cea mai plină de evlavie şi de hărnicie din sudul Moldovei. Comuniştii nu au judecat deloc prost, doar cinic, în demersul lor. Lipsind mănăstirea de venituri nu făceau altceva decât să-i pregătească desfiinţarea“, a analizat contextul istoric, pentru „Weekend Adevărul“, profesorul de istorie Iulian Toma.

A doua mare lovitură, cumva aşteptată, avea să vină în primăvara lui 1959, atunci când la Adam au sosit, în zori, câteva camioane pline cu miliţieni şi cu militari de la Securitate.

„Părea că a început războiul. Soarele tocmai răsărea când au ajuns în sat, în huruit de motoare şi nori de praf. N-o să uit niciodată! Aveam 12 ani şi ne-am adunat acolo, pe deal, toată suflarea. A ieşit în faţa miliţienilor un ins mic de satură şi a zis că mănăstirea este desfiinţată, iar maicile trebuie să renunţe la straie şi fie pleacă în satele lor de baştină, fie se angajează la atelierul de covoare al cooperativei“, povesteşte săteanul Ion Lungu.

O parte din maici au  mers în mănăstirile încă rămase. Altele, puţine la număr, au cedat persecuţiilor şi au renunţat la rasa monahală. Însă multe au rămas în obşte, ca muncitoare – deşi poate că un termen mai precis ar fi sclave, spun martorii acelor vremuri – la atelierul de covoare. Nu li s-a mai permis să locuiască în chilii, aşa că şi-au făcut, aproape de marginea satului, nişte căsuţe modeste, din chirpici, cu doar o singură încăpere. În chiliile mănăstireşti, în trapeză şi în biserică s-a instalat, în 1959, Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC) „Tractorul Roşu“. 

Considerată o întovărăşire ţărănească, GAC de la Adam a început cu confiscarea ilegală a unor proprietăţi, iar această situaţie avea să se menţină până la 1991. Ultima măicuţă din obştea de la Adam părăsise atelierul de covoare încă din 1970. „În biserică au făcut magazie, în chilii au fost magazii şi birouri, în trapeză, sala de şedinţe a CAP-ului. Cimitirul mănăstirii a devenit parcare pentru maşini şi tractoare, totul a fost pângărit“, povesteşte Înaltpreasfinţitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Reconstruită de călugări care trăiau în bordeie

Din fericire, lucrurile de preţ ale mănăstirii – mai ales icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, veche de şase secole şi cunoscută ca „Sfânta de la Adam“, dar şi fragmente din moaştele mai multor sfinţi aduse aici între 1830 şi 1860, prin strădaniile arhimandriţilor lăcaşului şi cu ajutorul mitropoliţilor Moldovei, zeci de icoane vechi, cărţi bisericeşti şi obiecte liturgice –  au fost duse la mănăstirea Celic Dere, în Tulcea. 

Icoana făcătoare de minuni de la Adam FOTO Costiuc Petrică

Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică

O parte semnificativă se află şi azi în muzeul de acolo. Înaltpreasfinţitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, este cel care, în 1990 a început demersurile pentru reînfiinţarea lăcaşului de cult. Demersurile ierarhului, care pe 18 februarie 1990 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de „Gălăţeanul“, aveau să se concretizeze un an mai târziu, în 1991, când Comisia Judeţeană de Reconstituire a Dreptului de Proprietate de la Galaţi decidea că bunurile confiscate de la mănăstirea Adam trebuie returnate în natură Bisericii Ortodoxe.

După 1991, mănăstirea Adam a funcţionat timp de zece ani ca schit de călugări, sub îndrumarea lui Mihail Nare, duhovnicul mănăstirii Buciumeni. După cum a mărturisit chiar arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost un deceniu de muncă foarte grea, vieţuitorii de acolo străduindu-se în condiţii vitrege – o vreme trăind chiar în bordeie săpate în pământ –, să repare măcar în parte patrimoniul ruinat al locului de închinare.

După 2001, edificiul a redevenit mănăstire de maici, stareţă fiind maica Anastasia Cimbru, alături de mica obşte de 11 maici. Întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti. Odată cu obştea de maici se reînfiinţează la Adam şi atelierul de ţesături tradiţionale, unde în prezent lucrează câteva măicuţe şi mai multe creatoare populare din zonă.

Ţesături făcute la mănăstirea Adam FOTO Costiuc Petrică

image

Trebuie amintit şi că, în perioada 2002-2008, în curtea mănăstirii s-au făcut cercetări arheologice coordonate de trei specialişti de la Muzeul Judeţean de Istorie din Galaţi. Au fost scoase la lumină, cu acest prilej, rămăşiţele primelor clădiri ale mănăstirii, dar şi numeroase morminte uitate, în care-şi dorm somnul de vechi vieţuitorii de acum multe secole, care şi-au reprimit, astfel, o cruce la căpătâi, după tradiţie. Cu această ocazie, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România.

„Sfânta de la Adam” atrage mii de pelerini

Rolul spiritual al mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul important. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni.

„Evlavia credincioşilor faţă de «Sfânta», cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie“, scrie Sorin Geacu în volumul „Mănăstirea Adam“.

Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi FOTO Costiuc Petrică

Mănăstirea are zilnic vizitatori sosiţi pentru meditaţie, alinare şi rugăciune, însă momentul maxim este atins pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, când pe dealul Apărătura se adună în fiecare an mii de oameni, veniţi din Moldova, din Muntenia, din Dobrogea, ba chiar şi din Ardeal.

Un alt moment special este pelerinajul premergător hramului, devenit o tradiţie a ultimelor două decenii. Timp de aproape trei săptămâni, icoana făcătoare de minuni parcurge fiecare parohie din Eparhia Dunării de Jos (Galaţi-Brăila), zăbovind preţ de câteva zeci de minute în fiecare comună, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina şi să se roage pentru sănătate şi ajutor divin. 

În fiecare an, icoana – despre care se spune că este aducătoare de ploaie în vremuri de secetă – ajunge în pelerinaje şi în alte judeţe ale României, dar mai ales în Vaslui, Bacău, Vrancea, Tulcea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova şi Constanţa.

În fine, de mănăstirea Adam este legată şi viaţa singurului sfânt român născut în judeţul Galaţi. Este vorba de cuviosul Rafail de la Agapia Veche (Neamţ), al cărui presupus mormânt (se pare că a fost înmormântat în altă parte, la cererea sa de pe patul de moarte, pentru că nu dorea să fie venerat) a fost vreme de secole loc de pelerinaje.

Vă mai recomandăm şi:

Blestemul mănăstirii care l-a adăpostit pe fiorosul hatman Mazepa. Comuniştii au surpat-o în Dunăre cu remorcherele

Istoria dramatică a mănăstirii lui Matei Basarab, arsă de turci, bombardată de nemţi, ruinată şi ajunsă grajd FOTO

Teribila istorie a mănăstirii din satul  buciumaşilor lui Ştefan cel Mare. A fost refăcută după trei distrugeri 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite