FOTO O poliţistă din Galaţi a înlocuit rochia de mireasă cu uniforma Poliţiei Locale. Mirele a ieşit şi el din tipare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce s-a asigurat că festivitatea de începere a anului şcolar a decurs în condiţii de siguranţă la Galaţi, o poliţistă locală a pornit în cea mai importantă misiune a vieţii sale. Ingrid Krampulz a spus „DA” în faţa ofiţerului stării civile, îmbrăcată în uniforma de poliţistă. Mirele nu a fost mai prejos şi a rămas fidel pasiunii pentru motociclete.

Ingrid Krampulz a înlocuit rochia de mireasă cu uniforma de poliţistă. Aceasta a sosit la propria nuntă cu maşina Poliţiei Locale. Când şi-a văzut viitoarea soţie, mirele a fost cuprins de emoţii şi i-a oferit un bucheţel cu flori, făcându-i în acelaşi timp o declaraţie de iubire.

Înconjuraţi de familie şi prieteni, poliţista şi motociclistul au rostit apoi pe rând, un „DA” hotărât în faţa ofiţerului stării civile.

„Voi pleca cu maşina Poliţiei, mă mai duc cinci minute la serviciu. Am fost la serviciu de dimineaţă, a trebuit să particip la deschiderea anului şcolar, după care am fost şi eu ca orice doamnă la coafor ca să mă aranjez. M-am învoit jumătate de oră, recunosc. Am ales să mă căsătoresc în uniforma de poliţistă pentru că iubesc această ţinută şi mă mândresc cu ea”, a spus Ingrid Krampulz, poliţistă locală.

Mirii nu împărtăşesc doar pasiunea pentru motociclete, ci şi pentru salsa.

image

„Ne-am cunoscut la salsa, iubim şi muzica, şi dansul. El este «Pepe din Brăila». Le-am răpit fetelor de acolo un bărbat frumos”, a spus amuzată poliţista.

„Am învăţat împreună primii paşi în dans şi tot împreună vom învăţa şi primii paşi în căsătorie”, a conchis Ingrid.
 
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite