FOTO VIDEO Petrache Goiciu, monstrul care a zidit de viu un deţinut politic, a inventat „carcera morţii” cu latura de doar 40 de centimetri
0
Monstruosul comandant al închisorii de la Galaţi şi mai apoi al celei de la Gherla, a fost decorat cu „Steaua Republicii” - „pentru merite deosebite” în... uciderea cu bestialitate a „duşmanilor poporului” majoritatea preoţi şi intelectuali.
Printre închisorile comuniste din România în care, începând din 1945, au fost exterminaţi opozanţii „ciumei roşii”, se numără şi cea de la Galaţi. În perioada în care aceasta l-a avut ca director-comandant pe capitanul Petrache Goiciu, puşcăria gălăţeană a dobândit sinstra faimă de „abatorul deţinuţilor politici”. Numele lui Goiciu le dă şi astăzi fiori urmaşilor celor cărora, până să le curme vieţile, acest torţionar cu o faimă sinistră le-a transformat în coşmare greu de povestit.
Gălăţeanul Petrache Goiciu, născut în 1905, era fiul unui muncitor şi al unei femei casnice. După ce a absolvit cele patru clase ale şcolii gimnaziale, s-a angajat la Atelierele CFR din Galaţi unde a fost coleg cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Acolo a lucrat până în 1945, când a fost promovat, exclusiv pentru originea sa socială “sănătoasă”, iar conducerea Partidului Muncitoresc Român l-a făcut “responsabil de cadre” la Sectorul de Partid al CFR. Doi ani mai târziu, din dispoziţia prim secretarulului Regionalei de Partid, a fost transferat la Penitenciarul Galaţi.
Din acel moment, arivismul şi ticăloşia lui Goiciu încep să facă victime. Prima dintre acestea a fost chiar şeful său, directorul instituţiei, pe care l-a înlăturat „demascându-l” la Regională şi apoi i-a luat locul, în martie 1948.
Un psihopat lăsat să ucidă cât poftea
Apoi, noul director-comandant al Penitenciarului Galaţi a început să-şi exerseze în voie sadismul, profund patologic, pe “duşmanii poporului”.
“Era una dintre figurile cele mai temute şi mai detestate în lumea închisorilor, căruia i s-a reţinut - lucru rar - şi înfăţişarea: mătăhălos, cu buze mari, roşu la faţă, un monstru complet lipsit de inteligenţă, incapabil să-şi închipuie că altul poate gândi diferit de el“, aşa îl descrie pe Goiciu, în “Lexiconul torţionarilor”, Doina Jelea, autoarea acestei lucrări unice.
„Covorul, rotisorul şi ringul”
Gălăţeanul Mihai Dionisie a trecut prin puşcăria condusă de Petrache Goiciu şi este unul dintre deţinuţii politici care a avut norocul să supravieţuiască şi să poată povesti ororile trăite din cauza faimosului torţionar. Avea doar 17 ani când a fost arestat. După nouă luni de chin şi tortură în beciurile Securităţii, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Ulterior, peseapsa „pentru uneltire contra regimului” a fost suplimentată cu încă doi ani de puşcărie politică pentru că a refuzat să devină “turnător”.
„Eram izolaţi, fiecare în câte o celulă, şi nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Ciocăneam în pereţi. Când ne-au depistat sistemul de comunicare, a început «îmblânzirea» prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri", povesteşte Mihai Dionisie.
Conform fostului deţinut politic, una dintre metodele cele mai dure de totură era bătaia «la papuci». Deţinuţii erau descălţaţi şi loviţi peste tălpi cu bastoane de lemn sau de metal. În penitenciarul lui Petrache Goiciu, se practicau însă şi alte metode de tortură: “covorul”, “rotisorul” şi ”ringul”.
„La prima metodă, te înfăşurau într-un covor şi te loveau cu picioarele peste tot. Cealaltă metodă, rotisorul, presupunea să te lege de mâini şi de picioare, ghemuit pe-o bară de metal, şi, în timp ce erai învârtit, gardienii loveau. La «ring»», te puneau în mijlocul lor şi, în timp ce întrebau pe rând «De ce ai făcut asta banditule?, N-o să mai ieşi viu de-aici!» loveau cu bestialitate", îşi aminteşte Mihai Dionisie, care a precizat că adesea Goiciu era unul dintre cei care loveau.
Prefera să ucidă preoţi
“Petrache Goiciu se lăuda că e prieten cu Gheorghiu-Dej, cu care a lucrat la atelierele C.F.R., or dacă era adevărat, desigur că Dej îi oferise postul acestui monstru, născut să fie ucigas. Cei care îl cunoscuseră la Galaţi erau îngroziţi când auzeau de el. Avea o deosebită plăcere de a ucide şi de a chinui preoţi sau fii de preoţi şi putini dintre cei care au trecut prin închisoarea de la Galati, au scăpat cu viaţă din mâna lui. Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu, prin vizeta usii, în momentul când îsi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, Goiciu a intrat în celulă, l-a lungit şi l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort”, afirmă Dumitru Bordeianu în cartea autobiografică “Mărturisiri din mlaştina disperării”.
Tot Goiciu este cel care l-a chinuit îngrozitor pe Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional -Ţărănist, atunci când a fost transferat la Penitenciarul din Galaţi.
Şi Gavril Burzo rememorează ororile comise de temutul torţionar comunist Petrache Goiciu, în volumul „Zile trăite după gratii”.
„Am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Era o cameră la parter, fără toaletă. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile, era lângă uşă, paturile erau suprapuse, mirosea urât, iar la fereastră, pe lângă gratii, erau şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan, era un mic bec care ardea zi şi noapte. Deţinuţii, cu condamnări de la cinci la 25 de ani erau de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi. Mâncarea era cât să nu mori. Peste două zile, intră comandantul închisorii, căpitanul Goiciu şi strigă la noi: «Dezbrăcarea pentru percheziţie! Aţi înţeles?». Ne percheziţionează peste tot, întorcându-ne pe toate părţile, aşa goi cum eram. După aceea, comandantul Goiciu se adresează preotului zicându-i: «Ia aceeastă sfoară şi îi cădeşte». De sfoară, era agăţat un cui.(…) Comandantul a venit cu un polonic vechi şi i l-a dat dat preotului ca să scoată din tinetă fecale poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i popă!» a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc, dar de Hristos nu!». În acel moment, căpitanul Goiciu şi cu locţiitorul politic Istrate au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră (…) L-au scos afară târându-l ca pe o vită. Oameni fără suflet, fără credinţă, fără nici un pic de omenie (…)”, povesteşte Gavril Burzo.
Zidit de viu, cu mâinile lăsate afară
Pentru „meritele sale deosebite” Petrache Goiciu a fost avansat la gradul de colonel şi numit comandant al Penitenciarului Gherla unde a continuat să schingiuiască şi să ucidă.
Vasile Gurău, un alt fost deţinut politic, relatează că, în iulie 1958, confruntat cu o revoltă a unui grup de deţinuţi, Goiciu n-a ezitat s-o reprime intrând în celule şi tragând cu pistolul mitralieră în deţinuţi
“Obişnuia să bată până la leşin toate loturile noi de deţinuţi care soseau. O dată a omorât în bătaie un deţinut şi apoi i-a tăiat picioarele ca să încapă în coşciug. Pe un altul l-a târât pe scări ţinându-l de lanţul de la picioare pentru că nu mai putea merge. Cât a fost director la Gherla, deţinuţii erau bătuţi în camera de baie, care păstra pe pereţi urmele de sânge, iar închisoarea răsuna de urlete. Din ordinul lui, un deţinut a fost zidit de viu şi ţinut aşa două luni. I-au lăsat libere doar mâinile şi un orificiu la înălţimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deţinutul abia mai respira”, a relatat Vasile Gurău
Tot la Gherla, Petrache Goiciu a cerut să fie confecţionate “carcerele morţii”, de forma unui cub cu latura de 40 de centimetri, în care deţinuţii stăteau ghemuiţi zile în şir.
Decorat cu Steaua Republicii, Goiciu a murit de bătrâneţe
Pentru zelul depus în „munca de reeducare” a „duşmanilor poporului”, monstrul Petrache Goiciu a fost decorat cu ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a.
„Tovarăşul Petrache Goiciu a fost foarte exigent în ceea ce priveşte respectarea ordinelor şi regulamentelor militare, lucru ce a făcut ca să imprime o înaltă disciplină şi să-i convingă prin exemplul său personal şi pe restul tovarăşilor de muncă, pentru respectarea conştientă a îndatoririlor de serviciu, cât şi a respectării disciplinei de partid”, se afirmă în referatul de propunere pentru acordarea înaltei distincţii comuniste.
Autorul atâtor crime oribile, care ar fi trebuit să sfârşească ca toţi asasinii în serie, într-o închisoare – deşi ar fi meritat cu prisosinţă să fie condamnat la moarte – s-a putut bucura în voie de o pensie ca pentru privilegiaţii comunismului şi de toate avantajele financiare şi fiscale conferite de decoraţie. A murit de bâtrâneţe nederanjat de fantomele nenumăratelor sale victime.
Se mai cuvine remarcat faptul că, deşi Petrache Goiciu a fost una dintre figurile marcante (în cel mai sinistru sens) al închisorilor comuniste, în arhive n-am găsit nici măcar o singură fotografie de-a sa, fie chiar şi reprodusă după un document (buletin de identitate sau livret militar).
Post Scriptum:
Noile generaţii ştiu prea puţine despre ororile comunismului şi asta pentru că supravieţuitorii închisorilor şi lagărelor politice ne părăsesc pe rând. Fenomenul este unul periculos deoarece, aşa cum afirma filozoful american George Santayana: “Cine uită istoria e condamnat s-o retrăiască”. Ca să scăpăm de această „condamnare”, presa din România are datoria să readucă în memoria colectivă crimele comunismului şi, cu acest scop, vom continua seria articolelor pe această temă.
Se încarcă comentariile...
