Gălăţenii părăsesc în masă sistemul public de încălzire din cauza şanselor tot mai mici ca acesta să funcţioneze la iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar aproximativ o treime dintre locuinţele din Galaţi au contracte valabile de furnizare a agentului termic şi mai sunt branşate în acest moment la sistemul public de încălzire. Primăria a comandat un studiu pentru a se afla numărul exact de apartamente dependente de sistemul centralizat.

La 15 august a expirat termenul până la care se putea face debranşarea de la sistemul public de apă caldă şi încălzire, iar cifrele înregistrate arată că gălăţenii părăsesc în masă „corabia”. În ultimele 12 luni, nu mai puţin de 5.200 de familii din oraşul Galaţi au renunţat la serviciul centralizat de termie.

Potrivit unor estimări parţiale ale companiei de furnizare a agentului termic Calorgal, circa un sfert dintre solicitanţi au renunţat totuşi doar la apa caldă, nu şi la căldură. Restul, potrivit cererilor depuse la societatea de  furnizare, au optat pentru centrale termice de apartament.

Interesant este că în „hora” debranşării au intrat şi o serie de instituţii publice, care au preferat să treacă la un sistem de încălzire individual.  În această vară, au renunţat la sistemul public opt apartamente de tip familial ale Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi două creşe (din Ţiglina I şi Micro 19).

Ele se adaugă zecilor de şcoli, grădiniţe şi unităţi medicale care au deja centrale proprii, încă din anii trecuţi.

A fi sau a nu fi căldură la iarnă

Şansele ca sistemul public de furnizare a agentului termic să fie funcţional la iarnă sunt destul de mici.

Contractul actual de furnizare a apei calde expiră peste doar o lună, iar modernizările promise la CET sunt foarte departe de a fi făcute, asta cu atât mai mult cu cât societatea din urmă este în insolvenţă, iar şansele să scape de faliment par minime. Datoriile ei depăşesc 170 de milioane de lei, în condiţiile în care are de încasat doar 100 de milioane, iar fierul vechi (pe care administratorul special îl tot taie şi-l vinde de câteva luni) nu face în nicun caz 70 de milioane de lei.

În acelaşi timp, datoriile populaţiei la întreţinere au rămas constante, în jurul sumei de 80 de milioane de lei (circa 18 milioane de euro), în ciuda miilor de procese pornite împotriva datornicilor de către defunctul Apataterm.

Faptul că nici Primăria Galaţi nu prea mai crede în soluţia pornirii sistemului public de încălzire este atestat de faptul că în urmă cu câteva zile Consiliul Local Galaţi, reunit în şedinţă de îndată, a alocat, prin rectificare bugetară, suma de 150.000 de lei pentru realizarea unui studiu care să spună câte apartamente au rămas conectate la reţeaua de furnizare în sistem centralizat a agentului termic.

Doar o treime din Galaţi mai depinde de sistemul public

Estimările Calorgal (noua societate de distribuţie, care a preluat atribuţiunile famentarei Apaterm) arată că ar fi branşate la sistem şi sub contract de furnizare circa 48.000 de apartamente (din 436 de asociaţii de proprietari), însă cam un sfert dintre  dintre acestea sunt nelocuite şi au robineţii închişi.

Asta înseamnă, la un calcul sumar, că de căldura centralizată beneficiază, în fapt, doar în jurul a o treime dintre gălăţeni, restul având fie surse independente de încălzire, fie fiind plecaţi din localitate (cei mai mulţi la muncă în străinătate) şi având căldura închisă.

Trebuie spus şi că jumătate dintre asociaţiile de proprietari din Galaţi au refuzat să încheie cu Calorgal contracte de furnizare a agentului  termic, ceea ce înseamnă că fie nu pot prezenta garanţiile financiare cerute, fie că, pur şi simplu, nu mai doresc branşarea la sistemul public.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite