Galaţi: Marcel Antohe este căpitanul de la Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început munca de poliţist pe „fâşie”, a fost repartizat pe traficul de persoane, iar din 2009 este purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră la Galaţi.

A plecat de acasă de la vârsta de 14 ani, către o carieră în uniformă care spune că-i aduce multe satisfacţii. A terminat Liceul de Poliţie la Buzău, după care a absolvit Academia de Poliţie din Bucureşti. Viaţa l-a purtat în mai multe locuri, dar l-a adus acum acasă, ca purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră gălăţene.

Nicăieri nu-i ca acasă

„Mi-am dorit mult să ajung acasă, chiar dacă mi-a plăcut peste tot pe unde am fost. Nu am vrut eu în mod deosebit postul de purtător de cuvânt, dar aşa a fost să fie”, spune Marcel Antohe.

După ce a terminat Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, a fost şef de tură în  vamă la Albiţa. Acolo a stat doi ani şi jumătate, după care a mai fost, timp de un an şi jumătate, la Vaslui, pe „trafic de persoane”. A ajuns la munca de birou, lucru cu care s-a obişnuit foarte greu, dar pe care nu-l regretă.

„Mi-a fost foarte greu să îmi schimb locul de muncă. Mă obişnuisem pe operativul şi pot să spun că îmi place la nebunie. Dacă aş fi nevoit să lucrez din nou în domeniul acesta, m-aş descurca fără doar şi poate.

Ştiu ce înseamnă în adevăratul sens a sintagmei „intrare–ieşire din ţară”, ştiu ce înseamnă un tir cu ţigări. Cunosc toate aceste denumiri şi mai ales, cunosc ce presupun aceste operaţiuni. Având experienţă în operativ, mi-a fost uşor să mă obişnuiesc cu funcţia de purtător de cuvânt”, mărturiseşte poliţistul.

Spune că în perioada cât a lucrat la Vaslui, a fost una deosebită. „La Vaslui, când eram la trafic de persoane, am rezolvat un dosar greu. Era vorba de un membru al unui partid important. Cristian Turcu, era reprezentant al organizaţiei de tineret ala celui partid, era implicat în trafic de minore şi erau temeri că se vor face presiuni. Am fost mândru că mi-a făcut treaba până la capăt. În acelaşi timp am fost surprins când am văzut la televizor că a primit condamnare”, mărturiseşte Antohe.

Sportul reprezintă un loc important în viaţa sa, în special fotbalul. Ca atare, nu a stat deloc pe gânduri când a fost vorba de înfiinţarea unei echipe de fotbal, a cărei căpitan este, cu care să joace într-una din ligile inferioare.

Fotbal de plăcere

Povesteşte cu plăcere despre fotbal. „Sunt căpitalul echipei de fotbal AS Frontiera Galaţi. Jucăm în divizia a patra. Sunt căpitan de echipă şi jos pe postul de atacant sau mijlocaş dreapta. Sezonul trecut, care tocmai s-a încheiat am terminat pe locul 9. Noi, poliţiştii din echipă, nu jucăm pe bani, jucăm din plăcere”, mai spune Marcel Antohe.

Întrebări şi răspunsuri

Dacă nu poliţist, ce altă meserie ţi-ar fi plăcut?

Cu siguranţă aş fi făcut o facultate de Drept. Tot pe domeniul acesta aş fi mers. De când eram mic îmi doream să fiu poliţist. Unchiul meu a fost poliţist la Agigea. Vara mă duceam la el şi petreceam mult timp împreună. Eram fascinat de uniformă.

Ce s-ar putea îmbunătăţi în relaţia cu presa?

Nu ştiu dacă sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite în relaţia cu presa. Cred că totul e bine acum. Mi-ar place să invit presa într-o călătorie specială. Aş vrea să zburăm cu un elicopter să arăt oamenilor multe lucruri ce ţin de frontieră.Aş vrea să fie mai multe întâlniri cu presa, nu numai oficiale.

Ce-i place

Îmi place tinereţea. Îmi place să mă bucur de ea. Îmi place să merg la mare, la munte şi îmi plac petrecerile cu bun simţ. Îmi place să mă bucur de timpul meu liber alături de prieteni. Îmi place meseria pe care o am şi să lucrez cu oamenii. 

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii care nu-şi asumă responsabilitatea şi care fug de răspundere. Nu-mi plac oamenii care nu recunosc atunci când greşesc. Dacă am făcut ceva rău, pedepseşte-mă, atrage-mi atenţia, pentru că aşa este normal. Dacă am făcut ceva bun, dă-mi partea leului. Nu-mi place că oamenii sunt trişti şi că se vede asta în privirea lor.

Profil
Născut. 29 noiembrie 1981, Galaţi
Studii. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti
Familie. Necăsătorit

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite