Galaţiul devine centru de regional de resuscitare respiratorie pentru bolnavii în stare gravă cu infecţie Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: UGAL
Foto: UGAL

Ventilatoarele mecanice donate de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au fost puse miercuri, 8 iulie, în funcţiune. Unul va funcţiona la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galaţi, fiind destinat copiilor mai mari de 10 ani, iar cel de-al doilea va funcţiona la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, în cadrul secţiei ATI.

În luna martie a acestui an, Universitatea din Galaţi a lansat un apel public de donaţii din partea comunităţii academice locale pentru achiziţionarea unui Aparat mobil de ventilaţie, destinat tratării cazurilor grave cauzate de noul coronavirus SARS-CoV-2.

Pentru facilitarea colectării sumelor necesare şi realizarea rapidă a achiziţiilor, având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor de îmbolnăviri la nivel local, s-a apelat la sprijinul Fundaţiei Medicale „Dunărea de Jos”. La scurt timp după lansarea apelului, a fost colectată suma de circa 63.000 de euro, suficientă pentru achiziţionarea a două aparate de ventilaţie mecanică moderne, de ultimă generaţie.

Cele două aparate au fost puse în funcţiune astăzi, unul va funcţiona la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galaţi, fiind destinat copiilor mai mari de 10 ani, iar cel de-al doilea va funcţiona la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, în cadrul secţiei ATI.

„În primul rând vreau să mulţumesc colegilor mei, oameni din prima linie, pentru eforturile lor din această perioadă critică. Noi am avut această iniţiativă, la nivelul comunităţii academice din Galaţi, la nivelul mediului socio-economic din oraş, care a acoperit costurile de achiziţie pentru două astfel de aparate. Este, să zicem, o mică contribuţie pentru personalul medical din spitale, greu încercat în aceste zile”, a spus profesorul Puiu-Lucian Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

„Galaţiul devine astfel un centru de regional de resuscitare respiratorie pentru bolnavii grav cu infecţie Covid-19. Altfel spus, suntem un pilon între Bucureşti şi Iaşi” a declarat la rândul său medicul Aurel Nechita, preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi.

ventilatoare mecanice Galati

„Mulţumesc domnului rector şi universităţii pentru sprijinul acordat, acest nou aparat ne ajută foarte mult. Mulţumesc şi comunităţii care ne-a ajutat în această perioadă critică, care din păcate, încă nu s-a terminat” a declarat la rândul ei medicul Corina Manole, şefa secţiei ATI a Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite