Galaţiul are de azi cel mai tare observator astronomic din sud-estul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeograful Ovidiu Tercu testând noul observator. Foto: Florin Matei
Muzeograful Ovidiu Tercu testând noul observator. Foto: Florin Matei

Preconizată iniţial pentru luna februarie, deschiderea oficială pentru public a Observatorului Astronomic şi Planetariului s-a produs, în sfârşit

Cele două obiective au fost modernizate şi dotate anul trecut din fonduri europene, în cadrul Programului de Vecinătate România - Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 500.000 de euro, din care grantul a fost de aproape 450.000 de euro.

„Observatorul şi Planetariul vor contribui la dezvoltarea turismului educaţional transfrontalier la graniţa dintre România şi Republica Moldova, precum şi la intensificarea cooperării transfrontaliere în domeniul ştiinţei astronomiei în zona de graniţă" spune preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac.

Observatorul de la Muzeul de Ştiinţele Naturii este singurul din România prevăzut cu un acoperiş tractabil şi cu un telescop principal cu sistem optic Ritchey - Chretien cu diametrul oglinzii principale de 400 mm.

Proiecţii inedite la Planetariu

Planetariul are un sistem de proiecţie digital şi un ecran de proiecţie cu diametrul de şapte metri, publicul putând viziona aici filmul "Două bucăţi mici de sticlă" - o incursiune antrenantă şi educativă în lumea instrumentelor folosite în astronomie.

Pe terasa de observaţii astronomice, cea mai mare din România, cu o suprafaţă de 250 mp, se vor organiza observaţii astronomice cu publicul, fiind folosite diferite instrumente: 2 telescoape cu diametrul oglinzii principale de 300 şi 400 mm, 2 telescoape cu diametrul oglinzii de 200 şi 250 mm - pentru observaţiile nocturne sau luneta Coronado SolarMax cu diametrul obiectivului de 60 mm - unică în România - pentru observaţii solare în H-alfa, pe timpul zilei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite