Peste 2.100 de oameni sărmani din judeţul Galaţi au primit, în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului, ajutor material de la biserica ortodoxă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.
Arhiepiscopia, prin Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial, cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul Eparhiei au derulat şi derulează în aceste zile ample programe filantropice, îndreptate cu precădere spre familiile cu mulţi copii sau spre persoanele defavorizate şi marginalizate social.
În acest context, în perioada 2–7 aprilie 2017., pe baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi magazinul Selgros din Galaţi, s-a desfăşurat programul „Ne înnoim de Sfintele Paşti“. Acţiunea a avut două etape. Prima s-a desfăşurat în Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paşti, când mai mulţi delegaţi eparhiali au oferit ajutoare umanitare şi filantropice (constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, bunuri igienico-sanitare şi dulciuri) la 300 de copii din 64 de familii aflate în impas economic şi care trăiesc în localităţi sărace.
Cea de-a doua etapă, desfăşurată pe 7 aprilie, a presupus ajutorarea a 400 de familii nevoiaşe, aflate în evidenţele sociale parohiale, care au primit 1834 de sacoşe (câte una pentru fiecare membru al familiei) cu produse igienico-sanitare.
Părinţii protoierei au primit produsele de la magazinul menţionat, după care, pe baza unei programări, le-au împărţit tuturor parohiilor implicate în proiect. În data de 7 aprilie, preoţii au invitat copiii şi familiile acestora la bisericile de parohie pentru a primi darurile de Sfintele Paşti sau, după caz, au mers la persoanele nedeplasabile cercetându-le la domiciliile lor.
În cadrul acestei activităţi s-au implicat mai mulţi voluntari, studenţi ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, elevi seminarişti şi credincioşi din cadrul Consiliilor şi Comitetelor parohiale. Valoarea totală a ajutoarelor acordate s-a ridicat la suma de 120.000 lei.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Unde sint "tinerii frumosi, liberi si spalati pe creier" sa dea si ei un pachet de biscuti la un amarit ? Cereti-le ma bani lu' soros sa dati si voi un biscuit ! Panglicarilor !
De parca oamenii astia saraci mananca doar de Pasi si de Craciun cand isi aduce aminte biserica de ei