Ghinionul secular şi proletar al unei străzi din Galaţi: niciodată asfaltată în întreaga ei istorie

Se numeşte „13 Decembrie” şi este în partea de vest a municipiului Galaţi. Numele i se trage de la data desfăşurării unei revolte muncitoreşti folosită apoi de ideologii bolşevici pentru propagandă politică. Înmuiată de ploile ultimelor zile, strada arată mai rău ca o uliţă comunală.

Aflată într-un cartier mărginaş al oraşului Galaţi, strada „13 Decembrie” are mai bine un secol vechime, însă niciodată în istoria ei nu a fost asfaltată, deşi locuitorii au cerut de nenumărate ori ajutorul edililor.

Strada amintită s-a numit, până prin 1960, Şanţului (dat fiind că delimita satul de viile dintre acesta şi oraş; ceva mai la est, strada Viilor supravieţuieşte şi acum), însă un moment de elan revoluţionar al autorităţilor din acea vreme a dus la redenumirea tuturor a peste 90% dintre străzile şi uliţele din zonă, odată cu înglobarea satului Fileşti în municipiul Galaţi.

Jumătatea de est a satului devine cartierul Micro 13, iar străzile primesc, în locul rezonanţelor rurale precum Şanţului, Salcâmilor sau Oţetarilor, denumiri precum „9 Mai 1945”, „24 Ianuarie 1859”, „8 Martie” şi, evident, „13 Decembrie”.

Celor care nu cunosc detaliile istoriei, le spunem că această din urmă denumire a fost dată amintirea grevei tipografilor din Bucureşti, din 13 decembrie 1918, prilej cu care ciocnirile dintre grevişti şi forţele de ordine a dus la moartea a 16 oameni şi rănirea gravă altor câteva zeci. Au fost făcute şi arestări masive, iar unul dintre demonstranţi, tâmplarul IC Frimu (membru fondator al Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România), a murit în timpul detenţiei.

Informaţiile ulterioare au fost că Frimu ar fi decedat din cauza torturii la care a fost supus, iar propaganda bolşevică l-a ridicat la rang de erou naţional. De altfel, în perioada 1952-1995 un întreg cartier al Galaţiului a purtat numele de IC Frimu. Ba chiar denumirea supravieţuieşte în continuare (nu doar în mintea gălăţenilor, ci chiar şi pe Google Maps), deşi în acte a fost schimbată în Aurel Vlaicu.

Însă nu istoria comunismului este tema articolului de faţă, ci starea dezastruoasă a secularei străzi ce se încăpăţânează să-şi păstreze, la 30 de ani de la Revoluţie, denumirea cu care au pricopsit-o comuniştii.

Având o lungime totală de circa 700 de metri, strada respectivă a primit asfalt acum circa 40 de ani, dar numai pe jumătatea dinspre nord (între intersecţia cu 9 Mai şi cea cu Feroviarilor). Partea cealaltă, de circa 300 de metri (de la 9 Mai până la strada Tecuci) este şi acum de pământ, ca atunci când se numea Şanţului.

Locuitorii din zonă au tot scris Primăriei Galaţi şi s-au tot rugat să fie scoşi din noroaiele şi praful care le face viaţa un chin. Primul care le-a promis sprijinul a fost primarul Eugen Durbacă, însă în cele din urmă acesta s-a rezumat să aducă acolo două camioane de pietriş şi să închidă complet (cu nişte stâlpi masivi din beton) capătul străzii care făcea conexiunea cu strada Tecuci.

După cum ne-a mărturisit localnicul Gheorghe Bradea, promisiuni le-au făcut şi Dumitru Nicolae, şi Marius Stan, şi Nicuşor Ciumacenco, ba chiar şi actualul primar, Ionuţ Pucheanu. Niciunul însă nu sa ţinut de cuvânt.

Aşa că atunci când vremea este caldă, zona este învăluită într-un praf infernal, iar când plouă (aşa cum s-a întâmplat în această perioadă) e şi mai rău: totul se transformă într-o mocirlă cleioasă, din care n-ai cum să mai ieşi decât la pas.

„Strada noastră nu a văzut asfaltul absolut niciodată, în timp ce tot oraşul este răscolit pentru a se înlocui nişte borduri care ar mai putea rezista ani buni de acum încolo. În numele celor ce locuim în zona vă cerem insistent ajutorul. Dacă Primăria măcar ar trimite un buldozer pentru a nivela strada cât de cât, tot ar fi ceva!”, ne-a spus Gheorghe Bradea.

Din păcate, strada nu este cuprinsă în planurile de reabilitare pe termen scurt şi mediu ale Primăriei Galaţi, însă locuitorii din zonă speră măcar la nişte cârpeli şi, poate, că un consilier local (sau mai mulţi) vor iniţia un proiect de investiţie care să-i aducă şi pe ei la standardul de orăşeni şi în privinţa drepturilor, nu numai a impozitelor plătite.