Grădina Zoologică de la Gârboavele va avea un sistem de monitorizare video care va costa 560.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţarea este asigurată de Consiliul Judeţului Galaţi. Lucrările vor începe în acest an, dar sistemul va fi dat în folosinţă anul viitor.

Potrivit unei hotărâri adoptate în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, proiectul prevede supravegherea video a căilor de acces, aleilor de vizitare şi adăposturilor animalelor, astfel că atât angajaţii Parcului Zoo, cât şi vizitatorii şi animalele vor putea fi monitorizate.

În expunerea de motive a hotărârii, se stipulează că acest proiect urmăreşte supravegherea comportamentului animalelor, a personalului propriu şi a publicului vizitator, asigurarea protecţiei persoanelor şi a pazei bunurilor şi valorilor de utilitate publică, asigurarea protecţiei animalelor, prevenirea şi combaterea evadării acestora şi prevenirea şi combaterea săvârşirii infracţiunilor de către vizitatori sau personalul propriu.

Proiectul va fi demarat în acest an iar lucrările vor fi gata anul viitor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite