Grupuri specializate în furturi din case, prinse în flagrant. Aveau ca mod de operare „escaladarea şi forţarea ferestrei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Politia Română
sursa: Politia Română

Poliţiştii gălăţeni au identificat, într-un interval de două săptămâni, patru grupuri infracţionale axate pe furturi din locuinţe, cu mod de operare ”escaladare şi forţarea ferestrei”, două dintre acestea fiind surprinse în flagrant, imediat după comiterea faptelor.

De la începutul anului, până în prezent, în municipiul Galaţi au fost înregistrate mai multe furturi din locuinţe, având ca mod de operare ”escaladare şi forţarea ferestrei”. La nivelul IPJ Galaţi, a fost constituită o echipă formată din poliţişti ai Biroului Investigaţii Criminale, ai secţiilor de poliţie 1, 2 şi 3, precum şi ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi, care, într-o perioadă de aproximativ două săptămâni, au reuşit probarea activităţii infracţionale şi depistarea a  patru grupuri infracţionale, având modul de operare mai sus menţionat, două dintre acestea fiind surprinse în flagrant, chiar după comiterea faptelor.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost puse în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, la care au participat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri şi valori susceptibile a proveni din comiterea de furturi din locuinţe”, anunţă IPJ Galaţi.

Primii identificaţi de poliţişti, au fost doi bărbaţi, de 48 şi 25 de ani, ambii din municipiul Galaţi, bănuiţi că, în zilelel de 3 şi 19 februarie , prin escaladare şi forţarea uşii şi a ferestrei, ar fi pătruns în două locuinţe, de pe strada Vasile Alecsandri, respectiv strada Frunzei, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii şi ceasuri de mână, creând un prejudiciu de aproximativ 28 000 de lei.

În data de 8 martie, poliţiştii au identificat alţi doi tineri, de 17 şi 19 ani, din municipiul Galaţi, prezumtivi autori ai unui furt comis în noaptea de 16/17 februarie, dintr-un imobil situat pe strada Mihai Eminescu, şi de unde aceştia ar fi sustras bunuri şi bijuterii în valoare de 13 000 de lei.

În baza datelor şi informaţiilor obţinute ca urmare a activităţilor investigative, şi având suportul de specialitate al Biroului Operaţiuni Speciale, în seara zilei de 11 martie, poliţiştii au organizat un flagrant în urma căruia au surprins doi bărbaţi, de 28 şi 34 de ani, imediat după ce ar fi sustras, dintr-un apartament al unui bloc situat pe Bulevardul Dunărea, mai multe bijuterii din aur.

Asupra celor doi au fost găsite bunurile sustrase, precum şi instrumente care ar fi fost folosite pentru forţarea ferestrelor cu tâmplărie termopan.

Ulterior flagrantului, s-a stabilit că cei doi ar fi prezumtivii autori ai unui alt furt din locuinţă, săvârşit în data de 17.12.2020, în comuna Vânători, când aceştia ar fi sustras 2000 de lei şi bijuterii din aur, prejudiciul total fiind de 3500 de lei.

Totodată, a fost identificată o tânără, din municipiul Galaţi, bănuită că ar fi comercializat o parte din bunurile sustrase, aceasta fiind cercetată pentru comiterea infracţiunii de tăinuire.

Tot în flagrant au fost surprinşi, în data de 23 martie, după comiterea unei tentative de furt dintr-o locuinţă, de pe strada Fagului, trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, toţi din municipiul Tecuci.

Cercetările au scos la iveală faptul că, în aceeaşi zi, cei trei ar fi sustras, dintr-un imobil, de pe strada Lebedei, un laptop, patru telefoane mobile, trei ceasuri de mână, bijuterii din aur şi suma de 400 de lei.

Odată cu depistarea persoanelor în cauză, a fost recuperată şi o parte din bunurile sustrase.

Şapte dintre cei identificaţi de poliţişti şi bănuiţi de comiterea acestor fapte, au primit mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar faţă de doi dintre aceştia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite