Incredibila poveste a gălăţeanului cu un singur picior, care schimbă viaţa a sute de oameni
0
Vasile Cristea nu a lăsat suferinţa pricinuită de amputarea piciorului să-i dicteze viaţa, fondând o asociaţie prin care îi sprijină pe cei cu deficienţe locomotorii. Până acum, a ajutat aproximativ 600 de oameni să ducă o viaţă normală
La numai cinci ani, în octombrie 1961, Vasile Cristea se afla la culesul strugurilor împreună cu cei şapte verişori. În acea zi, dintr-o joacă, destinul avea să i se schimbe radical.
„Am urcat în nucul din apropierea viei bunicilor, iar la coborâre am căzut de la aproximativ doi metri. Lovitura a fost destul de puternică la genunchiul stâng. După două săptămâni am fost cu părinţii la spitalul din oraşul Târgu Bujor. Acolo mi-a fost aplicat un aparat ghipsat. Nu a fost o idee bună pentru că după alte două săptămâni piciorul a început să se cangreneze şi a fost obligatoriu să fie amputat“, îşi aminteşte Cristea.
"Aventura vieţii cu o singură cârjă“
În ciuda traumei suferite, copilul a avut tăria de a-şi continua viaţa în mod firesc. Deşi nu au lipsit micile înţepături din partea colegilor, Cristea nu s-a lăsat afectat, impunându-se datorită caracterului său puternic. A participat la toate jocurile şi activităţile pe care le îndrăgesc copiii, de la fotbal şi mers pe bicicletă şi până la înot şi patinaj.
„După o perioadă de aproximativ patru luni, timp în care a mers cu două cârje, am început aventura vieţii cu o singură cârjă. Acest lucru nu m-a împiedicat să merg la grădiniţă, iar apoi la şcoala primară. A fost o perioadă care în care am simţit micile şi inevitabile jigniri şi înţepături din partea colegilor. Încet, încet, datorită faptului că am participat la toate jocurile, la toate activităţile socio-cultural-sportive din cadrul şcolii şi al comunităţii, am trecut cu bine, am impus admiraţie şi respect“, povesteşte gălăţeanul.
sursa: Arhivă Personală
Respins la facultate din cauza handicapului
Determinat şi avid după prezenţa oamenilor plăcuţi inimii sale, Cristea a urmat cursurile liceului de industrializarea şi prelucrarea lemnului din Râmnicu Sărat. Şi-ar fi dorit să facă şi facultatea, însă, din păcate, aici, handicapul său a cântărit mai greu. „Mi-am dorit să urmez cursurile Facultăţii de Mecanică, specializarea maşini-unelte pentru industria lemnului. Din păcate, am fost respins la vizita medicală.“
După absolvirea liceului, trebuia să-şi câştige singur pâinea, aşa că s-a angajat tâmplar la o fabrică de mobilă. Tâmplăria i-a fost meserie timp de 23 de ani, perioadă în care i s-a propus să facă şi muncă de birou. Totuşi, lui Cristea îi plăceau prea mult oamenii ca să stea cu ochii toată ziua numai în hârtii.
„M-am angajat la fabrica de mobilă din Galaţi. În toată perioada 1977-1999, am lucrat numai la fabrica de mobilă. De-alungul anilor am avut propuneri de a efectua muncă de birou. Trebuia să urmez cursurile şcolii de maiştrii sau, pentru o perioadă de trei luni, cursul şcolii de partid din Bacău, pentru ca după absolvire să fiu numit secretar UTC pe fabrică. Am renunţat la toate aceste oferte. Sunt adeptul interacţiuni şi socializării cu oamenii, nu mi-ar fi plăcut munca de birou“, explică Vasile Cristea.
Sportul, metoda ideală de integrare
În timpul liceului, Vasile aflase că există asociaţii ale nevăzătorilor şi surzilor, însă nu auzise nimic de o asociaţie pentru persoanele cu handicap locomotor. Aşa că a decis să facă el una, punând ideea în practică, imediat după Revoluţie. Astfel, în ianuarie 1990, împreună cu alte 21 persoane cu handicap locomotor, a pus bazele Asociaţiei persoanelor cu handicap locomotor din Galaţi.
„Decembrie 1989 a fost o undă verde la liberă iniţiativă. La puţin timp după Revoluţie, în luna februarie 1990, am primit hotărârea judecătorească de înfiinţare a Asociaţiei persoanelor cu handicap Locomotor Galaţi. Integrarea persoawnei cu handicap era limitată la acea vreme la ajutoarele primite din diferite surse interne şi, mai ales, externe. Eu însă am fost şi sunt un iubitor al sportului. De altfel, integrarea mea în societate a fost una uşoară şi facilă datorită sportului. Am avut şi am convingerea că este metoda cea mai bună de integrare. Astăzi, în asociaţie sunt înscrise aproximativ 600 de persoane“, mai spune Vasile Cristea.
sursa: Arhivă Personală
Participanţi la zeci de competiţii sportive
Toate acestea nu sunt doar vorbe-n vânt, gălăţeanul participând, de-a lungul anilor, alături de membrii asociaţiei la competiţii în toată ţara, dar şi concursuri internaţionale în Republica Moldova, Ungaria, Franţa, Finlanda. De asemenea, sportivii paralimpici ai Asociaţiei Sporting Club au participat la concursuri internaţionale din SUA, Australia, Anglia, Brazilia, Corea de sud, Polonia, Italia, Argentina, Belgia şi Costa Rica. „Asociaţia a organizat din 1992 până în 2019, 28 ediţii ale competiţiei sportive rezervată persoanelor cu handicap, Cupa Danubius. Media de participanţi a fost de 110 sportivi paralimpici. În cadrul asociaţiei am scris şi implementat proiecte cu finaţare internă şi externă la care am avut parteneri autorităţi publice locale, ONG-uri, instituţii guvernamentale precum şi parteneri din Olanda, Finlanda, Belgia, Spania, Franţa, Anglia, Scoţia“, spune Cristea.
Ajutaţi să-şi găsească o casă
Dar membrii asociaţiei nu se bucură numai de activităţi sportive, ci şi de consiliere psihologică, îngrijire şi recuperare medicală. Mai mult, cei mai mulţi dintre ei au fost ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă sau o casă.
„Am observat că participarea la proiectele sportive şi sociale are un impact foarte bun asupra persoanelor cu handicap. Datorită asociaţiei, prezenţa lor în societate a devenit frecventă, relaţia între persoanele cu handicap a devenit foarte strânsă. În decursul anilor s-au închegat 10-12 cupluri care au format o familie, mulţi dintre ei au reşit să-şi găsească un loc de muncă, să îşi întemeieze o familie. Ocuparea pe piaţa liberă a muncii depinde de accesibilizarea mediului fizic. Vorbim de căile de acces, transportul adaptat, locul de muncă adaptat, acceptul colectivului din care faci parte, dar în primul rând, dorinţa şi determinarea persoanei cu handicap şi a familiei de a face acest pas.“
sursa: Arhivă Personală
„Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club a organizat din 1992 şi până în 2019, 28 ediţii ale competiţiei sportive rezervată persoanelor cu handicap Cupa Danubius. Media de participanţi a fost de 110 sportivi paralimpici. În cadrul asoiaţiei am scris şi implementat proiecte cu finaţare internă şi externă la care am avutparteneri autorităţi publice locale, O.N.G-uri, instituţii Guvernamentale precum şi parteneri din Olanda, Finlanda, Belgia, Spania, Franţa, Anglia, Scoţia”, povesteşte Vasile Cristea.
Pe lângă sport, membrii asociaţiei au parte de consiliere psihologică, îngrijire şi recuperare medicală. De asemenea, cei mai mulţi dinte ei au fost ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă sau o casă.
sursa: Arhivă Personală
"Se putea şi mai bine“
În urmă cu câţiva ani, Cristea a mai obţinut o reuşită pentru cei din asociaţie. A înfiinţat la Galaţi o şcoală de şoferi pentru persoanele cu handicap locomotor, în urma solicitărilor venite din partea membrilor. Cristea n-a stat mult pe gânduri şi, din fondurile asociaţiei, a cumpărat un autoturism pe care l-a adaptat pentru persoanele cu deficienţe. Cât despre costuri, acestea nu sunt mai mari decât în cazul unei şcoli de şoferi obişnuită.
„Sunt puţine astfel de şcoli, în România, din păcate. Din câte ştiu eu, ar fi vorba despre încă vreo patru. A fost un vis devenit realitate. Datorită acestei şcoli, 68 persoane cu handicap locomotor din Galaţi, Brăila, Vaslui, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Covasna şi Mehedinţi au obţinut permisul de conducere“, mai spune Cristea, adăugând că e mulţumit de realizările făcute până acum, deşi e mereu loc de îmbunătăţiri. „Se putea şi mai bine dacă puteam comunica în limba engleză. Am ratat multe din această cauză“, mai spune fondatorul asociaţiei.
sursa: Arhivă Personală
Se încarcă comentariile...
