Investiţie de 14,5 milioane de lei la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul de Psihiatrie din Galaţi FOTO PMG
Spitalul de Psihiatrie din Galaţi FOTO PMG

Proiectul este derulat de Primăria Galaţi şi este finanţat în proporţie de 98% din fonduri europene, iar restul de la bugetul local. Spitalul va fi extins şi va fi dotat cu aparatură modernă.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi Luminiţa Mihailov, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, au semnat, joi, 7 noiembrie 2019, contractul de finanţare europeană pentru proiectul „Reabilitarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" Galaţi”. 

Este vorba despre o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, având ca beneficiari direcţi pacienţii care vor primi asistenţă medicală de specialitate, într-o unitate sanitară modernizată şi dotată la standarde europene.

Vor fi efectuate, în cadrul proiectului, lucrări de construire a unui corp de clădire nou prin extinderea corpului C28  (care are funcţiunea de pavilion psihiatrie copii şi ambulatoriu de specialitate; va fi total echipat cu instalaţiile necesare), consolidare şi reabilitare pentru Corpul C28, creştere a eficienţei energetice, înlocuirea tâmplariei existente, refacerea instalaţiilor electrice, termice, montare centrală  tratare aer proaspăt, montarea unui sistem de reducere  a consumului de energie  (sistem de climatizare şi încălzire), instalaţii panouri fotovoltaice.

De asemenea, vor fi făcute lucrări de sistematizare prin refacerea trotuarelor în jurul clădirii existente şi crearea unor trotuare perimetrale noii clădiri, se vor realiza noi instalaţii de stingere a incendiilor cu hidranţi exteriori, instalaţii termo-ventilaţii, instalaţii  ventilare şi climatizare, instalaţii electrice, instalaţie de curenţi slabi.

Nu în ultimul rând, sunt asigurate dotări şi echipamente medicale pentru Radiologie şi imagistică medicală, explorări funcţionale, laborator TEC, laborator analize medicale.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 14,5 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 98 % din valoarea totală eligibilă. Durata de implementare a proiectului este până la data de 31 decembrie 2021.

Obiectivul general al proiectului constă în eficientizarea sistemului de sănătate, prin reducerea internărilor şi prin accesibilizarea ofertei de servicii de asistenţă în cadrul ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi. Îmbunătăţirea serviciilor în ambulatoriu va avea un răspuns pozitiv de orientare a cazurilor fără complicaţii către serviciile specifice din ambulatoriu, cu rezultate considerabile în degrevarea costurilor sociale de spitalizare şi a celor conexe, precum şi îmbunătăţirea relaţiei medic - pacient.

Beneficiari direcţi sunt pacienţii, copii şi adulţi din întregul judeţ, care vor primi asistenţă medicală de specialitate într-o unitate sanitară modernizată şi dotată la standarde europene. În medie anual este vorba despre aproximativ 12.000 de pacienţi spitalizaţi în cadrul unităţii medicale. De servicii medicale în cadrul ambulatoriului beneficiază circa 15.000 de persoane anual.

Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna”, situat pe strada Traian nr.290, este unul dintre cele mai vechi spitale din ţară, având în componenţă clădiri construite în perioada 1894-1940. Spitalul funcţionează în sistem pavilionar şi dispune de 235 de paturi.

Primăria municipiului Galaţi mai are în domeniul sănătăţii, în implementare, două proiecte cu fonduri europene la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan", în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizarea ambulatoriului integrat şi a compartimentului de primiri urgenţe. În plus, municipalitatea a depus un proiect cu fonduri europene de peste 3,4 milioane de euro care vizează relocarea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie “Buna Vestire” Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite