Ionel Catrin visează să ajungă un pictor celebru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A studiat pictura în atelierul maestrului Teodor Vişan şi a caricaturistului Viorel Baciu. Este îndrăgostit de lucrările lui Gustave Klimt.


Dragostea pentru pictură a descoperit-o la o vârstă fragedă, în taberele organizate de Centrul de plasament în care a crescut.

„Îmi amintesc că eram foarte mic şi eram fascinat de o angajată a centrului, care picta pe perete personaje din poveşti. Mi-a plăcut în mod deosebit Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici. Mi s-a părut ceva dumnezeiesc şi credeam că nu o să pot face aşa ceva niciodată”, ne-a mărturisit Ionel.

Ceva mai târziu a început să facă desene şi, în scurt timp, a ajuns să fie conştient de talentul său  înnăscut pentru pictură. A început să deseneze şi sa picteze personaje din basme, apoi portrete şi reproduceri după tablouri celebre.

image

„Am făcut foarte multe portrete şi lucrări după Michalangelo, Leonardo da Vinci, Grigorescu. Îmi plac foarte mult subiectele eminesciene sub formă de poezie, mesaje psihologice, nuduri”, povesteşte tânărul artist.

A avut şansa să lucreze cu pictorul Teodor Vişan şi caricaturistul Viorel Baciu. „Este o onoare şi o şansă pentru mine să pot lucra cu aceşti artişti. Îmi doresc să ajung şi eu un pictor celebru”, spune Ionel.

Chiar dacă a susţinut un curs de pictură în cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Ionel consideră că teoria este mai puţin importantă, pe primul situându-se  munca şi talentul. A pictat peste 500 de lucrări, majoritatea dăruindu-le gratis cunoştinţelor şi prietenilor.

„Cum le pictez, cum le dăruiesc. Nu-mi place să le păstrez, deşi este foarte important să ai o colecţie proprie. Majoritatea sunt pe placaj, nu am bani pentru pânză”.

În prezent lucrează la „Luceafărul”, în care întruchipează un băiat chipeş şi o fată suferindă. Este asemeni personajului descris de poetul Mihai Eminescu, „nemuritor şi rece”.

Mini -interviu

Întrebări şi răspunsuri

Care e cea mai mare dorinţă a ta?

„Pot să spun că cea mai fericită zi pentru mine este aceea în care am pe ce să pictez. De aceea, cea mai mare dorinţă pentru mine este să-mi găsesc o slujbă pentru a putea să-mi cumpăr ulei şi pânză. Îmi mai doresc să pot picta în aer liber pe Faleză, să le pot face portrete oamenilor, peisaje din natură. Nu am primit încă autorizaţie. Sunt zile în care sunt foarte trist pentru că nu am cu ce să pictez”.

Ce pictori îţi plac cel mai mult?

„Preferatul meu este Gustave Klimt. Are o pictură abstract-realistă. Dintre artiştii gălăţeni îmi place foarte mult stilul doamnei Gabrielei Georgescu. Îl respect foarte mult pe domnul Teodor Vişan, care este un om şi un artist minunat”

Profil

Născut: 22.03.1987
Studii: Şcoala profesională
Ocupaţie: şomer
Familie: necăsătorit


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite