Jandarmul care aleargă mii de kilometri pentru copiii cu boli grave. „La finalul alergărilor, număr banii şi-i înmânez imediat părinţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Onofrei alături de una dintre multele familii pe care le-a ajutat Foto: arhiva personală
Cristi Onofrei alături de una dintre multele familii pe care le-a ajutat Foto: arhiva personală

Cristi Onofrei (37 de ani), plutonier major la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, a descoperit că în faţa bolilor grave nu trebuie să se simtă inutil, ci că poate să facă ceva important pentru copiii cu suferinţe severe: aleargă la crosuri şi maratoane organizate pentru strângerea de bani pentru tratamente şi îngrijiri costisitoare.

Când era copil, Cristi Onofrei îşi dorea să devină mecanic de locomotivă. Era fascinat de trenuri şi de multe ori pleca de acasă fără ştirea părinţilor şi mergea la gară, unde privea vagoanele în mişcare ore în şir. Fiul său i-a moştenit pasiunea, iar acum, oriunde se deplasează, băiatul său vrea să vadă gările şi, de două-trei ori pe lună, se duce cu el la Brăila, cu trenul, doar pentru a-i satisface plăcerea.

Totuşi, când a crescut, Cristi a renunţat la ideea din copilărie şi a optat pentru haina militară, alegând Jandarmeria pentru că, la acel moment, i s-a părut că are o autoritate şi o credibilitate foarte bună. În plus, tânărul a fost dintotdeauna pasionat de atletism, iar la 15 ani a fost remarcat de către un antrenor, care i-a văzut imediat potenţialul. În cei 22 de ani de când practică acest sport, a câştigat peste 80 de medalii şi 40 de trofee la diferite competiţii locale şi naţionale, fiind unul dintre cei mai titraţi sportivi români la crosuri, semimaratoane şi maratoane.

600 de kilometri în două săptămâni

Anul trecut, pentru a marca Centenarul Marii Uniri, Cristi Onofrei a alergat nu mai puţin de 600 de kilometri în două săptămâni, de la Galaţi la Alba Iulia, alături de Alexandru Vlasie (Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Galaţi), pentru a reface simbolic traseul urmat de Regimentul 11 Dorobanţi „Siret“ Galaţi, în campania din 1916.

jandarm Cristi Onofrei Galati 1

Acum cinci ani i s-a propus să facă o donaţie pentru un copil cu grave probleme medicale şi s-a gândit atunci că poate ajuta familia mult mai mult decât oferind o sumă modică, pe care şi-ar fi permis-o el şi care nu ar fi contat prea mult. „Fiind un sportiv destul de cunoscut, m-am gândit să îmbin atletismul cu o acţiune caritabilă şi aşa a început totul“, povesteşte Cristi. De atunci şi până în prezent, a organizat zeci de alergări în scop caritabil, în urma cărora a strâns zeci de mii de euro, venind în ajutorul unui număr mare de micuţi din toată ţara care aveau nevoie urgentă de bani pentru tratamente şi îngrijiri.

De la acţiuni caritabile la un fenomen de masă

Alergările organizate de Cristi au devenit adevărate fenomene de masă, la fiecare dintre acestea participând câteva sute de oameni. „În ultimii trei ani, am început să organizez lunar astfel de evenimente, pentru că au venit din ce în ce mai multe solicitări din partea unor părinţi ai căror copii sunt bolnavi. Sunt extrem de transparent în privinţa banilor strânşi. La finalul alergărilor, număr banii strânşi şi îi înmânez imediat părinţilor. Asta mi-a creat o credibilitate foarte bună, iar lumea are încredere deplină în ceea ce fac şi vine cu multă plăcere la evenimentele pe care le organizez“, explică tânărul jandarm.

jandarm Cristi Onofrei Galati 3

Alergările organizate de Cristi Onofrei au loc în jurul Grădinii Publice din Galaţi, fiecare participant alergând pe distanţa şi în ritmul în care poate, astfel încât, la final, să se bucure toţi de reuşita acţiunilor, iar părinţii să strângă cel puţin o parte din banii de care au nevoie pentru tramentul copiilor. „Fiecare aleargă în funcţie de capacitatea fizică pe care o are. Facem mişcare de plăcere, pentru sănătate, să promovăm sportul de masă în aer liber, iar la final să plecăm fericiţi pentru că am reuşit să facem un bine unui copil cu probleme grave de sănătate“, spune Cristi Onofrei.

Organizarea, din fonduri proprii

Costurile a tot ceea ce ţine de organizarea alergărilor, respectiv apă pentru participanţi, dulciuri şi fructe, sunt suportate de Cristi, care consideră că aceasta este donaţia lui pentru micuţii bolnavi care au nevoie de ajutor. Ne dezvăluie că se implică în astfel de acţiuni pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru că i-a dat doi copii sănătoşi, dar şi pentru a ajuta, atât cât se poate, ca şi părinţii ai căror micuţi trec prin momente grele din cauza unor boli să se poată bucura din nou alături de ei după ce se însănătoşesc.

Tânărul jandarm doreşte ca prin ceea ce face să fie un exemplu şi pentru alţi români care doresc să se implice în acţiuni caritabile şi, în acelaşi timp, să şteargă imaginea negativă pe care unele persoane au creat-o acestui gen de activităţi după ce şi-au însuşit o parte din banii strânşi în scopuri umanitare. „Trăim într-o societate dificilă, suspicioasă, şi am văzut tot mai multe cazuri în care sunt persoane care se leagă de cauze umanitare din dorinţa de a obţine diferite foloase. Îmi doresc ca oamenii să înţeleagă că, într-adevăr, astfel de acţiuni pot fi realizate doar pentru a ajuta copiii bolnavi“, ne mărturiseşte Cristi Onofrei.

Cel mai impresionant caz

Toate cazurile pentru care a alergat Cristi sunt impresionante prin suferinţele prin care trec micuţii şi lupta părinţilor care încearcă să le aline durerea, dar unul dintre acestea i-a rămas în suflet, mai ales că finalul a fost, din păcate, tragic. 

„Este vorba despre un băieţel de doar 3 luni, care a pierdut lupta cu viaţa. Era grav bolnav de cancer. Am organizat atunci un eveniment caritabil şi la acel moment a fost acţiunea cu cea mai mare strângere de fonduri: am adunat undeva la 13.000 de lei noi. M-a mişcat faptul că era un copil foarte mic, plăpând, s-a chinuit foarte mult încă de la naştere, iar părinţii au făcut tot ce a fost omeneşte posibil ca să-l salveze. Tot timpul îi vedeam pe părinţi plângând şi îşi făcuseră un scop în viaţă din a se lupta pentru a-l salva. A fost o durere foarte mare când a murit, dar părinţii au reuşit să depăşească momentul şi apoi au avut un alt copil. Viaţa merge mai departe...“, povesteşte cu emoţie tânărul. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite