Situaţie bizară la Prefectura Galaţi. Săptămâna trecută a fost numit un nou prefect, în persoana lui Claudiu Sorin Gavril, nominalizat la propunerea PSD. Însă numirea acestuia nu a rezolvat problema la vârful instituţiei (care din septembrie era condusă de unul dintre subprefecţi).
Mai precis, fostul prefect Gabriel Panaitescu (eliberat din funcţie în septembrie 2021) a contestat decizia Guvernului, iar Curtea de Apel Galaţi a suspendat efectele HG nr. 937/9.09.2021 pe 17 ianuarie 2022.
Asta înseamnă că Galaţiul are în acest moment un prefect numit oficial şi unul repus în funcţie printr-o decizie judecătorească. Şi asta pentru că hotărârea Curţii de Apel Galaţi este executorie, chiar dacă poate fi atacată cu recurs.
„Respinge excepţiile invocate ca nefondate. Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării HG nr. 937/09.09.2021 publicată în M. Of. nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea litigiului în fond. Obligă pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3050 lei. Cu recurs. Pronunţată azi 17.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, este decizia Curţii de Apel Galaţi.
Gabriel Panaitescu a fost numit prefect pe 3 martie 2021, la propunerea USR, iar în luna septembrie 2021, după ce USR a ieşit de la guvernare, a fost eliberat din funcţie. Atribuţiile sale au fost preluate de subprefectul Paul Cristea, iar săptămâna trecută a fost numit un nou prefect, Claudiu Sorin Gavril, susţinut de PSD.
Panaitescu a mai fost prefect de Galaţi de două ori, fiind susţinut atunci de PNL: mai 2008 – februarie 2009 şi octombrie 2016 – decembrie 2017. Între 2012 şi 2014 a fost şi subprefect. Timp de patru ani a fost comisar-şef al Gărzii de Mediu Galaţi şi apoi şi inspector guvernamental.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Război între PSD şi PNL pe tema ocupantului postului de prefect de Vrancea. Ce acuzaţii îşi aduc
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate