Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Legende urbane: top 13 locuri din România despre care se spune că ar fi bântuite de stafii şi de spirite rele

1
12 Jun 2019 06:26:53
Autor: Costel Crangan
Celebra baltă a vrăjitoarelor de lângă Bucureşti FOTO Arhiva Adevărul
Celebra baltă a vrăjitoarelor de lângă Bucureşti FOTO Arhiva Adevărul

Majoritatea sunt clădiri vechi sau se află în păduri seculare. În jurul lor, s-au ţesut numeroase legende urbane, mai mult sau mai puţin credibile, însă sunt destui cei care se jură că au văzut fantomele care ar bântui prin respectivele locuri.

Românii au apetit deosebit în a vorbi despre locuri bântuite. Fie că există sau nu vreo dovadă că legendele ar avea vreun sâmbure de adevăr, în România sunt mii de clădiri, de păduri sau de forme de relief care au „agăţate” de povestea lor reală şi câte un basm.

Aproape că nu există localitate din ţara noastră unde să nu existe un „loc blestem” sau cu reputaţie demnă de un film horror, multe dintre legende trecând cu timpul din folclor în literatură, printr-o serie de capodopere precum „Balada meşterului Manole” sau „Mănăstirea Argeşului”, ba chiar şi în romane celebre pe tot mapamondul, cum ar fi „Dracula”, cunoscuta carte a lui Bram Stoker.

Plecând de la abundenţa de locuri bântuite din spaţiul românesc, am întocmit un TOP 13 (deloc întâmplător numărul, căci am zis să fie şi simbolul ghinionului „în cărţi”, cu acest prilej) care cuprinde cele mai cunoscute zone în care românii cred că fantomele, strigoii şi alte creaturi mitice îşi fac de cap.

Hotel Cişmigiu, Bucureşti

Hotel Cişmigiu, numit iniţial Palace Hotel, este o clădire construită în 1912, situată pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, sector 5, la intersecţia cu strada Ion Brezoianu. Clădirea este declarată monument istoric, având codul B-II-m-B-19203.

Arhitectul clădirii a fost Arghir Culina, iar structura de rezistenţă a fost concepută de inginerul Nicolae Nacu Pissiota. Hotelul avea 200 de camere, fiind considerat hotel de categoria a doua, având şi camere cu patru paturi. Familia Pissiota a deţinut hotelul până în 1948, când a fost naţionalizat de regimul comunist. Cu această ocazie, i-a fost schimbat numele în „Hotel Cişmigiu”, nume provenit de la Parcul Cişmigiu, situat în apropiere.

Hotel Cişmigiu, în zilele noastre FOTO Arhiva Adevărul

La intrarea în hotel era situată berăria Gambrinus, însă este vorba de altă berărie decât cea deschisă de Ion Luca Caragiale în 1901, aceea fiind situată pe strada Ion Câmpineanu, vizavi de Teatrul Naţional.

În perioada comunistă, hotelul a fost neglijat de către autorităţi, degradându-se treptat. După anul 1990, clădirea a fost transformată în cămin pentru studenţii Academiei de Teatru şi Film. În această perioadă, Neli Bejan, o tânără studentă basarabeancă, şi-a pierdut viaţa căzând de la etajul al doilea în casa liftului.

Tragedia l-a inspirat pe actorul Cristi Iacob să scrie câteva versuri despre clădirea cu aspect sinistru în care locuiau studenţii, versuri care au fost cântate mai apoi de către formaţia Vama Veche, pe linia melodică a piesei Hotel California a formaţiei Eagles. În anul 1995, clădirea a fost închisă, interiorul fiind într-o stare avansată de deteriorare. După o lungă renovare, hotelul Cişmigiu a fost redeschis în anul 2012 şi este clasificat la 4 stele.

Pădurea Hoia-Baciu, Cluj

Pădurea Hoia-Baciu este unul dintre cele mai faimoase locuri din lume în care se înregistrează fenomene paranormale. Fie că te impresionează legendele şi misterele care s-au adunat în jurul ciudatei păduri sau, dimpotrivă, consideri că e o pădure ca oricare alta, locul este suficient de pitoresc pentru a merita atenţie din punct de vedere turistic şi recreaţional.

Pădurea, aflată pe unul dintre dealurile ce înconjoară Clujul, a devenit faimoasă începând cu anii ’60, de când au început să fie semnalate tot felul de întâmplări cu strigoi şi alte apariţii inexplicabile în fotografii şi insesizabile cu ochiul liber, cu OZN-uri şi senzaţii auditive ciudate, cu stări anxioase şi senzaţia că ai fi urmărit.

Pădurea Hoia-Baciu FOTO Arhiva Adevărul

Cele mai frecvente anomalii care au fost semnalate în pădurea Hoia-Baciu de-a lungul timpului sunt problemele cu echipamentele electronice (baterii care se descarcă neobişnuit de repede, restartări de telefoane, probleme cu GPS-ul, dificultăţi în configurarea frecvenţelor de sunet pentru înregistrări audio-video). Dincolo de legende, copacii sunt renumiţi pentru formele lor neobişnuite, iar Poiana Rotundă poate fi dacă nu un loc paranormal, un spaţiu de revenire la centrul interior, de regăsire în mijlocul naturii.

Pădurea Radovan, Dolj

Localnicii din comuna doljeană Radovan îşi fac cruce în momentul în care sunt întrebaţi de fantoma din pădure. În urmă cu mai bine de 60 de ani, o tânără gonită din Moldova de sărăcie s-a spânzurat. De atunci, „Mireasa din Radovan“, imediat după lăsarea întunericului, le apare oamenilor în faţă.

Fântână abandonată din pădurea Radovan FOTO alexisphoenix.org

Oamenii din Radovan povestesc că tânăra Ileana a plecat din Moldova în căutarea unui trai mai bun. S-a angajat la un bărbat bogat din Radovan, care a început imediat să îi facă ochi dulci. Fata nu a cedat avansurilor, însă a fost batjocorită şi a rămas însărcinată.

„Nu a putut trece peste acest lucru şi peste faptul că trebuia să aducă pe lume un copil nedorit. A mers în pădurea Radovan şi s-a spânzurat de o creangă. Mai târziu s-a dovedit că fata nu era gravidă .Toată lume spune că era foarte frumoasă, iar băieţii erau tot timpul în preajma ei“, a povestit un localnic pnetru „Adevărul”. 

Şoferii care trec prin pădurea Radovan sunt sfătuiţi să nu încetinească sau să se uite în altă parte decât înainte.

Dealul Lunganilor, Iaşi

Localnicii sunt îngroziţi de zeci de ani de ceea ce numesc ei fantomele a peste 1.000 de soldaţi români morţi pe dealul Lunganilor în 1916, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Se spune că acolo s-au dat bătălii crâncene, că armata română a fost blocată şi că mulţi soldaţi au murit de tifos şi au fost îngropaţi apoi la repezeală în gropi comune.

Întâmpările de care povestesc oamenii locului se petrec pe dealurile dintre satele Goeşti şi Brăeşti. Nu există om în vârstă care să nu aibă o poveste personală despre fantome şi stafii. Majoritatea oamenilor spun că schelete în costume militare îi însoţesc în întuneric, după miezul nopţii, dacă se încumetă să parcugă pe jos distanţa de câţiva kilometri prin pustietate.

Pe dealul Lunganilor se construiesc acum vile FOTO Wikimapia

„Unii spun că e Necuratul, alţii spun că este lumina dumnezeiască. Îmi spuneau oamenii, de multe ori nici eu nu credeam. Dar am văzut cu ochii mei. Se vedea cum se plimba o lumină din deal în vale şi din vale în deal, pe dealul cimitirului", a spus, pentru „Adevărul”, Mihai Amăriuţei, un localnic octogenar, fost primar al comunei, care l-a însoţit pe Mihail Sadoveanu în tinereţe.

Misterul şi frica oamenilor de-a se mai aventura la miezul nopţii între cele două sate este amplificat şi de cimitirul amplasat pe dealul care leagă cele două sate. Localnicii spun că, după construirea unei biserici pe dealul Lunganilor, la mijlocul anilor '60, apariţiile fantomatice s-au mai diminuat.

Palatul Parlamentului, Bucureşti

Legendele urbane spun că Palatul Parlamentului este bântuit de fantomele morţilor. Apar noaptea pe coridoarele celei mai mari construcţii din Europa, rup sigilii, fluieră sau fac să ţiuie sistemele de securitate.

Personalul de noapte al clădirii povesteşte cum aceste fantome au început să-şi facă simţită prezenţa cu aproximativ 10 ani în urmă. „Anca” este una dintre ele. Potrivit relatărilor, năluca este o tânără de 20 de ani, cu o rochie de vară cu desen floral, care se arată doar personalului în uniformă şi cere ajutor.

Palatul Parlamentului FOTO Arhiva Adevărul

Însăşi Anca Petrescu, arhitectul-şef al Casei Poporului, îşi aminteşte de unul dintre accidente, în care o fată şi-a pierdut viaţa.

„S-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit de la o înălţime de 16 metri. În total, au fost 10-15 accidente mortale, iar de fiecare dată când se întâmpla o tragedie, directorul coordonator era destituit. Am auzit şi eu despre legendele morţilor zidiţi în pereţi, ba chiar la un moment dat se spunea că Piaţa Constituţiei este pavată cu cadavre ascunse. Aberant! După fiecare accident mortal se făcea o investigaţie militară şi cădeau capete de la nivel înalt pentru asta, a explicat arhitecta pentru adevarul.ro.

Foişorul de foc, Bucureşti

Foişorul de Foc este o clădire de 42 metri înălţime din Bucureşti aflată între Obor, Calea Moşilor şi Nerva-Traian, mai precis: la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi. În trecut, servea drept turn de observaţie pentru apărarea împotriva incendiilor.

A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colţei, ridicat în 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-şef al Bucureştiului.

Foişorul de Foc din Bucureşti FOTO C Crângan

Foişorul de Foc a fost gândit a avea şi rolul de turn de apă. După finalizarea construcţiei, însă, compania locală de apă - Uzina de Apă Grozăveşti -nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă.

Foişorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când şi-a pierdut rolul, întrucât în Bucureşti se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existenţa unui turn de veghe. Din 1963, a fost transformat într-un Muzeu al Pompierilor.

Există mai multe variante diferite asupra fenomenelor paranormale de aici: potrivit unora, în fiecare zi de 9, la orele 23,30, se aprind lumini. Alte legende vorbesc de fantoma unei soţii de pompier.

Conacul Bellu, Urlaţi

Muzeul Conacul „Bellu” este un muzeu judeţean din Urlaţi, amplasat în str. Orzoaia de Sus nr. 2. Conacul Bellu este monument de arhitectură, construit în stil arhitectonic vechi românesc, la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost casa familiei baron Alexandru Bellu. În 1926 familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlaţi.

Din 1954 a funcţionat ca muzeu regional, până când a intrat în componenţa Complexului Muzeal Prahova. Din 1990 este în componenţa Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Muzeul adăposteşte un patrimoniu mixt de artă plastică şi decorativă, etnografie (ceramică, ţesături, unelte, covoare româneşti din secolul al XIX-lea), cărţi rare în ediţii de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianţă, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală şi extrem-orientală (vase şi stampe japoneze, vase de aramă, mobilier), icoane şi arme din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Conacul Bellu FOTO Arhiva Adevărul

Mobilierul expus a aparţinut aproape în totalitate familiei Bellu. Tot din colecţia Bellu sunt tablourile: Portret de bărbat de Pavel Dincovici, Ţărancă de Eugen Maximovici (1857-1926), Bătrân cerşetor de Theodor Aman, icoane, candelabre, sfeşnice, stampe japoneze şi vasele orientale, statuetă de bronz Venus din Milo - copie, un cap de copil din lut, un cap de satir din plumb, o casetă de farmacie, precum şi valoroase litografii realizate de Carol Popp de Szathmáry la jumătatea secolului al XIX-lea.

Remarcabile sunt unele elemente arhitecturale precum: coloane şi capiteluri, chenare de uşi şi ferestre sculptate în piatră din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Dincolo de asta, însă, conacul este renumit pentru că din interior se aud deseori zgomote inexplicabile: trosnituri, paşi, şoapte, gemete. Toate puse pe seama unor fantome. Muzeografii spun încă că, de fapt, ar fi vorba de zgomote normale pentru o casă foarte veche.

Conacul Zarifopol, Cârligi

Conacul Zarifopol, localizat în satul Cârligi, comuna Filipeşti, din judeţul Bacău, este un conac construit în anul 1850 de către boierul moldovean Ştefan Catargiu. Acesta a ajuns mai târziu în proprietatea familiei greceşti Zarifopol. În prezent conacul adăposteşte şcoala gimnazială din localitate.

Conacul Zarifopol FOTO Wikipedia

În urma poveştii despre un proprietar care s-a sinucis, construcţia a ajuns să fie considerată loc bântuit, localnicii numind-o „Casa Diavolului”. Ziua clădirea este normală, spun localnicii, dar noaptea se aud voci, paşi, precum şi pale de vânt care „trec” prin ziduri.

Castelul Bran, Braşov

Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377, în Zvolen, le confirmă saşilor din Scaunul Braşovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran.

Cu această ocazie, regele le promite braşovenilor că, dacă Ţara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referinţa din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră" permite deducţia că fortificaţia de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniţă mai veche.

Castelul Bran FOTO Arhiva Adevărul

Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea îi este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea, teritoriul cetăţii Bran a fost supus jurisdicţiei comitatului regal de Alba Iulia.
În 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moştenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg.

După 1948, Castelul Bran a fost naţionalizat şi a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987, a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu şi reintră în circuitul turistic.

La data de 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moştenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen şi arhiducesa Elisabeta Sandhofer.

Pe seama castelului circulă legenda că ar fi bântuit de Vlad Ţepeş şi de unele victime torturate de acesta. Povestea nu are, însă, niciun fel de susţinere istorică sau ştiinţifică.

Liceul Carmen Sylva, Timişoara

În anul 1881 s-a înfiinţat în Timişoara o şcoală inferioară de fete, particulară, sub conducerea doamnei Benedek. Şcoala funcţiona cu patru clase gimnaziale şi un corp profesoral alcătuit din cinci profesori. Trei ani mai târziu, pe lângă şcoală, se deschide un internat, iar claselor gimnaziale li se adaugă o clasă a V-a.

Ca urmare, instituţia se transformă în „Şcoala superioară de fete”, cu predare în limba maghiară şi devine şcoală de stat, avându-l între anii 1884-1889 ca director pe Guillem Vallo. Cursurile se desfăşurau într-un palat vechi, închiriat în Cartierul Cetate, Palatul Bersuder, situat pe actuala stradă George Coşbuc.

Liceul Carmen  Sylva acum mai bine de un secol FOTO Wikipedia

Din anul 1889 direcţiunea şcolii a fost preluată de Rosina Marsits care a condus-o până în 1912. În perioada cât a fost directoare s-a constituit noul local. Pentru construcţie, Primăria Timişoarei a pus la dispoziţie un teren de 8703 m² pe care între anii 1902–1903 s-a zidit actualul edificiu. Construită în stil neogotic englez, victorian, după planurile arhitecţilor Iacob Klein din Timişoara şi Leopold Baumhorn din Budapesta, clădirea a costat 385.000 coroane.

După desăvârşirea unităţii naţionale româneşti şi constituirea României Mari, în aceeaşi clădire începea să funcţioneze Liceul românesc de fete. Cursurile au fost deschise la 15 octombrie 1919, de către directorul Ioan Fodor, profesor de limba română venit din Blaj.

În perioada celui de al Doilea Război Mondial liceul a avut de înfruntat numeroase greutăţi, dar s-a dovedit o buna gazdă pentru elevele refugiate din teritoriile cedate în 1940 (Ardealul de Nord, Basarabia şi Bucovina de Nord).

Despre clădire se spune că ar fi bântuită de oamenii ce au murit aici în perioada medievală, într-un imobil ce ar fi existat chiar pe acel loc şi unde ar fi funcţionat un spital pentru bolnavii de ciumă. Atunci ar fi murit între respective ziduri mii de oameni, care ar fi fost îngropaţi în gropi comune, în apropiere.

Castelul Banffy, Bonţida

Domeniul de la Bonţida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-a donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reşedinţă nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640.

Între 1704 şi 1711, castelul renascentist a fost avariat în războiul de independenţă condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, necesitând reconstrucţii şi reparaţii în mai multe locuri.

Castelul Banffi FOTO Arhiva Adevărul

În 1858 József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite al comitatului Alba de Jos, bunicul scriitorului şi politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naţionalizare. În 1935-1937 acesta a restaurat faţada vestică şi turnul nord-vestic.

În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital militar. În anul 1944, imobilul a fost serios afectat, când trupele germane aflate în retragere au atacat, jefuit şi incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete şi biblioteca.

Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, iniţiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra şi să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acţiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.

În castel au fost făcute poze ce conţin entităţi eterice misterioase şi există martori care susţin că au auzit voci şoptite şi ţipete ce veneau din pereţi.

Mănăstirea Chiajna, Bucureşti

Construcţia Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) şi a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime şi 17 înălţime, ziduri groase de 1 şi 2 metri.

Ruinele mănăstirii Chiajna FOTO Arhiva Adevărul

Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult româneşti ale vremii, însă nu s-a întâmplat aşa. Legenda spune că biserica ar fi blestemată. Preoţii nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfinţire. Aceştia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, şi din acest motiv au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcţia a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbuşit turla.

Mănăstirea a fost părăsită pe timpul ciumei din vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti. Alte surse susţin că mănăstirea funcţiona în 1792, dar a fost părăsită în vremea ciumei, când domnitor era Mihai Şuţu, după ce însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Cosma Popescu, a murit din această cauză chiar în această biserică. Legenda spune că aici se aud uneori sunete de clopote, deşi mănăstirea nu le mai are de peste două secole.

Balta Vrăjitoarelor, Bucureşti

Povestea începe în satul Boldeşti, în Pădurea Boldu-Creţeasca. „Lângă Bucureşti, la doar 30 de minute distanţă de Pădurea Cernica, există o baltă blestemată, recunoscută şi temută inclusiv în prezent de localnici.

Ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creţeasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apă de dimensiuni mai mult decât modeste, cu un diametru de doar cinci metri. În ciuda aparenţei obişnuite, se spune că peticul de apă este înconjurat de forţe din alte lumi şi este loc de manifestări inexplicabile“, se arată pe pagina de Facebook „Poveşti de groază”.

Balta Brăjitoarelor FOTO Arhiva Adevărul

Se spune că balta a devenit cunoscută şi în rândul vrăjitoarelor care în preajma unor sărbători importante s-ar aduna în jurul bălţii. Se pare că orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei bălţi se îndeplineşti negreşit. Unii localnici, se arată pe pagina de Facebook, ar fi văzut în jurul acestei bălţi mai multe fenomene caudate, precum fulgere sau furtuni iscate din senin. Totodată, se spune că o mulţime de animale refuză să bea apă de aici, preferând să moară de sete în loc să guste apa din baltă.

Pe lângă toate aceste poveşti iscate în jurul Bălţii Vrăjitoarelor, una este cu adevărat fascinantă. Se pare că balta nu ar avea fund. Desigur, spun specialiştii, toate acestea sunt doar poveşti născocite de oameni, de-a lungul vremii.

Vă mai recomandăm şi:

Detaliile unei crime care a schimbat numele unui cartier dintr-un mare oraş din România. Cum s-a transformat „Moş Anghelache“ în „Două babe“

Mărturiile cumplite ale canibalilor care au îngrozit România modernă: „Îmi place să le mănânc sânii“


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cel Mare Scarambeu
12.06.2019, 08:34:33

Bre,da prin Kisellef pe acolo unde are sediu PSD nu apar stafii sau s-or fi mutat mai nou la Baneasa???