Mărturia cutremurătoare a soţului femeii-impiegat tâlhărite şi incendiate după ce s-a opus violului: „Acest monstru a fost eliberat de Tudorel Toader“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Trandafir Foto: Marian Trandafir/pagina personală-Facebook
Soţii Trandafir Foto: Marian Trandafir/pagina personală-Facebook

Bărbatul povesteşte revoltat starea în care şi-a găsit soţia la scurt timp după ce un recidivist i-a furat banii şi telefonul mobil şi a încercat să o violeze, a lovit-o apoi în cap cu un stingător şi a dat foc staţiei CFR ca să îşi şteargă urmele.

Marian Trandafir, soţul  femeii care lucrează ca impiegat de mişcare şi care pe 30 mai a fost bătută, tâlhărită şi incendiată chiar în staţia CFR unde lucra, vine cu noi informaţii despre starea în care şi-a găsit partenera de viaţă la scurt timp după producerea faptelor, dar şi despre individul care le-a comis. 

”Mulţumesc tuturor persoanelor care sunt alături de Sofi şi de familia noastră în aceste momente dificile. Vă scriu aceste rânduri cu durere, ură şi dispreţ faţă de persoanele abilitate care au contribuit la producerea acestui trist eveniment. Sofi şi nimeni nu trebuie să treacă prin aceste traumatizante evenimente şi organele abilitate să ia măsuri ca aceste orori să nu mai apară în rândurile noastre. Vă scriu în calitate de soţ al victimei, de coleg şi tată a două fiice şi prim martor la faţa locului. Ce s-a întâmplat în HM Iveşti depăşeşte orice imaginaţie. Acolo a fost în primul rând tentativă de omor prin cruzime şi incendiere, atentat la siguranţa circulaţiei, tentativă de viol şi tâlhărie. Nu vreau să detaliez ce era în biroul de mişcare pentru că soţia mea ar putea citi aceste rânduri. Doresc să mulţumesc în primul rând colegului nostru IDM Delescu Costel din HM Lieşti care a alertat autorităţile, inclusiv pe mine, fiind în fapt salvatorul soţiei; mulţumesc cadrelor medicale SMURD care au preluat-o în localitatea Braniştea. Un agent de poliţie încerca să mă împiedice să intru în biroul de mişcare, spunându-mi că soţia este panicată din cauza unui incendiu minor, în loc să vadă adevărata cauză..

Acest agent nu are ce căuta în structura MAI. Mie mi-au trebuit 30 de secunde să-mi dau seama ce s-a întâmplat la faţa locului, soţia mea era în stare de inconştienţă cu traumatisme craniene, ochiul stâng tumefiat şi arsuri pe braţul drept. Ulterior a fost diagnosticată cu fractură craniană, fractură de pomete, fractură de mandibulă, arsuri de gradul 2 şi 3 pe braţul drept şi numeroase urme de violenţă în zona capului şi a feţei. Acest monstru este unul din beneficiarii legii recursului compensatoriu; a fost eliberat din închisoare după numai doi ani de către Tudorel Toader şi gaşca sa de incompetenţi. Anterior fusese condamnat pentru viol în formă agravată. Consider că în acest caz, precum şi în celelalte care s-au mai întâmplat sau urmează a se întâmpla, Tudorel Toader şi cei ce au decis eliberarea acestor monştri să fie chemaţi şi ei în boxa acuzaţilor. Poliţia TF, locală şi agenţii de pază de la fiecare primărie, plătiţi cu toţii din bani publici, dacă şi-ar face datoria, ar fi evitate multe astfel de cazuri (apropo, colegii care faceţi serviciu pe secţie, în ultimele decenii câte patrule de poliţie au trecut prin staţii?). Avem numai obligaţii şi îndatoriri, dar nu s-a gândit nimeni că trebuie să fim protejaţi... Un buton de panică şi o supraveghere video ar face diferenţa între viaţă şi moarte, spre exemplu. V-am scris aceste rânduri întrucât nu doresc să mai aud în timp de un nou caz Iveşti. Colegilor mei ceferişti: hai să cerem toţi să fim protejaţi!”, a scris Marian Trandafir pe pagina personală de pe Facebook.

Lovită în cap cu un stingător

Sâmbătă, 30 mai, poliţiştii Secţiei Regionale de Transporturi Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a incendiat biroul impiegatului de mişcare din staţia CFR Iveşti şi a încercat să întreţină raporturi sexuale cu impiegatul, o femeie de 50 de ani.

Individul a dat buzna peste impiegatul de mişcare în propriul birou, i-a furat telefonul mobil şi o sumă de bani, iar apoi a încercat să o violeze. Pentru că nu a reuşit, bărbatul a luat un stingător şi a lovit-o în cap până a lăsat-o inconştientă, iar apoi a dat foc la bunurile aflate în birou, cu intenţia de a-şi şterge urmele.

"În urma activităţilor investigative, poliţiştii au identificat prezumtivul autor, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Iveşti. Din cercetări a reieşit că agresorul, folosind violenţa, ar fi sustras victimei telefonul mobil şi o sumă de bani, încercând totodată să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, după care ar fi incendiat o parte din bunurile aflate în birou. Bunurile sustrase au fost recuperate odată cu identificarea acestuia", a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Şansa victimei a fost staţia de emisie-recepţie, care rămasese deschisă pe birou şi prin intermediul căreia colegii femeii de 50 de ani i-au auzit ţipetele şi au fugit să îi sară în ajutor. Dacă aceştia nu ar fi intervenit rapid, victima ar fi ars de vie în staţia CFR.

Chiar şi aşa, impiegatul de mişcare a suferit arsuri grave pe corp şi faţă, iar o parte din păr i-a ars. În prezent, femeia este internată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi şi are nevoie de mai multe operaţii estetice pentru a-i fi refăcute zonele de pe corp distruse de incendiu.

 ”Are urme şi pe gât pentru că a încercat şi să o sufoce. Îi curge sânge din ureche şi faţa i s-a umflat de la loviturile primite în cap. Are fractură de craniu”, ne-a declarat Iulia Ştefania Trandafir, fiica victimei.

Va avea nevoie de operaţii estetice pentru a se recupera

Individul se numeşte Marius Dobrin, are 25 de ani, şi a fost condamnat anterior pentru viol în formă agravată. După ce a comis oribila faptă, bărbatul s-a dus liniştit acasă şi s-a culcat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. ”Poliţiştii l-au luat din pat”, ne spune fiica victimei.

Bărbatul a fost reţinut inţial de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru tentativă la viol, tâlhărie calificată şi distrugere. Duminică, 31 mai, Judecătoria Lieşti a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru 30 de zile.

Biatrice Martiş, avocatul familiei victimei, ne-a declarat că va cere schimbarea încradrării juridice a faptei din tâlhărie calificată în tentativă la omor, iar ulterior va solicita instanţei aplicarea pedepselor maxime pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de care este acuzat individul.

De asemenea, familia victimei va cere daune  morale de 100.000 de lei, dar şi daune materiale, cuantumul acestora din urmă urmând să fie stabilit în funcţie de cheltuielile de spitalizare şi operaţiile estetice de care va avea nevoie impiegatul de mişcare pentru a se recupera.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite