Maşini incendiate în stil mafiot într-o parcare din Galaţi. Şase autoturisme, distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşini incendiate intenţionat la Galaţi, sursa: ISU
Maşini incendiate intenţionat la Galaţi, sursa: ISU

Două maşini au ars ca o torţă, iar alte patru au fost afectate de o radiaţia termică, într-o parcare din centrul oraşului Galaţi. Pompierii spun că focul a fost pus intenţionat de o mână criminală.

Pompierii gălăţeni, care au fost solicitaţi în noaptea de duminică spre luni (27/28 martie), la ora 3,15, pe strada Roşiori din municipiu, unde a fost anunţat un incendiu la două autoturisme. 

La faţa locului au fost direcţionate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În momentul în care au ajuns la faţa locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta violent la două autoturisme parcate în locuri diferite. Cele două maşini au acelaşi proprietar, a anunţat ISU Galaţi.

„Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, fiind afectate în proporţie de 90, respectiv 100 la sută două autoturisme (Mini Cooper şi Hyundai), care au acelaşi proprietar. Alte patru autoturisme au fost afectate de radiaţia termică”, au anunţat reprezentanţii ISU Galaţi. 

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă acţiunea intenţionată.

Poliţia continuă cercetările în acest caz. 

„Valoarea preliminară a prejudiciului cauzat  se ridică la aproximativ 50 000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. În urma cercetării la faţa  locului şi a activităţilor investigative, se va stabili cauza incendiului”, a transmis IPJ Galaţi.

masina

Sursa: ISU Galaţi 

Vă recomandăm şi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite