Medici transportaţi cu maşini off-road în sate extrem de izolate. În ce constă campania umanitară „Adoptă o reţetă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitatea „Galaţi4x4”, formată din pasionaţi de off-road, şi-a propus să înceapă o serie de caravane medicale în satele izolate ale judeţului Galaţi. Ei au atras în acest demers şi o serie de medici, în regim de voluntariat, iar examenele medicale vor presupune inclusiv ecografie, EKG şi alte investigaţii.

Comunitatea pasionaţilor de offroad din Galaţi (cunoscuţi drept „băieţii de la Galaţi4x4”) a decis să-şi extindă activităţile caritabile, după ce în ultimii ani au organizat campanii de donare de sânge, de colectare de ajutoare pentru oamenii din localităţile sărace, de salvare a brazilor de Crăciun sau au organizat pentru şoferi cursuri de prin ajutor.

Astfel,  începând din 2020 ei lansează campania „Adoptă o reţetă”, prin intermediul căreia îşi propus două lucruri. Primul ar fi organizarea unei caravane medicale care să cutreiere satele fără medic din judeţul Galaţi, iar al doilea să strângă banii necesari pentru a acoperi costurile cu medicamentele ale unor oameni necăjiţi din mediul rural.

Deja în demersul privind caravana medicală (care va ajunge pentru prima oară, pe 20 martie, în mica aşezare Cărăpceşti, acolo unde oamenii nu mai au medic de mai bine de 30 de ani) s-au angrenat şi o serie de medici, precum şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe.

Astfel, şi-au anunţat prezenţa, cu aparatură adecvată, medicul Cristian Onişor (CMO Ambulanţa) şi asistentul medical principal SMURD Marius Bucur (cunoscut drept „Profu de prim-ajutor”, după ce în 2018 a demarat o campanie de mare succes prin şcolile din judeţul Galaţi). Va da o mână de ajutor şi preotul Vasile Boldeanu.

„Caravana va fi pe 20 Martie 2020 în satul Cărăpceşti. Ne propunem să examinam cel puţin 60 de persoane (bătrâni, copii, persoane care nu au ajuns până acum la medic). Ne propunem să consultăm şi să examinam ecografie, EKG şi spirometric pacienţii. Sperăm să reuşim şi alte determinari paraclinice, totul depinde de terţi şi sprijinul lor în această Caravană Medicală. Cadrele medicale ce doresc să facă parte din echipa medicală sau să afle mai multe informaţii despre Caravana Medicală pot lua legătura cu Marius Bucur. la numărul de telefon 0765.389.156”, ne-a spus George Nica, unul dintre membrii Galaţi4x4.ro.

Pentru amintita caravană este nevoie şi de o serie de materiale care să fie distribuite persoanelor nevoiaşe, respectiv: aleze, pampers adulţi mărimile (L şi M), şerveţele umede, săpun, şampon, pastă de dinţi, periuţă de dinţi (adulţi şi copii) gel de duş, pudră de corp, cremă de mâini.

De colectare se ocupă Maria Teleoacă de la Centru Medical Sf. Alexie cu sediul în str. Ştiinţei nr. 39, între orele 9,00-16,00. Totodată cei care vor să sprijine Caravana Medicală logistic o pot  face cu vouchere de combustibil (nr. de contact 0757.362.800).

„Pentru ca acest eveniment să aibă şi o finalitate o să extindem activitatea. Acest eveniment se va numi „Adoptă o reţetă”  (#adoptă_o_reţetă). Cu această ocazie fiecare dintre noi va putea adopta o reţetă prescrisă persoanelor consultate astfel încât actul medical să fie încheiat şi cu un tratament adecvat, motivat fiind de veniturile modeste a persoanelor consultate”, au mai precizat cei de al Galaţi4x4.ro.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite