Meşterul „Dorel“ loveşte din nou: trotuar montat de o lună, tăiat cu flexul pentru că a început „să facă valuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meşterul Dorel în acţiune la Galaţi FOTO Marius Jorj / Facebook
Meşterul Dorel în acţiune la Galaţi FOTO Marius Jorj / Facebook

S-a întâmplat chiar în centrul oraşului Galaţi, acolo unde o porţiune de pavaj scump, din granit, montat acum circa o lună, a început să se deniveleze. Concluzia este că a fost pus prea strâns, iar dilatarea plăcilor şi tasarea terenului de dedesubt au dus la o presiune care formează „valuri”. Aşa că muncitorul „Dorel” s-a apucat să taie plăcile cu flexul.

Lucrările de modernizare a zonei de la kilometrul zero al oraşului Galaţi au fost începute în vara trecut şi încă nu-s gata decât pe ici, pe colo. Şi nici acolo unde, în teorie, treaba s-a încheiat, lucrurile nu-s chiar aşa de simple, căci tot timpul se mai găseşte câte o lucrare făcută prost, care trebuie reparată de nouă.

Un exemplu la îndemână este trotuarul făcut din granit scump în zona aferentă bulevardului Brăilei (de la intersecţia acestuia cu strada Domnească până la intersecţia cu strada Traian). Deşi conform contractului şi a graficului de lucrări ar fi trebuit să fie gata din toamna trecută, a fost terminat de-abia în această primăvară.

Pe reţelele de socializare, gălăţenii s-au întrecut între timp în ironii la adresa primăriei şi a firmelor contractante (o asociere dintre Tancrad SRL – Lemacons SRL – Proiect SA – BTFarch Ro Company SRL, care încasează suma de 2,39 milioane de lei), ajungând la concluzia că dacă tot e scump şi durează mai mult decât trebuie, ar trebui ca măcar să fie foarte bun.

N-a ieşit însă chiar aşa cum sperau contribuabilii, căci deşi s-au folosit materiale premium, iar manopera a însemnat mai bine de jumătate din contract, lucrarea este de slabă calitate. Trotuarele nu sunt drepte (de fac bălţi peste tot când plouă), bordurile nu-s aliniate, iluminatul ornamental nu funcţionează (mai exact s-a stricat), iar  unele lucrări par neterminate sau făcute de mântuială (cum ar fi bucăţile de tablă ruginită ale jardinierelor din zona Potcoava de Aur).

Ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute s-a putut observa că trotuarul din apropiere de intersecţia Brăilei cu Bălcescu a început să se comporte ca Dunărea: face valuri.

Explicaţia este simplă: plăcile din granit au fost montate prea strâns, fără a avea rosturi de dilataţie (deşi în proiect erau prevăzute!), iar terenul de sub ele s-a tasat, deşi n-ar fi trebuit să se întâmple asta, căci în proiect scria că pământul trebuie compactat. Iar compactarea s-a plătit deşi, din ce se vede, nu prea s-a făcut.

În mod normal, conform contractului de execuţie, lucrarea necorespunzătoare ar trebui refăcută. Adică pavajul trebuie scos, pământul compactat, apoi plăcile reaşezate cum trebuie. Adică având rosturile de dilataţie stabilite de proiectant şi asumate prin contract.

„Meşterul Dorel” de la Tancrad SRL (pentru cine nu ştie, această firmă a fost implicată în scandalul pe baza căruia fostul preşedinte al CJ Brăila a ajuns după gratii) a găsit însă o altă „soluţie”. Mai exact, după cum se poate constata din imaginea ataşată acestui articol, a tăiat plăcile scumpe, din granit, cu flexul (praf şi zgomot cât cuprinde) pentru a face un fel de rosturi.

După cum ne-a lămurit inginerul constructor Aurel Mocanu (un expert independent pe care l-am rugat să ne ajute să înţelegem fenomenul), acţiunea lui „Dorel” nu face însă nici trei parale.

„Acea tăietură nu rezolva problema. În primul rând, nu rezolvă tasarea terenului compactat prost. În al doilea rând, la vară, când pavajul se va încinge la 50 de grade, odulaţiile vor reapărea, din cauza dilataţiei, iar granitul se va crăpa şi distruge. Trebuiau rosturi de dilataţie la 2-4 metri unul de altul, în funcţie de coeficientul de dilatare a materialului folosit. La 50-100 de metri lungime a porţiunii fără rosturi, efectul este distructiv. În cel mult doi ani va fi praf, deci banii au fost cheltuiţi degeaba”, ne-a explicat inginerul.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite