Noi detalii despre agresarea sexuală a două femei într-un parc din Galaţi. „A introdus o mână sub maiou şi a atins-o în zona sânilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Individul de 32 de ani care a comis agresiunile sexuale va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă a acţionat sau nu cu discernământ. Procurorii i-au interzis bărbatului să se deplaseze în parcuri sau zone publice intens circulate.

Pe 27 iunie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală pe numele unui bărbat de 32 de ani.

”S-a reţinut că, la data de 27.06.2020, în jurul orelor 15,00, o persoană de sex masculin s-a deplasat în zona parcului Viva din municipiul Galaţi pentru a se plimba. Cu această ocazie, inculpatul a întâlnit în zona parcului persoana vătămată în vârstă de 16 ani, a introdus o mână sub maiou şi a atins-o în zona sânilor. În aceeaşi modalitate, inculpatul ar fi agresat sexual o altă persoana vătămată, în vârstă de 42 ani”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Pe 28 iunie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani pe o perioadă de 60 de zile, impunându-i-se obligaţia de a nu se deplasa în parcuri sau zone publice intens circulate.

Individul va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă a acţionat sau nu cu discernământ, urmând ca, în funcţie de concluziile expertizei, să se analizeze necesitatea luării faţă de acesta a unei măsuri de siguranţă (internare medicală, respectiv obligarea la tratament medical).

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite