Noii directori ai companiilor care administrează Dunărea - activişti PNL fără experienţă, numiţi fără concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Creţu şi Alexandru Şerban FOTO C Crângan
Sorin Creţu şi Alexandru Şerban FOTO C Crângan

Şi membrii consiliilor de administraţie au fost schimbaţi în aceeaşi manieră. Ministerul Transporturilor argumentează că numirile sunt doar temporare şi că în viitor se vor organiza concursuri.

Companii naţionale care administrează infrastructura fluvială şi porturile Dunării – respectiv Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) – au de câteva zile o nouă conducere.

Schimbarea directorilor generali şi a membrilor consiliilor de administraţie ale celor companii strategice (cu bugete însumate de peste un miliard de euro pe an), care au sediile la Galaţi, s-a produs brusc, fără a fi organizate, conform legii, concursuri, iar criteriul după care au fost aleşi ocupanţii posturilor par să fie sută la sută politice, respectiv deţinerea carnetului de membru al PNL.

La APDM, fostul director general Bogdan Ardean (ajuns acolo tot fără concurs, pe filieră PSD, după ce „titularul” postului a fost reţinut de procurori pentru corupţie) a fost înlocuit de un tânăr inginer de 32 de ani, pe nume Alexandru Şerban. Potrivit CV-ului, acesta nu are niciun fel de experienţă în domeniu (până acum a lucrat doar pentru o serie de firme private din proiectare).

În schimb, are o bogată experienţă politică: este consilier local PNL la Galaţi, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a partidului şi este vechi membru liberal, având funcţii importante încă de când activa la organizaţia de tineret.

La AFDJ,  directorul general Dorian Dumitru (unul dintre cei mai experimentaţi oameni din companie; este titular ca director tehnic, dar a ajuns pe postul de „general” ca interimar, pentru a opta oară în carieră) a fost înlocuit, tot fără concurs, de un consilier judeţean de Galaţi al PNL, Sorin Şerban (51 ani), care este şi secretarul general al organizaţiei judeţene a partidului.

Şi consiliile de administraţie ale celor două companii naţionale au fost schimbate, fiind „completate” acum cu membri ai PNL. Cele două funcţii de directori sunt recompensate cu lefuri foarte mari, ce depăşesc 15.000 de lei lunar. Un membru CA primeşte lunar între 5.000 şi 7.000 de lei.

Ministerul Transporturilor (de care ţin cele două companii naţionale) a precizat că numirile sunt cu caracter interimar şi că în cursul acestui an vor fi organizate concursuri. Dacă acest lucru se va întâmpla, ar fi o premieră absolută, având în vedere că, din 1990 încoace, posturile de conducere din APDM şi AFDJ au fost atribuite direct, pe baza algoritmului politic, sau cu caracter interimar.

Cine este noul director al APDM

Alexandru Şerban are 32 ani, este membru PNL din anul 2009 şi fost preşedinte al Organizaţiei Locale de Tineret a PNL Galaţi, în perioada 2013-2017. De meserie este inginer navalist. În Consiliul Local Galaţi este membru la comisiei de Urbanism.

În 2015 era angajatul a două firme de proiectare şi lua un salariu însumat de mai puţin de 2.000 de lei pe lună, dar era şi asociat unic la un SRL (New Age Taxi) care nu-i aducea, conform declaraţiei de avere, niciun leu dividende. Era şi membru al asociaţiei „ONG Verde”. Nu avea casă, maşină, terenuri şi niciun fel de bani în cont.

În 2016 ajunge consilier local şi preşedinte la TNL, dar situaţia materială nu i se îmbunătăţeşte, ba chiar face două credite însumând 27.000 de lei. În 2017, datorii îi cresc la 33.000 de lei, iar veniturile la circa 3.000 de lei. Tot nu are niciun fel de avere, dar măcar ajunge secretar general al organizaţiei municipale a PNL.

În 2018, însă, lucrurile se schimbă radical pentru liberal. Se însoară şi moşteneşte (împreună cu sora lui) un teren de 420mp în Galaţi, o casă de 142 mp şi un apartament de 42 mp (ambele în municipiu), precum şi o maşină Renault veche de 11 ani. Îşi ia şi o Skoda nouă, iar datoriile la bancă ajung la 74.000 de lei.

Veniturile familiei Şerban pe tot anul 2018 sunt de 73.000 de lei (de la aceiaşi angajatori privaţi), iar firma proprie rămâne tot pe profit zero. În schimb, capul familiei ajunge vicepreşedinte la organizaţia municipală a PNL Galaţi.

Cine este noul director al AFDJ

Consilierul judeţean Sorin Creţu (51 ani) este absolvent de drept la Universitatea Danubius Galaţi, iar până acum era referent (funcţie de rang inferior) la AFDJ, de unde lua o indemnizaţie anuală de 33.000 de lei. Căsătorit cu o farmacistă, în 2015 avea, conform declaraţiei de avere, două apartamente în Galaţi (de 50, respectiv 55 mp) şi două maşini mai vechi de 10 ani ambele. Asociat la două firme mici, nu declară niciun profit. În conturi circa 10.000 de lei şi cam atât.

Era deja vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, iar în 2016 devine consilier judeţean şi se remarcă imediat cu trei donaţii către partid în sumă de 12.250 de lei. Devine secretar general al organizaţiei judeţene a PNL (fiind implicat în toate campaniile electorale ale partidului), iar în planul averii personale rămâne în aceeaşi situaţie ca în anul precedent.

Leafa de la AFDJ îi creşte succesiv în 2017 şi 2018 (la 44.000 de lei pe an), la care adaugă aproape 24.000 de lei de la Consiliul Judeţean şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Din afaceri nu raportează venituri prin declaraţiile de avere depuse. Îşi schimbă maşinile cu unele mai puternice (Audi şi Skoda), îşi cumpăr o barcă cu motor, iar economiile din conturi ajung la peste 70.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite