O autospecială de Poliţie a fost lovită în plin de un autoturism la Galaţi, deşi avea semnalele acustice şi luminoase pornite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer neatent  a intrat astăzi dimineaţă cu maşina pe care o conducea direct într-o autospecială de Poliţie, aceasta fiind proiectată într-un stâlp. Un poliţist a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

O maşină de Poliţie a fost făcută praf astăzi dimineaţă după ce un şofer care conducea o Dacie  a intrat cu viteză într-o intersecţie, ignorând semnalele acustice şi luminoase ale austospecialei aflate în misiune.

Maşina de Poliţie s-a învârtit de câteva ori pe şosea şi s-a oprit într-un stâlp de pe marginea carosabilului, la intersecţia străzilor Basarabiei cu Traian. Din fericire, şoferul vinovat de producerea accidentului şi poliţistul aflat la volanul autospecialei au scăpat cu răni uşoare.

Al doilea poliţist, aflat pe bancheta din dreapta, a suferit mai multe răni la cap şi la o mână, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru îngrijiri medicale şi investigaţii amănunţite.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, şoferul vinovat fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite